Rămâi conectat

Știri

9 sfaturi pentru a reduce caloriile de sărbatori

Publicat

în

Asteptam sarbatorile de iarna cu mult fast si nerabdare datorita vacantei, a petrecerilor si a meselor festive, insa unii dintre noi se bucura prea mult de aceasta perioada si fac excese de alimentatie, de alcool sau de stat pe partie cu schiurile, sania sau snowboard-ul.
Potrivit specialistilor acest lucru nu este nici dificil si nici imposibil, tot ceea ce trebuie sa facem este un mic plan organizatoric.
9 trucuri pentru ca mesele de sarbatori sa fie mai sanatoase dar cu un continut caloric scazut!
1. Meniul de sarbatori
Este recomandat ca meniul sa includa: fructe, legume, carne slaba, fructe de mare, cereale integrale si produse lactate semidegresate. De fiecare data cand cumparati un produs cititi cu atentie eticheta pentru a alege alimente bogate in substante nutritive, dar cu un continut scazut in grasimi, calorii si zahar. Pentru a consuma un numar mai mic de calorii renuntati la alune, cascaval, smantana, unt sau frisca, sau puteti inlocui aceste alimente cu: nuci, branza proaspata, iaurt sau frisca dietetica.
2. Petrecerea de sarbatori
De regula, aperitivele contin un numar ridicat de calorii, dar cu toate acestea ne este imposibil sa renuntam la ele, mai ales cand este vorba despre o masa festiva. Tocmai pentru ca nu avem cum sa renuntam la aperitive, specialistii ne sfatuiesc sa optam pentru aperitive dietetice si sanatoase, ca de exemplu: apetisanta salata de creveti, cascaval dietetic, fructe si legume proaspete etc.
3. Produsele confiate sau la conserva
Cu totii stim ca cele mai bun fructe si legume sunt cele proaspete, insa din cauza pretului ridicat de cele mai multe ori optam pentru cele confiate. Potrivit specialistilor produsele confiate sunt mai putin costisitoare dar mai hranitoare, deoarece acestea sunt culese la maturitate, dupa care sunt congelate imediat. Deci, aceste produse pot fi consumate in egala masura cu fructele si legumele proaspete. De asemenea, conservele sunt o alta optiune sanatoasa, insa in cazul acestora va trebui sa citim cu atentie etichetele pentru a evita conservele cu un continut ridicat de zahar sau sodiu. Totodata, pentru a reduce cantitatea de zahar si sodiu este indicat sa spalam fructele si legumele conversate inainte de a fi preparate.
4. Respect pentru preferintele culinare
La intocmirea meniului de sarbatori este frumos sa ii intrebari pe invitati daca au vreo preferinta culinara, deoarece trebuie sa tineti cont de faptul ca sunt persoane care sufera de intoleranta la lactoza, fructoza, gluten, sau de oricare alta intoleranta alimentare, sau sunt vegetariani sau urmeaza o dieta speciala.
5. Gustari sanatoase
Pentru ca gustarile sa fie delicioase si cu un continut scazut de calorii trebuie sa alegeti ingredientele corespunzatoare. De exemplu, puteti folosi: piept de pui la gratar, iaurt in loc de smantana, lapte semidegresat, iar daca uleiul este obligatoriu indicat este sa optati pentru ulei de masline.
6. Modul de preparare
Fie ca este vorba despre carne, fructe de mare sau legume cel mai simplu si mai sanatos mod de pregatire este cu ajutorul grill-ului. Acesta pastreaza aroma naturala a produselor, dar un numar mare de calorii vor fi eliminate. De exemplu, cotletul de porc poate fi pregatit pe grill alaturi de ciupercute, asortate la servire cu salata de legume.
7. Deserturi sanatoase
Pentru un final delicios si colorat, la desert puteti servi ciocolata cu diferite fructe… capsunele ar fi cele mai indicate. Daca doriti ca la desert sa serviti placinta optati pentru traditionala placinta cu dovleac sau cu branza, bineinteles, cu aluat preparat din lapte semidegresat.
8. Bauturile
Cel mai sanatos sfat este sa renuntati definitiv la alcool, insa cum acest lucru nu este posibil, puteti opta pentru bauturi cat mai simple: tuica, vin, coniac. Bauturile cremoase sunt strict interzise deoarece au un continut ridicat de zahar, aditivi si calorii. De asemenea, va recomandam ca bauturile alcoolice sa fie consumate dupa servirea mesei si nu inainte. Servite inainte de masa, bauturile alcoolice cresc pofta de mancare, in schimb daca sunt consumate dupa servirea mesei acestea ajuta la digerarea alimentelor.
9. Plimbare, plimbare
Stiind faptul ca in perioada sarbatorilor de iarna veti manca si veti bea mai mult decat de obicei, incercati sa ardeti caloriile cu ajutorul catorva exercitii fizice, plimbari zilnice, dar si prin consumarea alimentelor care ard grasimile.
Amintiti-va ca sarbatorilor sunt marcate de multe traditii, iar sensul real al acestora presupune sarbatorirea in sanul familiei!
Alte sfaturi!
1. Consumul de apa este esential si in aceasta perioada chiar daca petrecerile presupun consumarea de alcool.
Atentie! alcoolul contribuie la eliminarea apei din organism, conducand la deshidratare.
2. Daca sunteti la o petrecere cu autoservire, optati pentru portii mici, astfel incat sa nu faceti exces de mancare. Ghidati-va dupa regula: „Putin din toate” si sigur silueta dvs. nu va avea de suferit.
3. De asemenea, incercati sa echilibrati consumul de carbohidrati, cu cel de proteine si grasimi. Astfel, consumati multe legume si verdeturi, preparate simple din carne si putin desert.
4. In aceasta perioada a anului se recomanda administrarea suplimentelor nutritionale pentru a trece mai usor peste stresul de sarbatori dar si pentru a evita orice disconfort al sistemului digestiv.
Sursa: sfatulmedicului.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Urcatul oilor la stână: Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna mai

Publicat

în

Măsura oilor sau urcatul oilor la stână, a rămas până în zilele noastre o complexă sărbătoare pastorală care se desfășoară la începutul lunii mai, odată cu formarea stânelor sau cu deplasarea turmelor în zona pășunatului de vară.

Este un obicei cu multiple conotații – economice, sociale, estetice, distractive – la care participă întreaga obște a satului. Acum, în cadrul sărbătoresc, original și pitoresc, se desfășoară, după tradiții seculare, întâiul muls al oilor, consemnându-se drepturile la cota-parte din produsele lactate ale fiecărui proprietar de oi.

De câțiva ani această manifestare are loc, în funcție de starea vremii, după data de 10 mai, în acele sate de munte în care păstoritul mai păstrează din farmecul de altă dată.

Măsura oilor este precedată de unele activități practice (închiderea țarinilor, construirea sau repararea stânelor, înțărcatul mieilor, alegerea oilor sterpe, tunsul oilor și al berbecilor) precum și de activități cu caracter juridic (asocierea proprietarilor de oi, însemnarea oilor, angajarea ciobanilor, arendarea suprafețelor pe care se va pășuna, plata pășunatului etc).

În cazul în care pășunatul este de tip pendulator, când turmele trebuie să se deplaseze la mari distante, o delegație de săteni se deplasează în alt sat, unde închiriază câte un munte pentru întreaga vară. După întoarcerea acestora și anunțarea rezultatelor negocierii, se constituie stânele. Această formă de organizare se mai practică în satele din zona Rădăuți. Păstorii din zona de podiș (satele Bilca, Frătăuți, Arbore, Milișăuți) arendează terenuri în părțile Cârlibabei, pe munții Țapu, Iedu, Oușor, Piatra Roșie sau își organizează stâni pe munții Rarău, Giumalău, Călimani. Pe islazul comunal rămân să pască doar cârlanii și gâștele, uneori în amestec cu porcii.

O etapă importantă pentru buna desfășurare a păstoritului este angajarea oamenilor pricepuți „să poarte stâna”, în frunte cu baciul care gestionează întreaga activitate. Întotdeauna „nimatul” (locul unde stau oile) este păzit de către ciobani pe timp de noapte, câte doi de o parte și de alta a strungii.

Înainte ca oile să fie adunate în turmă, acestea se tund de către proprietari, se despart de miei și se înseamnă în urechi cu „furculițe”, „hârlețe”, „găurele”, cu ciucuri de lână colorata sau cu plăcuțe ștanțate.

Măsura oilor, unul dintre cele mai importante momente din calendarul popular, a căpătat de-a lungul timpului o semnificație deosebită, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pastorală.

În satele în care turma urma să parcurgă zeci de kilometri până la locul de pășunat, măsura se făcea pe loc, în capul satului sau pe islazul comunal. Fiecare gospodar își mulgea oile separat, cantitatea de lapte obținută fiind măsurată cu tâncușul și trecută în scriptele baciului. Înainte, cantitatea de lapte obținută la prima mulsoare era trecută pe răboj după care acesta se despica, o parte a însemnărilor rămânând proprietarului.

După operația de măsurare a laptelui, după notarea semnelor făcute în urechile oilor și cinstirea ciobanilor, urma aprinderea unui foc, oile fiind obligate să treacă peste jăratecul sau fumul acestuia, „pentru curățire”, timp în care erau numărate de către cioban și atinse cu o ramură de leuștean.

Turma ajungea la locul de destinație însoțită, de cele mai multe ori, de către preotul din sat. Sus, pe munte, se desfășura un ceremonial de consacrare a locului și de ipostaziere a lupului, prin sfințirea stanei și a oilor. Încă din prima zi de pășunat, aici se aprindea focul viu care, prin grija ciobanilor, era permanent întreținut, obicei păstrat, până nu demult, în stanele din munții Bucovinei.

În localitățile în care pășunatul se desfășoară local, în vatra satului, practicile și obiceiurile la măsura oilor diferă, nu atât în conținut cât în modul de desfășurare. Aici, oile sunt adunate în turme cu o zi-două înaintea zilei de măsură, care este anunțată din timp de către primărie. În această zi, toată suflarea satului se pregătește pentru a participa la sărbătoare. Gospodinele pregătesc mâncăruri speciale (drob de miel, friptură, sarmale, cozonaci, ouă roșii etc.) iar bărbații au grijă ca băutura să fie suficientă. Către amiază, pot fi văzute grupuri de săteni îmbrăcați în costume de sărbătoare îndreptându-se către locul de stână. Dacă satul este mai mare, atunci pe raza lui se formează mai multe stâne. Ajunși la stână, gospodarii își așteaptă oile duse la pășunatul de dimineață. După intrarea oilor în târlă și închiderea acesteia, se derulează ceremonialul de început al pășunatului. Ciobanii înfig în mijlocul țarcului o cruce de lemn împodobită cu verdeață și afumă de jur împrejur gardurile și acareturile stânii, pentru îndepărtarea spiritelor rele. În fata asistenței urmează, apoi, slujba de sfințire a oilor și a stânii, oficiată de către preotul satului. După acest ceremonial, fiecare gospodar își alege oile din turmă și le mulge separat. Laptele obținut se duce în coliba baciului, pentru măsurare, această operație fiind făcută în vase speciale. În urma „măsurii”, fiecare sătean știe ce cantitate de brânză urmează să primească. La măsură nu este permis nici un vicleșug, deoarece se consideră că este de rău augur a se face vreo înșelătorie iar cei prinși cu vicleșuguri sunt supuși unor aspre critici de către întreaga comunitate.

După „măsură” urmează ospățul ritual, pe pajiștea din imediata apropiere a stânei. Pe iarba verde se întind ștergare și covoare pe care se așează bunătățile culinare pregătite special pentru acest moment festiv. Gruparea sătenilor pe pajiște se face în funcție de gradul de rudenie, de vecinătate sau de prietenie. Nimeni nu are voie sa mănânce sau să bea până când nu se termină slujba pe care preotul o oficiază în mijlocul oilor. Apoi, sătenii se ospătează într-o atmosferă plină de voie bună, obișnuind a-și trimite câte ceva unii altora (pahare cu băutură, ouă roșii, bucăți de drob etc). Cât timp durează această masă câmpenească, ciobanii prepară, în stână, primul caș.

La un moment dat, are loc pomana ciobanilor, când aceștia trec printre grupurile așezate pe iarba și primesc din partea participanților câte ceva de mâncare: ouă, friptură, cozonaci, băutură etc. Urmează împărțirea, în mod egal, a primului caș și consumarea sa rituală.

De cele mai multe ori, către seară, sosesc muzicanții tocmiți de către baci sau de către cineva dintre gospodari, ziua terminându-se cu o adevărată petrecere.

Și tot către seară, feciorii fură încălțămintea fetelor și o aruncă, uneori, pentru a nu mai fi găsită, întrucât există credința că, astfel, fetele se vor căsători în acel an.

Vechimea păstoritului este demonstrată și de aceste obiceiuri, practicate, încă, în forma lor ancestrală, făcute în credința că ele vor spori productivitatea iar animalele vor fi apărate de forțele malefice. Sursa:azm.gov.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”

Publicat

în

Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”

Se anunţă o nouă ediţie reuşită a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”, cu” o selecţie foarte riguroasă şi foarte bună, cu evenimente foarte frumoase şi foarte bine gândite”, după cum a afirmat managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, Ioana Bogăţan.

În cadrul unei conferinţe de presă dedicată celei de-a 17-a ediţii a festivalului organizat, între 19 şi 25 mai, de „Prichindel” şi Consiliul Judeţean Alba, Ioana Bogăţan a spus că vor fi spectacole bune, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, lansări de carte, expoziţii, ateliere pentru copii. În total peste 30 de evenimente.

Ioana Bogăţan a precizat că biletele au fost epuizate în cea mai mare parte încă din primele două-trei zile, excepţie făcând piesele unor teatre din străinătate, la actuala ediţie fiind invitate companii din Grecia, Italia, Portugalia şi Republica Moldova. În fiecare an există un cap de afiş, anul acesta sunt mai multe, a adăugat Ioana Bogăţan, menţionând în acest sens „Căsătoria” (o producţie a Teatrului de Comedie din Bucureşti), „…Escu” (o coproducţie Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti şi Teatrul Naţional „Satiricus” din Chişinău), „La câţiva oameni distanţă de tine” (o coproducţie a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi Centrul Cultural „George Coşbuc” Bistriţa), „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” (Teatrul Nottara Bucureşti), „Paracliserul” (Teatrul Dramaturgilor Bucureşti) şi „Băieţii de zinc” (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” Bucureşti). „Important este că avem acest festival la Alba Iulia şi este important să ne bucurăm de el”, a conchis managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu

Publicat

în

Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu din partea APM Alba

Un centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar urmează să fie construit în Ocna Mureș. Suprafața acestuia o să fie de 4.450.00 m2, pe care urmează să fie amplasate aporximativ 15 containere.

Conform documentației, prin acest proiect se intenționează construirea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar ce va asigura colectarea separată a deșeurilor. Amplasamentul în suprafața de 4 450.00 m2, aflat în proprietatea domeniului privat al orașului Ocna Mureș identificat cu CF 84021 este situat în extremitatea vestică a localității Ocna Mureș – intravilan, strada Mihai Viteazu, nr. 150, având categoria de folosință: neproductiv, mărginit de terenuri libere de construcții.

Pe amplasament se vor executa următoarele lucrări:

– Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (cap tractor), care aduc/ridică containerele de mai sus;
– Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă;
– Canalizare pentru colectarea apelor pluviale;
– Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție;
– Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.
– Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
– Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.
– Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.

La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.deșeurilor din containerele deschise înalte.

– Stâlpi de iluminat și camere de supraveghere (8 bucăți). Copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise;
– Împrejmuire a amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă – acționare manuală;
– În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane (cap-tractor);
– Platforma va fi prevăzută cu următoarele dotări:
– Container de tip baracă pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri;
– Container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);
– Un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii)
– Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;
– Trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/electronice, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier din lemn;
– Două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/borcane/recipiente;
– Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc.);
– Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz;
– Separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă;
– Două scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea.

Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.

Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.

Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.

La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba