Rămâi conectat

Știri

Noaptea Cercetătorilor Europeni a reunit peste 35.000 de participanți în Alba și alte 16 orașe din România

Publicat

în

Au trecut zece ani de când România este parte din familia Uniunii Europene și tot zece de când a preluat tradiția comunității și prezentă viitoarelor generații oportunitățile de dezvoltare profesională prin evenimentele organizate la Noaptea Cercetătorilor Europeni. În acest an au participat 17 orașe într-un fel de competiție nespusă pentru o organizare cât mai bună și atragerea unui număr record de vizitatori.

Centrele orașelor Alba Iulia, Arad, Bârlad, Bacău, Brașov, București, Constanța, Cugir, Deva, Hunedoara, Galați, Oradea, Ploiești, Sibiu, Suceava, Tulcea și Zalău au găzduit vineri, 29 septembrie 2017, activități științifice și distractive, prezentări și oferte educaționale pentru un domeniu mai puțin accesibil publicului larg.

Comparativ cu anul trecut, numărul orașelor participante a crescut, păstrând tradiția dezvoltării conceputului și implicării comunităților de pretutindeni. Pentru că evenimentul are ca principal scop atragerea tinerilor către știința cercetării din orice domeniu, este mai puțin important unde se organizează evenimentele, ci se analizează cât de mult se implică comunitatea locală în organizarea acestora. Pe termen lung, viitorii cercetători vor lucra fie în orașele în care s-au născut, fie în centre specializate din țara lor sau peste hotare, Participarea la activitățile proiectului reprezintă doar un început de drum.

Citește și Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Alba Iulia, în 29 septembrie

Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie(MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Publicat

în

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Autoritățile locale din Alba Iulia au anunțat finalizarea unui proiect ambițios și vital pentru sustenabilitatea orașului: Parcul Fotovoltaic Alba Iulia.
Amplasat strategic în zona de centură, noul parc acoperă 10.000 de metri pătrați și este echipat cu 1.414 module fotovoltaice, fiecare având o capacitate de 550Wp.
Capacitatea totală este de 777.7 kWp.
Investiția s-a realizat prin proiectul „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia”, care include și instalarea de centrale fotovoltaice pe 5 clădiri publice. Toate acestea sunt posibile datorită finanțării generoase prin granturile norvegiene. Proiectul a fost finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, Program pentru Energie în România, cu un grant de 611.262,00 euro.
„Este un pas mare înainte în angajamentul nostru pentru un viitor mai verde și mai curat. Așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pozitiv pe care această inițiativă îl va avea asupra comunității și mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba