Rămâi conectat

Știri

Grefierii, angajaţii din administraţia publică şi din agenţiile de mediu ies în stradă: Proteste faţă de legea salarizării

Publicat

în

Grefierii, angajaţii din administraţia publică, din agenţiile de mediu şi cei ai Romatsa protestează marţi, în capitală şi în ţară.

Sindicatele angajaţilor din administraţia publică vor organiza un miting în faţa Palatului Parlamentului începând cu ora 11.00, nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării care va fi dezbătut în Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. Angajaţii din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi din Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului anunţă proteste la nivel naţional, în intervalul orar 11.00-13.00, faţă de proiectul legii salarizării. În acelaşi timp, grefierii de la mai multe instanţe din ţară vor întrerupe lucrul în acelaşi interval. Angajaţii Romatsa vor intra în grevă începând cu ora 9.00, din cauza neîncheierii contractului colectiv de muncă.

La mitingul de la Parlament faţă de proiectul Legii salarizării, desfăşurat între 11.00 şi 13.00, vor participa Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), SED LEX – locale, PRO LEX, Forţa Legii, precum şi ale sindicate din domeniul administraţiei publice atât din Bucureşti, cât şi din ţară. Cei care nu vor participa la protestul de la Parlament, vor înceta activitatea. Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa a anunţat, printr-un comunicat, că va participa la mitingul de la Parlament. Manifestanţii vor solicita Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, cameră decizională, să adopte şi să susţină amendamentele propuse de organizaţiile sindicale, a precizat Cartel Alfa în comunicat.

Sindicatele din administraţia publică au înaintat Parlamentului proiectul grilelor de salarizare. Cartel Alfa afirmă că stabilirea nivelului salariilor de bază exclusiv de către aleşii locali, care nu au competenţa necesară în acest domeniu, fiind aleşi politic şi nu după competenţe precum lucrătorii din domeniu, va duce la politizarea excesivă a funcţiei publice, la un nou val de discriminări în administraţia publică locală şi la menţinerea şi adâncirea haosului din sistem. „Credem că această măsură propusă de partidul de guvernare prin legea salarizării este doar un prim pas într-un program mai amplu de subordonare politică a actului administrativ, care va fi continuată prin procesul descentralizării, realizat în principal după considerente şi interese politice şi nu de eficienţă”, se mai arată în comunicat.

Citește și Angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu, în grevă generală pe termen nelimitat

Grefierii de la mai multe instanţe din ţară au început de luni protestul faţă de legea salarizării, a declarat preşedintele ProJust, Ştefania Teleman, susţinând că această categorie profesională pierde venituri prin noua lege şi că reprezentanţii acesteia nu au fost invitaţi la negocieri cu decidenţii politici. „Protestele au început astăzi (luni, n.red.) la Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Alba, la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei şi în mai multe judeţe din ţară şi vizează legea unitară de salarizare. (…) Noi suntem o categorie care pierde la salarizare”, a declarat pentru News.ro preşedintele asociaţiei ProJust, Ştefania Teleman. Ea susţine că prin viitoarea lege grefierii cu studii superioare juridice pierd sporurile de vechime în muncă şi că nu au fost invitaţi la negocieri când s-au stabilit condiţiile legii. „Sporurile se limitează la 30% din anvelopa salarială a angajatorului. Unii pot primi sporuri de 30%, alţii nu vor primi nimic. Am încercat să vorbim cu parlamentarii, dar nu avem nicio reacţie din partea lor. Am cerut să fim invitaţi la negocieri la Ministerul Muncii, dar nu ne-a chemat nimeni. Suntem într-o situaţie foarte complicată, nu ştim cât va dura protestul, cert este că el va continuă”, a mai arătat Teleman.

Un alt sindicat al grefierilor, IUS- LEX, a anunţat luni că grefierii, personalul conex şi auxiliar de la instanţele gălăţene intră, începând de marţi în grevă pe termen nelimitat, cu întreruperea programului de lucru între orele 11.00 şi 13.00, asigurând doar cazurile urgenţe, în cadrul unui protest iniţiat de sindicatul IUS-LEX, angajaţii instanţelor fiind nemulţumiţi de prevederile proiectului legii salarizării.

Federatia Sindicatelor Unite din Mediu (FSUM) a anunţat declanşarea conflictului de muncă, astfel încât marţi, între 11.00 şi 13.00, „angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia mediului şi angajaţii Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului vor fi într-un nou protest spontan”. „Având în vedere că în urma protestelor anterioare din data de 14.03.2017, 21.03.2017 şi 27.04.2017 nu a existat nicio reacţie de susţinere din partea Ministerelor /Guvernului /factorilor politici privind eliminarea discriminării angajaţilor din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, mai mult lipsa de răspuns la solicitările noastre scrise, ne vedem nevoiţi să declanşăm conflictul de muncă, astfel încât astăzi (marţi, n.r.), 30.05.2017, între orele 11.00-13.00 angajaţii ANPM şi ai APM- urilor vor fi într-un nou protest spontan şi vor inregistra conflictul de muncă la Ministerul Mediului şi la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social”, au anunţat reprezentanţii FSUM. Unităţile la care se declanşează conflictul de muncă sunt cele din judeţele Galaţi, Timiş, Hunedoara, Arad, Dâmboviţa, Bacău, Botoşani, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Giurgiu, Călăraşi, Covasna, Cluj, Iaşi, Gorj, Mehedinţi, Teleorman, Vrancea, Satu Mare, Vâlcea, precum şi în Bucureşti.

De asemenea, angajaţii Romatsa vor intra în grevă începând cu ora 9.00, ca semn de protest faţă de neîncheierea contractului colectiv de muncă, după ce negocierile sindicatului cu conducerea regiei, care are monopolul dirijării traficului aerian din România, au eşuat luni. Angajaţii vor asigura, conform legii, cel puţin 30% din traficul aerian. Pe perioada grevei, angajaţii vor asigura 30% din trafic, însă nu este posibil să fie anunţate în prezent exact cursele care vor fi anulate sau întârziate, deoarece decizia va fi luată de către Eurocontrol, au precizat luni sindicaliştii, la ieşirea de la negocieri. Cum vor zbura avioanele marţi, după ora 9: Romatsa dirijează o treime din curse, dar Eurocontrol stabileşte cine şi când zboară. Sindicalist:  Sindicaliştii au precizat că exista un termen limită pentru depunerea proiectului de buget al regiei, termen care este luni, şi că există riscul ca Romatsa să intre în faliment.

Sursa:.romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Publicat

în

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Autoritățile locale din Alba Iulia au anunțat finalizarea unui proiect ambițios și vital pentru sustenabilitatea orașului: Parcul Fotovoltaic Alba Iulia.
Amplasat strategic în zona de centură, noul parc acoperă 10.000 de metri pătrați și este echipat cu 1.414 module fotovoltaice, fiecare având o capacitate de 550Wp.
Capacitatea totală este de 777.7 kWp.
Investiția s-a realizat prin proiectul „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia”, care include și instalarea de centrale fotovoltaice pe 5 clădiri publice. Toate acestea sunt posibile datorită finanțării generoase prin granturile norvegiene. Proiectul a fost finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, Program pentru Energie în România, cu un grant de 611.262,00 euro.
„Este un pas mare înainte în angajamentul nostru pentru un viitor mai verde și mai curat. Așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pozitiv pe care această inițiativă îl va avea asupra comunității și mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba