Știri
Zeci de comercianţi verificaţi : Au fost aplicate amenzi de peste 22.000 de lei
Poliţiştii din Alba au continuat acțiunile pentru protejarea populaţiei împotriva actelor comerciale ilicite şi combaterea evaziunii fiscale. Zeci de comercianţi au fost verificaţi în cursul zilei de ieri, 28 aprilie. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 22.455 lei şi a fost confiscată carne, alcool şi alte bunuri.
La data de 28.04. 2016, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu specialişti ANSVA şi ANPC au efectuat controale ce au avut ca scop prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite.
Totodată, poliţişti de la ordine publică şi cei de la rutieră au fost prezenţi în locurile aglomerate şi pe principalele artere rutiere, în vederea prevenirii evenimentelor negative şi diminuării riscului rutier.
Cu ocazia acestei acţiuni au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale, din care 23 pentru fapte de natură economică. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 22.455 lei.
În urma controalelor efectuate, au fost confiscate 22 de kilograme de carne şi produse din carne, 14 litri de alcool şi alte bunuri comercializate ilegal.
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba au efectuat un control la o societate comercială cu punct de desfacere în municipiul Alba Iulia, specializată în comercializarea produselor vestimentare.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au constatat că în magazin erau expuse, pentru vânzare, produse de îmbrăcăminte purtând etichetele unor mărci celebre dar care nu prezentau caracteristicile calitative specifice acestor mărci.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de “punere în circulaţie a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi au luat măsura ridicării, în vederea continuării cercetărilor, a 289 de produse vestimentare (cămăşi, tricouri, pulovere).
Știri
A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc
Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia
Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.
Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.
Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).
Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.
Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.
Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.
Știri
Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor
Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți
Știri
Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat
Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat
-
Știriacum 2 zile
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 2 zile
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum 6 zile
Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor
-
Divertismentacum 7 zile
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum 7 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 2 zile
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte
-
Știriacum 2 zile
Prăgșorul, obicei de Paști vechi de peste 250 de ani, în Țara Moților, la Bistra
-
Știriacum 2 săptămâni
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii