Rămâi conectat

Știri

Acordarea beneficiilor de asistență socială pentru persoanele cu handicap din Alba, în vizorul inspectorilor AJPIS Alba

Publicat

în

În perioada 27 martie-29 septembrie 2017 Agenţia Judeţeană Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba (AJPIS Alba) desfăşoară Campania “Controlul bazat pe evaluarea riscurilor (constituirea profilului de risc) al beneficiarilor încadrați într-un grad de handicap (BGH) în două etape.

Obiectivul inspecţiei tematice au fost :

  • Obiectiv general: eficientizarea utilizării fondurilor în sistemul de asistenţă socială şi îmbunătăţirea activităţii privind modul de stabilire şi acordare a beneficiilor de asistenţă socială.
  • Obiectiv specific: reducerea erorii şi fraudei prin efectuarea de inspecţii tematice privind stabilirea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială persoanelor încadrate într-un grad de handicap.

La nivelul judeţului Alba, prima etapă a controlului s-a desfăşurat în perioada 27.03.2017-28.04.2017, şi a vizat verificarea eligibilităţii persoanelor cu certificate de încadrare şi tip de handicap, beneficiare de indemnizaţiile corespunzătoare, dintr-un  eşantion format din 40 persoane, precum şi colectarea informaţiilor referitoare la beneficiarii care obţin drepturi ca urmare a neîncadrării corespunzătoare în grad şi tip de handicap.

Din verificarea adminstrativă a dosarelor persoanelor cu handicap din eşantionul selectat şi din verificarea în teren, echipa de control a constatat inexistenţa dosarelor care au stat la baza încadrării în grad de handicap, pentru un număr de 7 persoane încadrate într-un grad de handicap, care deţin certificate de încadrare în grad de handicap, eliberate înainte de anul 2000, precum şi 2 persoane încadrate în gradul grav de handicap (vizual), care au obţinut permise auto, ulterior încadrării în grad şi tip de handicap.

Citește și Peste 1 milion 300 de mii de lei a plătit AJPIS Alba, luna trecută, celor aproape 5.000 de persoane care încasează ajutor social

În aceste condiţii inspectorii sociali au propus spre reevaluare un număr de 9 persoane de către Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, urmând ca în funcţie de rezultatul evaluării, să se confirme, sau nu,  suspiciunea încadrării necorespunzătoare în grad de handicap şi primirea de drepturi necuvenite.

Printre alte nereguli, inspectorii sociali au constatat din verificarea tuturor registrelor privind procesele verbale de şedinţă ale Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte Handicap Alba (CEPAH) desfăşurate în perioada 2014- aprilie 2017, făptul că, deși în conformitate cu prevederile legale în domeniu Comisile de Evaluare a Persoanelor Adulte Handicap au obligativitatea de a se întruni o dată pe săptămână în şedinţe ordinare şi ori de câte ori este necesar în şedinţe extraordinare la convocarea preşedintelui, CEPAH Alba nu a respectat aceasta obligatiovitate în luna august, a fiecărui an verificat. În această lună(august) din perioada verificată, au fost susținute doar 1, maxim 2 şedinţe ale CEPAH Alba, nerespectându-se prevederile legale în acest sens, fapt care ar putea conduce la afectarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Ca urmare a acestei nereguli, Consiliul Judeţean Alba a fost sancţionat cu avertisment scris şi s-a acordat un termen de implementare a măsurii pentru luna septembrie 2017.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții

Publicat

în

Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiți „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști.

Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămâna a primit numele de Săptămâna Luminată.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „hărți”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioadă cuprinsă între Învierea Domnului și Duminică Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), avem „dezlegare la peste”.

De la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălțarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor: „Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: „Hristos a înviat!” și răspund: „Adevărat a înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea şi nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice. Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă. O veche tradiție aminteşte că femeile care nu respectă tradiția vor atrage în casa lor ghinioanele, iar în familia respectivă, gospodina nu va avea ” ce să pună pe masă” tot anul.

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile Paști, de Rusalii, conform creștinootodox.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba