Rămâi conectat

Social-Economic

Locuri de muncă în depozitele din străinătate. Salarii de 1900 de euro, se poate merge în cuplu

Publicat

în

Românii interesați de locuri de muncă în străinătate au la dispoziție mai multe oferte de angajare în depozite sau în magazine din țări precum Marea Britanie, Germania, Spania sau Italia. Sunt disponibile peste 200 de locuri de muncă. Vezi mai multe pe radiounirea.ro.

Iată câteva dintre cele mai interesante locuri de muncă din domeniul administrativ / logistic scoase pe piață în această perioadă:

Marea Britanie. O agenție de recrutare și plasare a forței de muncă este în căutarea a 50 de persoane care să muncească pe posturi de lucrător în depozit / manipulant marfă în depozite din Marea Britanie.

Programul se adresează atât persoanelor fără experiență, cât și persoanelor care au mai lucrat în domeniul logisticii / manipulării mărfurilor. Candidații trebuie să cunoască limba engleză la nivel conversațional.

Angajatorul britanic acceptă și cupluri. Joburile sunt full time. Transportul către / dinspre locul de muncă este pus la dispoziție de companie.

Printre responsabilitățile angajaților se numără: depozitarea mărfurilor, verificarea produselor din stoc, mutarea bunurilor și a produselor în depozit, semnarea actelor de livrare, selectarea și ambalarea produselor pentru expediere.

Salariul este cuprins între 1.260 și 1.900 de euro.

AICI găsiți toate detaliile despre aceste locuri de muncă și puteți APLICA.

Germania. O agenție de recrutare caută 30 de persoane (bărbați și femei) care să lucreze ca stivuitoriști în Germania. Candidații trebuie să fie disponibili să lucreze în schimburi, să fie responsabili, serioși și capabili să lucreze în echipă.

Printre responsabilități se numără: încărcarea și descărcarea europaleților, a boxpaleților, amplasarea mărfurilor în diferite locuri, conducerea vehiculelor în hale, încărcarea și descărcarea camioanelor, operarea cu scanere.

Locurile de muncă sunt full time, contractul de muncă se încheie pe perioadă nedeterminată, se oferă și asigurare medicală. Cazarea este asigurată și achitată de angajator.

Salariul începe de la 1.500 de euro brut, la care se adaugă plata orelor suplimentare. Persoanele căsătorite beneficiază de impozitare mai avantajoasă (conform legislației germane), prin prezentarea certificatului de căsătorie tradus și legalizat.

AICI puteți afla mai multe detalii despre aceste locuri de muncă și puteți APLICA.

Marea Britanie, Spania, Italia, Germania. O agenție de recrutare caută 50 de persoane care să lucreze în depozite din Marea Britanie, Spania, Italia sau Germania. Experiența în domeniu nu este obligatorie.

Responsabilitățile angajaților: depozitarea mărfii, verificarea bunurilor, semnarea actelor de livrare, mutarea produselor, selectarea și ambalarea produselor pentru expediere, vizitarea spațiilor de încărcare și descărcare a mărfii, întreținerea curățeniei în depozit.

Plata este cuprinsă între 1.340 și 1.800 de euro brut pe lună. Orele suplimentare se plătesc separat.

AICI puteți afla mai multe detalii despre aceste locuri de muncă și puteți APLICA.

Marea Britanie. O agenție de recrutare britanică este în căutarea a 30 de persoane care să lucreze într-un centru de distribuție.

Nu este necesară experiența de muncă în depozit – se va oferi formare completă la locul de muncă. Candidații trebuie să cunoască limba engleză la nivel conversațional.

Responsabilitățile angajaților: localizarea și transportul produselor din depozit spre zonele de asamblare a comenzilor, împachetarea comenzilor, primirea și expedierea de bunuri.

Printre beneficii se numără: coordonator de origine română în Marea Britanie, semnarea contractului de muncă conform normelor britanice, asistență în completarea formalităților necesare.

Plata este cuprinsă între 1.390 și 1.790 de euro pe lună.

AICI puteți afla mai multe detalii despre aceste locuri de muncă și puteți APLICA.

Marea Britanie. O agenție de recrutare caută 50 de persoane care să lucreze în depozite din Marea Britanie. Candidații trebuie să știe limba engleză la nivel conversațional, să fie dispus să lucreze în schimburi și să facă ore suplimentare plătite atunci când este nevoie.

Responsabilități: localizarea și transportul produselor din depozit spre zonele de asamblare a comenzilor, împachetarea comenzilor.

Salariul variază în 1.340 și 1.700 de euro pe lună în funcție de ore și de tură.

AICI puteți afla mai multe detalii despre aceste locuri de muncă și puteți APLICA.

sursa:greatnews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

JOIA MARE, ziua Cinei celei de Taină

Publicat

în

Joia Mare pentru creștinii ortodocși și greco-catolici

Ziua de joi din Săptămâna Patimilor este cunoscută ca Joia Mare, ziua în care se prăznuiește Cina cea de Taină, adică ultima masă pe care a servit-o Iisus alături de cei 12 apostoli. 

Nu se știe cunoaște cu certitudine meniul din acel moment, dar se cunosc obiceiurile alimentare ale celor apropiați lui Iisus, bazat pe pâine, legume precum lintea, ceapa și andivele, fructe ca smochinele și strugurii, ulei de măsline, pește de râu, miere și vin.

Evangheliile menționează doar pâinea și vinul, alimente cu puternică valoare simbolică, ce au fost servite de Iisus și de apostoli la Cina cea de Taină.

Mâncarea era servită în vase din teracotă sau din piatră. Codul strict al etichetei la masă făcea ca la stânga și la dreapta gazdei să se așeze cei mai importanți oaspeți.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Delegație a Băncii Mondiale în vizită la Sebeș

Publicat

în

Vizită la Sebeș a unei delegații a Băncii Mondiale

Zilele trecute, reprezentanții Primăriei Sebeș au primit vizita de lucru a unei delegații a Băncii Mondiale în contextul în care solicitarea Sebeșului pentru realizarea unei investiții teritoriale integrate în zona Sebeș-Vințu de Jos a primit avizul favorabil al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene prin Comitetul pentru Coordonarea Instrumentelor Teritoriale Integrate (ITI).
În vederea inițierii demersurilor procedurale pentru dezvoltarea și organizarea ITI și pentru elaborarea strategiei de dezvoltare (cu finanțare din programul de asistență tehnică POAT 2021 – 2027), Primăria Sebeș a solicitat implicarea și suportul experților Băncii Mondiale.
Amintim că Strategia ITI Sebeș – Vințu de Jos își propune să fructifice oportunitățile deschise de poziționarea geografică a zonei care este traversată de Coridorul de Transport Pan-European nr. IV (Nădlac – Lugoj – Sebeș – Sibiu – București – Cernavodă – Constanța), care realizează legătura dintre vestul și estul Europei, la intersecția autostrăzilor A1 și A10, a nodului de cale ferată Vințu de Jos și a unor importante căi de comunicaţii rutiere naționale: DN1, E81, DN7, E68 şi DN67C – Transalpina (drumul la cea mai mare altitudine din România). Aceste atu-uri împreună cu nivelul economic și social al zonei creează cadrul propice pentru construirea unor programe de finanțare specifice care să contribuie la dezvoltarea sectoarelor economice cu potențial și importanță deosebită.
Inițiativa este în concordanță cu obiectivele Pactului Ecologic European și cu preocupările Uniunii Europene în privința combaterii crizei alimentare mondiale prin dezvoltarea capacității rețelelor de transport și terminalelor de transbordare în vederea transferului facil al mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene.
Delegația Băncii Mondiale care a vizitat Sebeșul și unitățile de producție alimentară din zonă a fost formată din Luz Diaz Rios (specialist senior în Afaceri Agricole), Aira Maria Htenas (economist agricol) și Adina Păsărel (expert în Politici ale UE).

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Ziua Pământului, marcată de pompierii militari din Alba printr-o acțiune de ecologizare

Publicat

în

Acțiune de ecologizare, de Ziua Pământului, a pompierilor militari din Alba

Pompierii din cadrul Secției de Pompieri Câmpeni au participat, cu ocazia Zilei Pământului, la o acțiune de ecologizare alături de alte instituții din județ.
Acțiunea de ecologizare a avut loc pe malul râului Arieș și afluenților acestuia, pe raza localităților Câmpeni, Abrud, Roșia Montană, Bistra, Lupșa, Sălciua și Baia de Arieș.
Ziua Pământului este marcată anual pe 22 aprilie de peste un miliard de oameni din 193 de țări. Sărbătoarea mondială a fost instituită de Adunarea Generală a ONU în urmă cu zece ani, pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice dar și pentru a sublinia dorința comună a statelor membre de dezvoltare echilibrată, stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba