Rămâi conectat

Știri

Moții și secretele lor: Principalii ambasadori ai zonei, Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan sau Târgul de Fete de pe Muntele Găina

Publicat

în

Moții, așa cum sunt cunoscuți locuitorii satelor din Munții Apuseni, sunt o comunitate aparte a acestei zone.

În mod tradițional, doar locuitorii satelor din jurul orașelor Abrud și Câmpeni sunt considerați moți, însă cu timpul, au ales acest nume și locuitorii de pe Valea Crişului Alb, din Ţara Zarandului, zone din judeţele Bihor, Hunedoara, Arad şi Cluj.

Povestea locuitorilor „Ţării Moţilor” este fascinantă. Despre moţii care trăiesc în Munţii Apuseni se spune că sunt urmaşii direcţi ai dacilor şi chiar ai agatârşilor, populaţie care a locuit cu mult timp înainte de Hristos pe aceste meleaguri.

Alţii autori susţin că moţii sunt descendenţii unor triburi celtice, care au populat în Antichitate zonele înalte ale Apusenilor. „Moţii sau Ţopii sunt urmaşii direcţi ai dacilor şi ai coloniilor romane, aduse de împăratul Traian în urma ocupărei Daciei în anul 105 după Christos, în scopul de a o coloniza şi de a putea munci şi exploata cu braţele lor minele de aur din fosta ţară a lui Decebal”, scrie Ion Rusu Abrudeanu, în volumul Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit” (1938). Originea acestor comunităţi se pierde în istorie şi stârneşte controverse, cert este că moţii s-au declarat întotdeauna a fi români, iar spre deosebire de locuitorii altor zone ale ţării, oamenii din „ţinutul aurului” au respins dintotdeauna influenţele unor populaţii străine, preferând să îşi păstreze tradiţiile arhaice şi modul de viaţă simplu, moştenit şi el din strămoşi.

Iată zece lucruri mai puţin ştiute despre comunitatea fascinantă a moţilor.

1. Ţara Moţilor

Ţara Moţilor, cunoscută şi sub numele de „ţara de piatră” cuprinde în întinderea ei satele din Munţii Apuseni. Potrivit tradiţiei, moţii sunt consideraţi locuitorii satelor de munte din judeţul Alba: Avram Iancu, Vidra de Jos, Vidra de Mijloc, Albac, Horea, Neagra, Scărişoara, Ponorel, Secătura, Arieşeni, situate mai sus de oraşul Câmpeni şi în zona Abrudului. Se consideră moţi şi localnici din zona Bradului, dar şi din aşezări de pe valea Crişului Alb, din Ţara Beiuşului sau din judeţul Cluj, înfiinţate de secole în jurul muntelui Găina, un adevărat centru spriritual al acestei comunităţi. Ţara Moţilor cuprinde teritorii din extremităţile judeţelor Alba, Hunedoara, Cluj, Arad şi Bihor, zone de munte cu peisaje impresionante.

2. Originea numelui de „moţ”

Potrivit istoricilor, numele de moţi vine de la „chica antică”, moţul de păr pe care îl purtau dacii, un obicei păstrat de localnici până în secolul XIX. Moţii se mai numesc şi ţopi, un cuvânt derivat de la termenul „zopf”, care însemna tot chică. Era un termen dispreţuitor atribuit băştinaşilor de către funcţionarii nemţi. „Este cu desăvârşire fals că denumirea de Ţop ar fi o formă onomatopeică, slavă sau ungurească, provenită din faptul ca moţul, neştiind să danseze, ţopăe „ca un urs”, sau că aceşti locuitori fiind înfundaţi cu casele lor resfirate pe văi şi în munţi, sunt consideraţi de cei dela şes drept „grosolani” şi neciopliţi”, scria istoricul Ion Rusu Abrudeanu, în volumul „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit” (1938).

3. Trăsăturile morale ale moţilor

Moţii sunt oameni ai muncii şi ai ordinii, potrivit celor mai multe descrieri. Sunt oameni care reacţionează iute la mânie, în stare să îşi apere cu violenţă obştea. „Se însufleţeşte repede şi are o tărie de caracter aşa de mare, încât dacă şi-a pus ceva în gând, nu renunţă pentru nimic în lume până când nu-şi ajunge scopul, chiar dacă ar fi convins de mai înainte despre relele urmări ale acţiunei sale. Moţii sunt oameni întregi, leali, serioşi şi nefăţarnici”, îi descria publicistul Ion Abrudeanu. Alte trăsături ale acestei comunităţi sunt sârguinţa, cumpătarea şi religiozitatea. Nu sunt, în general, oameni comunicativi cu străinii, nefiind obişnuiţi să îşi deschidă sufletul în faţa oricui. Autorii care au vizitat în trecut satele tradiţionale din Ţara Moţilor relatau despre oameni care îşi manifestau cu greutate ospitalitatea, din cauza neîncrederii manifestate faţă de străini, dar şi a sărăciei. „Moţul mai este de o cinste perfectă şi cu o pronunţată independenţă sufletească”, afirma istoricul Ioan Abrudeanu.

4. Portretul fizic al moţilor

Cei mai mulţi dintre locuitorii ţinuturilor Apusenilor sunt oameni de statură mijlocie, costelivi şi iuţi. Au frunţile late, ochii albaştri-căprii şi mersul încet şi legănat, înfăţişând pe omul de munte. „Dacă e costeliv şi iute la fire, aceasta se explică prin istovitoarea muncă, pe care o depune moţul pentru mizerabila lui existenţă, prin urcarea şi coborârea dealurilor şi a munţilor, ca şi prin clima rece din partea locului. E rezistent la muncă, deşi traiul lui e foarte simplu şi se multumeşte cu puţin”, arăta Ioan Abrudeanu. Mai arătoşi erau consideraţi sătenii din Bucium şi Bistra.

5. Meşteri în lemn şi buni muncitori în minerit

Industria lemnului şi mineritul sunt ocupaţiile tradiţionale ale localnicilor din Ţara Moţilor. Oamenii sunt recunoscuţi pentru priceperea lor în dulgherit şi în construcţii din lemn. Uneltele şi vasele din lemn, realizate de moţi, erau vândute în târgurile din ţinutul Apusenilor sau în judeţele din sudul ţării. Unele dintre aceste peregrinări ale moţilor, de la munte spre şes durau săptămâi întregi. „Hotărât şi senin, moţul pleacă la ţară, mânându-şi caii mai mult pe irima drumului decât pe margini, gândindu-se la cei de acasă şi cântând cu glasu-i melodios versurile: Du-mă, Doamne, în pace în ţară, Cu cercuri şi cu ciubară, Şi mă adă în pace acasă, La copii şi la nevastă!”, scrie Ion Abrudeanu. Dorinţa de cutreierare a moţilor provenea dintr-un impuls sufletesc, caracteristic acestei comunităţi. Traiul localnicilor este simplu şi rudimentar, din cauza condiţiilor geografice vitrege de pe munte, unde pământul este mai puţin productiv.

6. Avram Iancu, crăişorul munţilor

Cel mai ilustru personaj al moţilor a fost Avram Iancu. Supranumit „Crăişorul munţilor”, Avram Iancu (1824 – 1872) a fost unul dintre principalii eroi ai mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849. S-a născut şi a copilărit în Vidra de Sus, un sat din Munţii Apuseni, aflat în nordul-vestul judeţului Alba. Cel care urma să devină lider al moţilor provenea dintr-o familie înstărită, tatăl său fiind pădurar şi apoi jude domenial, iar bunicul său a fost preot. Iancu a fost nepot al celebrului Horea, unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784, din Transilvania. De el şi-au legat speranţele marea parte a moţilor implicaţi în acţiunile politice şi în luptele de apărare a comunităţilor de români din Transilvania acelor vremuri. Iancu a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului, dar şi ca un personaj controversat, pentru că unele dintre acţiunile sale au fost mai puţin înţelese. Istoricii români l-au numit erou naţional, iar în prezent Avram Iancu unul dintre cele mai omagiate personaje din istoria Transilvaniei.

7. Horea, omul care a pornit răscoala moţilor

Horea, pe numele său adevărat Ursu Nicula, unul dintre liderii participanţilor la Răscoala ţărănească din anii 1784 – 1785, s-a născut în Ţara Moţilor, în satul Albac, pe Dealul Fericet. Numele i se trăgea de la faptul că ştia să cânte frumos, să „horească”, iar cel de Ursu provenea dintr-un obicei arhaic al moţilor, care în trecut dădeau nume de animale sau de copaci viguroşi copiilor din credinţa că pruncul va căpăta puterea animalului sălbatic sau a copacului după care a fost botezat. Horea, meşter lemnar, a fost unul dintre cei care au pornit revoltele care au tulburat Transilvania la sfârşitul secolului XVIII. Răscoala ţărănimii iobage împotriva feudalilor a izbucnit în satul hunedorean Curechiu şi s-a extins cu repeziciune în Ţara Zarandului şi apoi în cea mai mare parte a Transilvaniei. Potrivit unor mărturii prezentate de David Prodan, Horea şi Cloşca au fost cei care i-au îndemnat pe iobagi, sub pretextul poruncii împăratului, să pustiască moşiile şi curţile grofilor. Revoltele au fost cumplite, iar reprimarea lor, pe măsură: sute de participanţi la revolte au fost ucişi de soldaţi, iar preoţii acuzaţi că i-au sprijinit pe aceştia au fost traşi în ţeapă, trimişi la spânzurătoare sau ucişi prin tortură. Cea mai cruntă soartă au avut-o capii răscoalei, Horea şi Cloşca, care au sfârşit traşi pe roată. Sute de moţi au fost strămutaţi în Banat şi Bucovina, mai scrie istoricul. Treptat, însă, în urma răscoalei din 1784, situaţia moţilor s-a îmbunătăţit relativ: li s-a acordat libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie şi au primit dreptul de a se căsători fără consimţământul nobilului şi drepturi la învăţătură.

8. Povestea fascinantă a târgului de fete

Cea mai faimoasă sărbătoare a moţilor este Târgul de fete de pe Muntele Găina, eveniment care are loc în preajma sărbătorii de Sânziene. Potrivit localnicilor, muntele Găina a fost numit astfel datorită unei găini de aur care s-ar fi aşezat pe vârful muntelui. Originea târgului, organizat de secole, a fost explicată de scriitorul ungar Jokai Mor, fascinat de această sărbătoare. „Locuitorii munţilor, fiind toţi păstori, stau atât de departe cu locuinţele lor unul de altul, încât cel mai apropiat vecin are nevoie de jumătate de ceas până când ajunge la celălalt. Din această cauză fetele tinere nu au unde să se ducă şi tineretul de aici nu se întâlneşte decât o dată în an la târgul de fete ce se ţine pe Muntele Găina. Femeile măritate se duc pe la înmormântări, însă fetelor nu le este permis nici aceasta”, scria Jokai Mor, în „Sărmanii Bogaţi”. Atracţia principală a târgului erau fetele de măritat, aduse o dată cu zestrea oferită de părinţii lor. „Mamele din regiunea munţilor îşi aduc şi zestrea fetei, pe care o prezintă deodată cu fata. La gâtul fetelor atârnă taleri de aur şi de argint înseilaţi. Celelalte podoabe, cum sunt de exemplu: năfrămile colorate, ştergăriile cu alesături de bumbac, de diferite culori, pernele, lăzile împestriţate, sunt încărcate pe spatele cailor mocăneşti şi transportate la faţa locului. Odată ajunşi aici le descarcă pe fiecare şi le aşează sub cortul pe care şi-l ridică fiecare, ca într-un adevărat târg”, arăta scriitorul Jokai Mor, în „Sărmanii Bogaţi”. Fetele şi zestrea erau disputate de flăcăii care se opreau în faţa corturilor. Cei care voiau să se însoare trebuiau să ajungă la tocmeală cu părinţii fetelor, altfel erau nevoiţi să plece mai departe. Tradiţia târguielii pentru fata de măritat s-a stins încet, dar sărbătoarea continuă, în fiecare vară, pe Muntele Găina.

9. Târgul sărutatului de la Hălmagiu

O altă sărbătoare cu origini străvechi a locuitorilor Ţării Moţilor este târgului sărutatului din Hălmagiu, (judeţul Arad), comună aflată la poalele muntelui Găina. „Acest târg, care se ţine în fiecare an în ziua de Sân-Toader, se mai numeşte şi târgul nevestelor prin faptul că în acea zi de bâlciu toate nevestele tinere din comunele învecinate vin la Hălmagiu, unde sărută pe rudenii, cunoscuţi şi chiar pe străini, dacă li se spune că sunt oameni de frunte şi de omenie şi când nevasta e sigură că nu va fi refuzată. A fi sărutat de o nevastă la Hălmagiu însemnează a fi un om fruntaş şi cinstit. Ticăloşii, oamenii cu reputaţe proastă şi rău îmbrăcaţi sunt ocoliţi dela această onoare”, informa Ion Abrudeanu. Autorul volumului „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit”, relata despre buna dispoziţie care înconjoară acest târg şi despre faptul că nu aveau loc certuri. „Tradiţia spune că târgul de sărutat din Hălmagiu datează de pe vremea năvălirei turcilor, cari, străbătând până pe valea Crişului alb, ar fi răpit o mulţime de femei crişene, dintre cari unele, scăpând din robie şi întorcându-se acasă, au sărutat pe toţi cunoscuţii pe cari i-au întâlnit, iar aceştia le-au cinstit pentru vrednicia şi dragostea lor faţă de limba şi vatra strămoşească”, informa publicistul.

10. Vestitul ţinut al aurului

Despre moţi, scriitorul Ioan Slavici a relatat în lucrarea „Ardelenii”. „Aceştia sunt oamenii şi trupeşte şi sufleteşte mai colţuroşi şi mai vârtoşi. Fie scurt, fie înalt, Moţul e voinic şi îndesat, calcă rar şi apăsat şi are ceva din firea ursului. Om cu deosebire de potolit, Moţul vorbeşte puţin, e foarte răbdător, se avântă cu anevoie, dar e neînduplecat după ce a luat o hotărâre… Moţii sunt cea mai nobilă parte a poporului român”, afirma Ioan Slavici. Istoricul Nicolae Iorga a vizitat Ţara Moţilor, la începutul secolului XX şi a scris despre aceste ţinuturi, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, apărut în 1906. „Acesta este încă un vestit ţinut de aur. Agatârşii au lucrat aici la scoaterea lui din pământ şi astfel au devenit cei mai bogaţi, dar cei mai trândavi şi afemeiaţi dintre barbarii acestor locuri. Apoi au venit romanii, scotocind pretutindeni după aur. Acum, o companie germană lucrează în gropi, cu lucrători români, care cercetează prin adâncuri sau pisează bolovanii curprinzători de bogăţie şi astfel se ofilesc zi de zi până pier de greul unei munci straşnice, plătită cu mizeria unei coroane pe zi. La şleampurile aurarilor nemţi se prăpădesc în aşa chip nevrednic, trudind şi bând, urmaşii acelora care au făcut din Horea un rege al ţeranilor şi din Avram Iancu arhanghelul răsplătitor pentru cruzimile, vechi şi nouă, ale ungurilor stăpâni”, descria Nicolae Iorga, în 1906, ţinutul Apusenilor.

sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Cozonacul, nelipsit de pe meselor românilor de Paște: Când și unde a apărut

Publicat

în

Desertul preferat al românilor, cozonacul, are o istorie îndelungată. Tradiția românească spune că dacă ai cozonac pe masă înseamnă că sărbătorești.

Deși este o prăjitură tradițională românească, acesta este în egală măsură și un desert bulgăresc (kozunak) și un produs de patiserie italiană numită „panettone”.

La originea cozonacului se află pâinea, iar tehnicile de dospire și coacere au evoluat în timp. Drojdia a fost folosită din timpuri străvechi ca ferment pentru dospirea aluatului.

Potrivit descoperirilor arheologice, în Egiptul antic existau cuptoare pentru copt. De asemenea, există desene care datează de aproape 4.000 de ani ce atestă că egiptenii știau să facă mai multe feluri de pâine dospită, unele fiind îndulcite cu miere, scrie unica.ro.

Tot în Antichitate, grecii făceau un tip de cozonac îndulcit cu miere și presărat cu nuci, care se numea „plakous”. Chrysippus din Tyana a menţionat, conform surselor, o reţetă de cozonac cu nuci şi miere pe care, tot el menţionează, l-a gustat în Creta.

Romanii, care au preluat folosirea drojdiei de la egipteni și greci, au diversificat și îmbogățit rețeta pentru cozonaci, adăugând, spre exemplu, ouă, unt, fructe uscate. La început existau două feluri de cozonac ce erau oferite ca ofrandă zeilor: „libum”, un cozonac de dimensiuni mai mici și „placenta”, un cozonac cu brânză, stafide și alune. În Evul Mediu, brutarii europeni făceau deseori cozonaci cu fructe uscate deoarece acestea țineau mai mult timp.

În Marea Britanie, prima reţetă de cozonac apare într-o carte de bucate în 1718, cu recoman­darea de a fi copt în forme lungi şi înguste, recomandare care a rămas valabilă şi în zile­le noastre. În Anglia secolului al XIV-lea, Geoffrey Chaucer menţionează, în Povestiri din Canterbury, de cozonaci imenşi făcuţi pentru ocazii speciale. Unul dintre cozonaci, de forma unui tort, fusese făcut din 13 kilograme de făină şi conţinea unt, smântână, ouă, mirodenii, stafide şi miere, potrivit unica.ro.

Francezii, cei care în secolul al XIX- lea au adău­gat al treilea fel la masă, „desertul”, sunt cei care au pus în valoare cozonacul, mai mult decât alţii. Marie Antoinette a rămas în memoria oamenilor prin fraza pe care a rostit-o atunci când i s-a spus că oamenii nu au nici măcar pâine pe masă, din cauza sărăciei. Viitoarea regină a Franţei ar fi rostit: „Să mănânce cozonac, dacă nu au pâine”.

Mrs. Mary Eales, o cunoscută autoare de cărţi de bucate din Marea Britanie, a scris în 1718, ca recomandare, ca acest preparat să fie copt în forme lungi şi mai subţiri. De atunci datează forma clasică de cozonac. Specialiştii în gastronomie sunt aproape cu toţii de acord că reţeta de cozonac, asa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost consacrată în secolul al XIX-lea de europeni, scrie unica.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Să ne cunoaștem frumusețile județului: Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești-Arieșeni, înaltă de 14 metri, loc de atracție pentru turiști

Publicat

în

Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești, de lângă Arieșeni, reprezintă o atracție pentru turiști, indiferent de perioada anului

Cascada Pătrăhăițești este o splendidă cădere de apă în 2 trepte, de 14 metri înălțime. Traseul până la cascadă este ușor accesibil, o bună parte din el se poate face și auto.

Cascada Patrahaitesti – dupa numele satului langa care se afla sau Cascada Bucinis – dupa numele raului pe care s-a format.

Cei mai multi turisti viziteaza aceasta cascada in perioada de vara din iulie pana prin septembrie, se poate ajunge la cascada chiar si iarna cand zapada este mica. Cascada merita vizitata si in perioada de primavara si toamna cand datorita topirii zapezilor sau ploilor debitul ei este mult mai mare, deasemenea iarna are un farmec deosebit fiind impodobita de gheata.

Cum ajung la Cascada Patrahaitesti?

Pentru a ajunge la cascada plecand din centrul statiunii turistice Arieseni urmati drumul national spre Vartop circa 1 kilometru pana vedeti un pod de beton pe partea stanga iar langa acesta un mic indicator „Cascada Patrahaitesti 5 kilometri”. De aici urmati drumul forestier lejer si marcajul punct rosu pana in satul Patrahaitesti de unde mai aveti 1,5 kilometri pana la cascada.
Ce pot vizita in apropierea cascadei?

In apropierea cascadei puteti sa vizitati doua muzee – doua ateliere de mestesugarit in care se creaza obiecte de artizanat specifice ciubararitului: tulnice, ciubere, donite, pahare de lemn, sararite, fluiere. Aici puteti sa vedeti cum sunt create aceste obiecte si deasemenea puteti invata sa cantati la tulnic. Deasemnea la localnici gasiti produse traditionale specifice tarii motilor: palinca, afinata, dulceata de fructe de padure etc.

Cascada Patrahaitesti se gaseste la poalele Varfului Curcubata Mica, varf pe care il puteti vizita plecand de la cascada. De sus aveti cel mai bun punct de belvedere asupra Tarii motilor cu casele rasfirate prin toate poienile muntilor pana sus pe creste. Acest traseu nu are marcaj turistic.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Bisericile de lemn din Alba, un patrimoniu prețios, parte integrantă și definitorie din identitatea națională

Publicat

în

Bisericile de lemn din Alba, un patrimoniu prețios, parte integrantă și definitorie din identitatea națională, fac parte din grupul de biserici de lemn din Transilvania și din familia de biserici de lemn românești

Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu prețios pe plan național și mondial. Până la începutul secolului 20 românii au creat și s-au manifestat preponderent într-o civilizație a lemnului, de o bogăție, o varietate și un rafinament remarcabil, în care bisericile de lemn au atins vârful ei maxim de expresie.

În acestea s-au înfiripat comunitățile creștine din sate și târguri și în jurul lor au luat ființă primele așezăminte monahale, singurele noastre centre culturale în decursul multor veacuri. În România se păstrează peste 1400 de biserici de lemn construite înainte de anul 1918. Valoarea lor în ansamblu este inestimabilă pentru cultura românească. Ele fac parte integrantă și definitorie din identitatea națională.”

Bisericile de lemn din Alba fac parte din grupul de biserici de lemn din Transilvania și din familia de biserici de lemn românești. Bisericile de lemn din județul Alba constituie un adevărat tezaur, datorită valorii artistice extraordinare a ansamblurilor murale sau a odoarelor care le împodobesc, opere ale unora dintre cei mai înzestrați zugravi români din Transilvania veacurilor XVIII și XIX, precum rășinărenii Popa Ivan, Nistor Dascălul și fiii popii Radu, Stan și Iacov, acesta din urmă stabilit spre 1750 la Feisa, cu fiii Gheorghe și Popa Nicolae, colaboratorii Toader, Simion Silaghi și Simion Bălgrădeanul și ucenicii Vasile Ban și Porfirie Șarlea, de asemenea dinastia de zugravi din Laz: Poienarii Savu, Simion, Toma, Ilie și ucenicul lor, Pavel Zamfir.

Deși foarte puține monumente se datează anterior anului 1700, se poate spune că tipul de construcție a rămas cel tradițional: navă patrulateră cu absidă poligonală decroșată, iar interiorul boltit semicilindric. Schimbările au intervenit abia de pe la mijlocul secolului al XIX-lea când, adeseori din rațiuni demografice, s-a procedat la extinderea spre vest, prin adăugarea unui pronaos peste care a fost surmontat turnul, ce a preluat rosturile clopotniței până atunci plasate în vecinătatea edificiului. Aceste transformări au afectat zestrea picturală acumulată anterior, știrbindu-i din continuitate și văduvind-o de părți însemnate, tot așa cum patina vremii a estompat strălucirea din ochii sfinților și a înnegrit icoanele. În așteptarea ocaziei reabilitării estetice, promovarea lor științifică și turistică este o necesitate.

Alba este una din regiunile transilvănene în care bisericile de lemn vechi nu au fost inventariate în întregime. Din acest motiv lista este departe de a fi completă. Continuarea cercetărilor prin satele risipite din acest colț de țară va aduce la iveală biserici de lemn astăzi necunoscute specialiștilor și iubitorilor de artă veche

Biserica de lemn din Acmariu cu hramul Sfântul Nicolae
Albac, astăzi în Olănești, Vâlcea
Biserica de lemn din Arieșeni cu hramul Înălțarea Domnului
Biserica de lemn din Băgău cu hramul Sfântul Teodor Tiron
Biserica de lemn din Bârlești cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena
Biserica de lemn din Berghin cu hramul Sfântul Petru
Biserica de lemn din Belioara cu hramul Sfinții Arhangheli
Biharia, sfârșitul secolului 19
Biserica de lemn din Brăzești cu hramul Învierea Domnului, mutată în Alba Iulia
Biserica de lemn din Certege cu hramul Sfântul Gheorghe din 1833, renovată 1872
Biserica de lemn din Cisteiu de Mureș cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Cojocani cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Copand cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Dealul Geoagiului cu hramul Sfinții Arhangheli (cătunul Cristești)
Biserica de lemn din Drâmbar cu hramul Ioachim și Ana
Biserica de lemn din Dric cu hramul Sfântul Nicolae, secolul 19
Biserica de lemn din Fărău cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Găbud cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Gârda de Sus cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica de lemn din Geogel cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Ghirbom cu hramul Sfântul Nicolae
Biserica de lemn din Goiești cu hramul Sfinții Trei Ierarhi
Biserica de lemn din Hăpria biserică de lemn și absidă de zid, demolată în 2006
Biserica de lemn din Hopârta
Biserica de lemn din Întregalde cu hramul Sfântul Ilie
Biserica de lemn din Lăzești cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Lunca Largă
Biserica de lemn din Lunca Mureșului cu hramul Pogorârea Sfântului Duh
Biserica de lemn a Mănăstirii Lupșa, cu hramul Sfântul Nicolae
Biserica de lemn din Mătișești cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Mirăslău
Mogoș dispărută
Biserica de lemn din Noșlac cu hramul Sfinții Arhangheli
Ocoliș mutată în Cacova Ierii, județul Cluj
Biserica de lemn din Pianu de Sus cu hramul Cuvioasa Paraschiva
Biserica de lemn din Runc cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Săliștea cu hramul Sfinții Arhangheli
Sânbenedic I, cu hramul „Sf. Nicolae”
Sânbenedic II, cu hramul Sfinții Arhangheli
Sâncrai
Biserica de lemn din Sartăș cu hramul Pogorârea Sfântului Duh
Silivaș
Șilea I, cu hramul Sfântul Nicolae
Șilea II, cu hramul Sfinții Arhangheli (în cimitir)
Șoimuș, adusă din Rădești
Șpălnaca I
Șpălnaca II
Biserica de lemn din Sub Piatră cu hramul Cuvioasa Paraschiva
Biserica de lemn din Tău cu hramul Sfântul Gheorghe
Tecșești, fruntarul celei anterioare se află la o casă din sat
Biserica de lemn din Turdaș cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Valea Largă cu hramul Sfânta Treime și Poorocul Ilie
Vidolm
Vingard cu hramul Cuvioasa Paraschiva


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba