Rămâi conectat

Știri

Codul bunelor maniere: Ce reguli trebuie să respectăm la o masă festivă

Publicat

în

Felul in care o persoana se comporta la masa spune multe despre buna sa crestere

Daca la mesele familiale ne mai permitem sa renuntam la eticheta, la mesele festive, cum este cea de Crăciun sau Anul Nou , exista anumite reguli de bun simt care nu ar trebui incalcate niciodata nici de gazda, dar nici de invitat.

Cum se aranjeaza masa.

In zilele de sarbatoare, ar trebui sa acordam o atentie deosebita aranjarii mesei, mai ales daca avem invitati. Fata de masa trebuie sa fie curata si pe cat posibil din tesaturi naturale (trebuie evitate fetele de masa din material plastic, chiar daca imita cea mai sofisticata tesatura). Decoratiile pentru masa de anul nou, la fel ca cele pentru orice masa festiva, trebuie alese cu grija, fie ca e vorba de lumanari sau flori, astfel incat sa nu fie prea voluminoase ori prea incarcate, sa ocupe prea mult spatiu sau sa ii impiedice pe invitati sa se vada intre ei.

La mesele festive, fiecare farfurie va fi dublata de o alta care se asaza dedesubt, pentru serviciu, care va fi utilizata doar pentru a pune pe ea farfuria din care mancam.

Potrivit Aureliei Marinescu, autorea cartii Bunele maniere astazi, masa festiva se prezinta, de obicei, astfel :

Farfuria pentru primul fel este asezata deasupra farfuriei de serviciu. Pe ea se pune servetul frumos impaturit.

Locul furculitelor este in stanga farfuriei. Aliniate de la dreapta spre stanga in ordinea utilizarii lor, acestea se asaza cu dintii in sus.

Cutitele se pun in dreapta farfuriei, cu partea taioasa spre farfurie, tot in ordinea utilizarii – cel mai indepartat de farfurie este pentru primul fel de mincare.

In fata farfuriei stau lingura de supa cu curbura in sus si, uneori, lingurita de desert (daca e loc pe masa).

Atentie! Nu vom aseza niciodata alaturi mai mult de trei cutite si de trei furculite.

Locul paharelor este tot in fata farfuriilor, insa acestea se asaza spre dreapta. Trei tipuri de pahare sunt obligatorii – de tuica, de vin (paharul de vin rosu e cevamai mic decit cel de vin alb ) si de apa.

De asemenea, de pe masa nu trebuie sa lipseasca, solnitele si recipientele pentru piper, in timp ce uleiul, otetul sau mustarul se vor aduce doar daca cineva le cere. Nici scobitorile nu au ce cauta pe masa pentru ca ele nu se folosesc in public.

Chiflele sau feliile de paine se pun in doua-trei cosulete speciale , repartizate simetric.

In ceea ce priveste asezarea bauturilor, bunele maniere spun ca sticlele de apa si vin ar trebui dispuse simetric pe masa, la indemana barbatilor care fac oficiul de a servi bauturile.

Pozitia corecta la masa. La masa stam drepti, dar nu incordati. Picioarele nu trebuie intinse prea tare ( sa nu ii incomodeze pe vecini), iar bratele sau coatele nu trebuie sa stea pe masa. De asemenea, nici obiectele persoanale (telefoane, chei, genti) nu vor fi insirate pe masa.

Nu trebuie sa mancam in graba sau nervos, ci trebuie sa servim preparatele pe indelete, savurandu-le.

Bem si mancam cu gura inchisa. Chiar daca avem ceva de povestit, asteptam pana am terminat de mestecat. Este dezagreabil sa vorbim cu gura plina.

Nu cerem ce nu ni s-a oferit mai intai. Regulile de buna purtare ne impun sa nu cerem gazdei un anumit produs, daca aceasta nu ni l-a oferit in prealabil, pentru ca s-ar putea sa nu-l aiba si astfel s-ar simti jenata.

Complimentam bucatarul. Este politicos sa rasplatim efortul celui care a gatit cu un compliment delicat: „Delicioasa supa !” ,”Ce frumos arata salata!” , „Ce bine miroase friptura!”. Nu trebuie, insa, sa exageram cerand pe loc reteta unui anumit fel de mancare.

Fara sfaturi culinare adresate bucatarului. Bunele maniere spun ca musafirul trebuie sa manance asa cum gateste gazda. Ea are obligatia sa condimenteze preparatele moderat, iar musafirul trebuie sa le accepte, fara sa faca remarci, in functie de preferintele sale (Replici ca „Aceasta supa putea fi mai sarata”, de exemplu, nu ar trebui adresate celui care a gatit ). Invitatul isi mai poate adauga sare sau piper in mancare, insa numai dupa ce a gustat preparatul, in caz contrar gestul poate fi considerat o insulta pentru bucatar.

Conversatia din timpul mesei trebuie sa fie agreabila. La masa se vor evita discutiile neplacute sau glumele indecente. De asemenea, sicanele sau observatiile nu prea au ce cauta la masa, asa ca, daca, de exemplu, copilul nostru face o greseala, ii atragem atentia discret, fara a face prea mare caz din asta. Pentru a savura cat mai mult preparatele si pentru a ne bucura de masa, telefoanele mobile ar trebui setate pe modul silentios, astfel incat sa nu deranjeze daca vor suna. Bineinteles, pe cat posibil, trebuie evitat sa vorbim la telefon in timpul mesei. Totodata, la masa nu cascam,nu ne suflam nasul si nu facem niciun alt gest care i-ar putea indispune pe ceilalti.

Portii mici, pe care sa le putem termina. Este nepoliticos pentru un invitat la masa sa isi umple exagerat farfuria cu mancare si sa lase mai mult de jumatate neatinsa.

Fumatul la masa. Oricat de mult si-ar dori o tigara, un fumator trebuie sa astepte sa termine toata lumea de mancat si apoi sa ceara voie sa fumeze de la cei prezenti.
Stiati ca? (Reguli de servire a bauturilor)
• Apa naturala sau minerala, precum si sampania dulce trebuie servite intotdeauna foarte reci.
• Nu se serveste niciodata un vin dulceag intre alte doua vinuri albe sau rosii , seci.
• Vinurile albe seci se servesc inaintea celor rosii. In schimb, vinurile albe foarte dulci se servesc dupa cele rosii;
• Ordinea vinurilor la masa este totdeauna crescatoare : mai intai vinurile slabe , apoi cele tari.
• Vinurile spumante pot fi servite dupa sau inaintea celor nespumante, dar , niciodata intre ele.
• Berea se serveste foarte rece in pahare mari fara picior sau halbe, insa nu este indicata la o masa festiva, ci doar la reuniuni familiale sau mai intime, cu prieteni apropiati.

Sursa.avocatnet.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții

Publicat

în

Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiți „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști.

Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămâna a primit numele de Săptămâna Luminată.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „hărți”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioadă cuprinsă între Învierea Domnului și Duminică Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), avem „dezlegare la peste”.

De la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălțarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor: „Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: „Hristos a înviat!” și răspund: „Adevărat a înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea şi nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice. Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă. O veche tradiție aminteşte că femeile care nu respectă tradiția vor atrage în casa lor ghinioanele, iar în familia respectivă, gospodina nu va avea ” ce să pună pe masă” tot anul.

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile Paști, de Rusalii, conform creștinootodox.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba