Rămâi conectat

Știri

Vladislav Nevednichy şi Vasile Sănduleac, lideri după trei runde în Openul Internaţional al României la şah: George Pleşa învingător în Cupa Unirii

Publicat

în

Luni s-a dat startul în Openul Internaţional al României, cea mai importantă competiţie internaţională organizată anual de Federaţia Română de Şah. Datorită sprjinului Consiliului Judeţean Alba şi al celorlalţi parteneri locali, şi ediţia din acest an se desfăşoară la Alba Iulia, la competiţie participând şahişti din 8 ţări (Belarus, Canada, Germania, Moldova, Serbia, Ucraina, Ungaria şi România).

După o frumoasă festivitate de deschidere, în care momentele artistice au fost oferite de copii de la Centrul de Cultură Augustin Bena pregătiţi de doamna Marinela Popa şi la care au participat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marcel Florea, proprietarul Hotelului Transilvania, Gabriel Pleşa, viceprimar al municipiului Alba Iulia, şi Vladimir Danilov, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Şah, Dorin Sava, directorul Fundaţiei Comunitare Alba, Maria Şuşman din partea CSM Unirea Alba Iulia, Dorin Şerdean, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah,  prima mutare în turneu a fost făcută în mod simbolic de Antonia Măcăleţ, în vârstă de 4 ani şi 10 luni, cea mai mică fetiţă din Alba Iulia care studiază şahul sub îndrumarea maestrului FIDE Marius Ceteraş, care îndeplineşte şi funcţia de director al Openului Internaţional al României. Ȋn rundele următoare startul a fost dat de Max Ciolacu (5 ani) şi Teodora Agoston (6 ani), alţi copii albaiulieni care studiază şahul urmând să facă prima mutare şi în rundele următoare, tocmai pentru a sublinia faptul că unul dintre obiectivele principale ale organizării Openului Internaţional al României la Alba Iulia este acela de a promova sportul minţii în rândul copiilor albaiulieni.

După desfăşurarea a trei runde în fruntea clasamentului s-au instalat marii maeştri internaţionali Vladislav Nevednichy (România), câştigătorul ediţiei de anul trecut a turneului, şi Vasile Sănduleac (Moldova), ambii cu 3 victorii în primele 3 jocuri. Pe locul 3 se află surprinzător David Gavrilescu, un junior craiovean aflat în plină ascensiune, cu 2,5 puncte. Juniorii albaiulieni Mihnea Costachi şi George Ileană au acumulate 1,5 puncte, în timp ce Iustin Ciorgovean a câştigat un joc şi a pierdut două  în acest  foarte puternic turneu, în care dintre cei 22 de concurenţi 6 deţin titlul de mare maestru internaţional, 4 sunt maeştri internaţionali si 6 maeştri FIDE. Nivelul foarte ridicat al turneului a făcut de altfel ca şi favoriţii principali să aibă mari probleme încă din primele runde. Favoritul nr.1 al turneului Alexei Fedorov (Belarus) a pierdut în runda a 2-a, favoritul nr.3 al turneului Gergely Aczel (Ungaria) a fost învins chiar în runda inaugurală de juniorul albaiulian George Ileană, iar marele maestru internaţional Vadim Shishkin (Ucraina) a ratat complet startul pierzând primele două jocuri! Nici favoritul nr.2 al turneului, marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu (România) nu a început foarte bine, având 2 puncte acumulate în primele 3 runde.

Citește și Openul Internațional al României la șah începe luni la Alba Iulia

Ȋn paralel cu turneul principal s-a desfăşurat luni şi marţi Cupa Unirii, un turneu la care au participat 16 juniori legitimaţi la cluburile din Alba Iulia. La capătul celor 5 runde s-a impus George Pleşa (CSM Unirea Alba Iulia) cu 4,5 puncte, urmat de Mihai Şteau (CM Şah Alba Iulia) şi Răzvan Burja-Udrea (CSM Unirea Alba Iulia), ambii cu 4 puncte. Primele dintre fetiţe s-au clasat Anamaria-Călina Furdui, cu 3 puncte, şi Teodora Agoston, cu 2,5 puncte.

De notat prezenţa la Alba Iulia în cursul zilei de marţi a preşedintelui Federaţiei Române de Şah, domnul Sorin Avram Iacoban, acesta având întâlniri cu primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi inspectorul general şcolar al judeţului Alba, prof.Marcela Dărămuş, discuţiile fiind legate de şahul juvenil albaiulian, organizarea unui important turneu la Alba Iulia în anul Centenarului Unirii şi şahul şcolar. Preşedintele F.R.Şah va reveni în weekend la Alba Iulia, urmând a avea întâlniri cu oficialităţi locale şi presa albaiuliană.

Openul Internaţional al României va continua miercuri cu runda a 4-a, care va începe la orele 16. De miercuri până vineri se va desfăşura un alt turneu în paralel cu openul internaţional, este vorba de Openul Judeţului Alba la şah, la care participă atât seniori experimentaţi cât şi juniori talenataţi din zona. Prima rundă este programată miercuri la orele 15, la Hotelul Transilvania. Intrarea este liberă, iubitorii şahului din Alba Iulia putând asista la partide, iar copiii având ocazia de a juca partide amicale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii

Publicat

în

Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim, scrie romaniatv.net. Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.

În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus.  Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului. Tradiţia spune că, după învierea sa din morţi, timp de 30 de ani, cât a mai trăit, Lazăr a mâncat doar fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit. De asemenea, se mai spune că, cele patru zile petrecute în mormânt l-au marcat pe Lazăr şi, cât a trăit, el n-a mai zâmbit niciodată.

Sâmbăta lui Lazăr. De ce este bine să facem plăcinte

În multe localităţi, îndeosebi în Sudul ţării, în ajunul Floriilor, se respectă tradiţia „Cântecelor de Paşti”. În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.

În sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele din localitatea respectivă , purtând pe cap cunune cu flori de câmp. În colindele lor se povesteşte despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, care poartă numele de Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec, Lăzăriţa deplâng drama lui Lazăr şi spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa; atunci tânărul s-a dus cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze pentru oi, dar a început să bată vântul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. L-au găsit cele trei surori ale lui, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit. Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.

Sursa.realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba