Rămâi conectat

Știri

Povestea micuței gări de la Alba Iulia : În decembrie 1868 sosea primul tren

Publicat

în

În decembrie 1868 sosea primul tren. care este povestea micuței gări de la Alba Iulia

În prima jumatate a veacului al XIX-lea, mai precis la anul 1832, atunci cand se punea in discutie pentru prima oara deschiderea unei gari la Alba Iulia, si anume pe fondul dezbaterilor parlamentare de la Budapesta, cand Guvernul ungar propunea legea construirii primelor 13 linii ferate din Ungaria.

Printre propuneri, punctul 7 prevedea construirea pe cursul raului Mures a tronsonului Szolnok-Arad-Sibiu care avea sa fie prima retea feroviara de acces catre Transilvania.

Rezultatul dezbaterilor s-a concretizat in luna ianuarie a anului 1849, cand Ministrul Comunicatiilor, Istvan Szechenyi, dadea citire raportului privind „Constructia de cai ferate din Ungaria” care demara lucrarile primelor 4 cai ferate principale si a 8 secundare. Intre acestea, se numara si ruta Budapesta-Arad-Alba Iulia, completata de ramura secundara Simeria-Petrosani. Demararea efectiva a lucrarilor a fost precedata de o perioada de cercetari, inginerii analizand variante de executie ale traseelor. Dezbaterile s-au purtat sub auspiciile Programului Imperial al Guvernului de la Viena si in final, s-a luat decizia incredintarii lucrarilor de executie unei firme austriece, Rotschild, insa aceasta avea sa abandoneze ulterior proiectul, lucrarile find preluate dupa doi ani de Guvernul de la Budapesta care a constituit „Societatea Cailor Ferate din jurul Tisei” (SCF) care avea sa supervizeze executia a 6 linii, cu o lungime de 573 km.

Astfel, in 1862, s-a inaugurat primul tronson, de la Curtici la Arad, pe o lungime de 21 km, iar doi ani mai tarziu, era aprobata constructia liniei Arad – Vintu de Jos – Sibiu, lucrarile fiind executate de firma englezeasca „Edward Pickering”. Lucrarile ce acopereau tronsonul Arad – Simeria – Alba Iulia aveau sa fie demarate in luna august a anului 1866, responsabilitatea executiei revenind firmei fratilor Klein, condusa de directorul Seppel.

La 21 august 1868, avea loc deschiderea circulatiei pe  tronsonul Arad – Deva, cu o lungime de 149 km. In dimineata acelei zile, la ora 9.00, pleca cu destinatia Deva primul tren din Gara Arad. Acesta era  remorcat de locomotiva 17-MAROS PORTA si a ajuns la Deva la ora 13.00. Insa tronsonul care ne intereseaza este Arad-Alba Iulia, iar acesta nu a intarziat sa fie inaugurat, fiind deschis in acelasi an, la data de 22 decembrie. Tronsonul acoperea acum 211 km, o lungime ce era strabatuta in acele vremuri in 7 ore si jumatate. Cu acest prilej a fost ridicat si edificiul garii din Alba Iulia unde la 8 decembrie 1868, avea sa soseasca primul tren. Era un tren de marfa si era tractat de locomotiva pe aburi ”Savarsin”, iar peste doua saptamani, in prag de sarbatori, sosea si primul tren de persoane.

Cat priveste arhitectura ansamblului garii din Alba Iulia, acesta cuprindea intial doua corpuri identice, legate printr-un vestibul central, iar complexul dispunea de un peron acoperit. Aspectul edificiului initial a suferit modificari si extinderi cu ocazia renovarilor succesive, prilejuite de evenimentele istorice marcante. Gara din Alba Iulia a fost primul edificiu din oras care a modificat pe frontispiciu denumirea maghiara Gyulafehervar cu Alba Iulia.

In anul 1919, la sfarsitul primului razboi mondial, cand Transilvania a devenit parte a Romaniei, calea ferata Arad – Alba Iulia este trecuta in proprietatea Statului Roman, intrand in exploatarea Directiei Generale C.F.R. In perioada interbelica, aceasta ruta a reprezentat principala ruta feroviara din Transilvania si a cunoscut circulatia trenurilor tractate de locomotive cu aburi pana in anul 1950 cand au fost inlocuite de cele Diesel. In anul 1970 a fost data in functiune prima portiune electrificata a acestui tronson, procesul electrificarii fiind finalizat in anul 1985 cand a ajuns la stadiul din prezent, iar gara albaiuliana este una dintre cele mai importante si circulate legaturi feroviare ale tarii.

Asadar, aceasta este povestea micutei gari de la Alba Iulia, legata fiind de constructia caii ferate Arad-Alba Iulia, data de 22 decembrie 1868 ramanand in istoria feroviara drept ziua deschiderii primei cai ferate din Transilvania. Este de la sine inteles faptul ca, de la deschidere si pana in prezent, gara din Alba Iulia a fost martora celor mai insemnate evenimente locale, fiind locul care a intampinat personalitati si delegati oficiali, oaspeti sositi sa asiste la toate momentele marcante, primirea participantilor la Adunarea Nationala din 1 Decembrie 1918 sau vizitele membrilor Familiei Regale fiind doar cateva dintre ele.

Sursa:viziteazaalbaiulia.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România

Publicat

în

Zi dedicată în România veteranilor de război

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.

Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

sursa: agerpres.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

LUNEA MARE, prima zi din Săptămâna Patimilor: Ce să faci pentru a avea noroc, spor şi sănătate în casă

Publicat

în

LUNEA MARE, prima zi din Săptămâna Patimilor: Ce să faci pentru a avea noroc, spor şi sănătate în casă

Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) s-a intrat în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos

De luni începe Săptămâna Patimilor, o perioadă de pocăinţă şi îndreptare duhovnicească pentru toţi creştinii, care încheie astfel vremea de pregătire sufletească pentru cea mai mare sărbătoare creştină.

În biserici se vor oficia în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Fiecare zi din această săptămână are o semnificaţie aparte, în care credincioşii rememorează evenimentele din ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului, înainte de Înviere.

Credincioşii care nu calcă des pragul bisericii ştiu despre Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor, doar că urmează Floriilor şi precede Învierea. Însă fiecare zi are o semnificaţie aparte, despre care amintim astăzi.

Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”

În fiecare zi se organizează slujbe, numite și Denii. Luni seara – Denia pentru Marţea Mare: se vorbește despre pilda celor zece fecioare, care aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. Candela fără ulei „de rezervă” reprezintă grija exclusivă pentru viața pământească, neglijând viața veșnică. După modelul fecioarelor înțelepte, omul trebuie să aibă grijă în viața aceasta să-și facă „rezerve” (milostenii, fapte bune, iubire față de aproapele etc.), cu care își va ține aprinsă candela .

Lunea mare = Pildele pentru ucenici

Biserica a stabilit ca în această zi să se facă pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob, şi a smochinului ce s-a uscat prin blestemul Domnului. Iosif, fiul cel mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila, era invidiat de fraţii lui mai mari, care, pentru a scăpa de el, l-au aruncat într-o fântână părăsită, apoi l-au scos şi l-au vândut unui negustor de sclavi pentru 30 de arginţi. Povestea lui este asemănătoare cu a lui Iisus, invidiat de iudei şi vândut de ucenicul lui, Iuda, pentru 30 de arginţi.

Sufletul necredincios e ca un smochin neroditor

Tot în Lunea mare se reaminteşte de smochinul cel neroditor, care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Sfântul Evanghelist Marcu, vorbind despre smochinul neroditor, spune:
“Iar a doua zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac” (Marcu 11, 12-14).
Matei mai spune: “Îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19). Istoria smochinului a fost aşezată în Lunea Mare ca un îndemn la credinţă şi umilinţă. Fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească e asemuit cu smochinul care se usucă prin blestem şi este trimis la focul veşnic, scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba