Rămâi conectat

Știri

Defrişările ilegale, declarate oficial vulnerabilităţi ale siguranţei naţionale : În Alba, 23% din volumul tăierilor ilegale în perioada 2013-2014

Publicat

în

Defrişările ilegale de mai mari de un hectar sunt considerate oficial vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale. O lege în acest sens iniţiată de 50 de parlamentari liberali a fost promulgată sâmbătă de preşedintele Klaus Iohannis. Detaliile le afli pe radiounirea.ro.

Noile prevederi vin în condiţiile în care România pierde 3 hectare de pădure pe oră, 62 de cazuri de tăieri ilegale înregistrându-se în fiecare zi, potrivit ultimului raport Greenpeace, care a monitorizat, pe baza datelor autorităţilor, defrişările ilegale în perioada 2013 -2014.
Potrivit proiectului PNL, promulgat de preşedinte, defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar, reducerea fără aprobări legale a consistenţei unui arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic, exploatarea fără amenajament silvic a pădurilor vor fi încadrate la vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale.
Gândul a scris că România pierde 3 hectare de pădure pe oră, 62 de cazuri de tăieri ilegale înregistrându-se în fiecare zi, potrivit datelor ultimului raport Greenpeace România, care a monitorizat, pe baza informaţiilor autorităţilor, defrişările ilegale în perioada 2013 -2014.
Potrivit cercetării Greenpeace, în perioada analizată au fost înregistrate 45.509 de cazuri de tăieri ilegale de pădure, echivalentul unei medii de 62 de cazuri/zi, în creştere de la 30 de cazuri/zi consemnate între anii 2009-2011, respectiv 50 de cazuri/zi, la nivelul anului 2012. Autorităţile au identificat, astfel, la nivel naţional, o cantitate de 1.011.892 metri cubi, asociată acestor cazuri de tăieri ilegale, adică 22 metri cubi/caz, de peste două ori mai mult decât în intervalul 2009-2011(452.842 metri cubi).
Tăierile ilegale de pădure din România din intervalul 2013-2014 au dus la prejudiciu de aproximativ 52,1 milioane de euro (230.937.047 lei).
Judeţele care au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale sunt: Argeş (5.851 cazuri, 12,85% din totalul cazurilor la nivel naţional), Bacău (3.538 cazuri, 7,77%) şi Mureş (3.351 cazuri, 7,36%). De altfel, judeţul Argeş a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale identificate de către autorităţi şi în perioada 2009-2011, respectiv 6.458 de cazuri.

Citește și Să tăiem păduri pentru a face loc hotelurilor – proiect de lege

Per total însă, Transilvania este principala sursă de lemn pentru tăierile ilegale, aproape 80% din totalul prejudiciului creat în România, în perioada 2013-214, fiind din Cluj, Alba şi Maramureş. „La nivelul celor 3 judeţe (Cluj, Alba şi Maramureş) se înregistrează 78% din volumul de lemn tăiat ilegal la nivel naţional în perioada 2013-2014, judeţul Cluj înregistrând 37% din volumul total, Alba 23% şi Maramureş 18%. Acest lucru indică necesitatea dezvoltării şi implementării de către autorităţi a unor măsuri suplimentare de control şi prevenire a tăierilor ilegale”, se arată în raport.
Subliniem faptul că aceste date nu oferă o imagine completă asupra amplorii reale a fenomenului tăierilor ilegale la nivelul întregii ţări, de vreme ce rapoartele guvernamentale indică o medie de 8,8 milioane m3 de lemn extras ilegal anual, dar investigaţiile autorităţilor competente se referă doar la a 16-a parte din cifra mai sus menţionată”, a declarat Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanie al Greenpeace România.
Valoarea prejudiciului: 230.937.047 lei
Valoarea totală a prejudiciului la nivel naţional, în intervalul analizat, a fost estimată de către autorităţi la 230.937.047 lei (aproximativ 52,1 milioane euro). Ca urmare a volumului mare înregistrat, judeţele Cluj, Alba şi Maramureş prezintă cele mai mari valori medii, respectiv: 70.189 lei prejudiciu/caz în Alba, 52.742 lei/caz în Cluj şi 27.227 lei/caz în Maramureş. Astfel, cele trei judeţe totalizează 79% din prejudiciul cauzat.
Cercetarea Greenpeace România a fost efectuată în perioada iunie-septembrie 2015 şi se referă la datele statistice pentru anii 2013 şi 2014. Instituţiile respondente sunt: Procuratura Generală, Poliţia prin Inspectoratele Judeţene, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva S.A. şi Comisariatele de Regim Silvic şi Cinegetic (CRSC), transformate din 9 Septembrie 2015 în Garzi Forestiere.

Sursa:gandul.info


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Publicat

în

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Autoritățile locale din Alba Iulia au anunțat finalizarea unui proiect ambițios și vital pentru sustenabilitatea orașului: Parcul Fotovoltaic Alba Iulia.
Amplasat strategic în zona de centură, noul parc acoperă 10.000 de metri pătrați și este echipat cu 1.414 module fotovoltaice, fiecare având o capacitate de 550Wp.
Capacitatea totală este de 777.7 kWp.
Investiția s-a realizat prin proiectul „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia”, care include și instalarea de centrale fotovoltaice pe 5 clădiri publice. Toate acestea sunt posibile datorită finanțării generoase prin granturile norvegiene. Proiectul a fost finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, Program pentru Energie în România, cu un grant de 611.262,00 euro.
„Este un pas mare înainte în angajamentul nostru pentru un viitor mai verde și mai curat. Așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pozitiv pe care această inițiativă îl va avea asupra comunității și mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba