Societate
Demonstrații de dans sportiv la Alba Iulia. Cei mai talentați și premiați dansatori din Alba vor încânta publicul în cadrul Galei „Top Dance”
Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia va găzdui duminică, 14 decembrie, de la ora 17.00, mai multe demonstrații de dans sportiv.
Potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentului intitulat „Gala Top Dance”, albaiulienii îi pot urmări pe sportivii de la Clubul Top Dance din Alba care au câștigat peste 200 de premii la competițiile naționale și au impresionat juriile din toată țara cu mișcările lor. Astfel, pe scenă vor evolua dansatori cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, perechi ce provin din grupele de începători, avansați, dar și cei care au fost premiați la Campionatul Național de Dans desfășurat în acest an. De asemenea, doamnele și domnișoarele prezente la gală vor putea câștiga prin tragere la sorți mai multe produse cosmetice.
Societate
Elevi militari albaiulieni alături de veteranii de război
Elevi militari albaiulieni alături de veteranii de război
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
Societate
Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere
Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere
În perioada 15-19 aprilie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat activități informativ-preventive în 12 unități de învățământ din județ.
La acestea au luat parte 620 de elevi și preșcolari precum și 40 de cadre didactice din Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Raica” Răchita, Școala Gimnazială Ponor, Școala Gimnazială Râmeț, Școala Gimnazială Săsciori, Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea, Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia și Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 din Alba Iulia.
Temele abordate cu elevii din licee și școlile gimnaziale au fost legate de siguranța în mediul școlar, interacțiunea cu persoanele necunoscute, cu grupul de prieteni, bullyingul și consecințele acestuia, precum și de accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.
Totodată, elevilor le-au fost expuse aspecte legate consumul de tutun, alcool și substanțe psihoactive precum și de traficul de persoane, în scopul prevenirii victimizării, adolescenții fiind încurajați să dezvolte comportamente corecte din punct de vedere social.
Preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit nr 12 din Alba Iulia au învățat, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Rutier și a celor din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, regulile de circulație pe care trebuie să le respecte pietonii și cum este bine să se comporte în locurile de agrement.
Siguranța în unitățile de învățământ rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliție Județean Alba, se precizează într-un comunicat de presă.
-
Știriacum 7 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 7 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 3 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 zile
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum o zi
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază