Social-Economic
România „devine interesantă pentru investitorii străini în agricultură”
Agricultura ecologică începe să se extindă în România. Mai mult de 2% din suprafaţa cultivată a ţării noastre este în sistem ecologic. Află mai multe de pe radiounirea.ro
Acest lucru face ca România să devină interesantă pentru investitorii străini – spune ministrul agriculturii, Daniel Constantin. El a adăugat că şi numărul fermierilor care cultivă în acest fel a crescut.
„Suprafeţele cultivate în sistem ecologic, din 2010 până în prezent, au crescut cu 37% şi numărul de operatori în agricultura ecologică a crescut, de asemenea, am ajuns la 25.000, a stabilizat undeva la 13 – 14.000 de operatori care au rămas şi care probabil că vor creşte în perioada următoare, dar vor creşte, cum se spune mai nou, pas cu pas, sănătos, astfel încât să fie o afacere din ce în ce mai sustenabilă şi durabilă.”
Citește și România, pe primul loc în cazul pierderilor din agricultură
„Cea mai puternică creştere am avut-o în ceea ce înseamnă sectorul de familii de albine, acolo unde avem nu mai puţin de 81.000 de familii de albine care produc miere în sistem ecologic”, a spus Daniel Constantin.
Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a participat la o dezbatere pe această temă, organizată de Camera de Comerţ Italiană pentru România.
sursa radioromania.ro
Societate
Vinerea Mare: Care este programul serviciilor religioase de la catedrala ortodoxă din Alba Iulia
Care este programul serviciilor religioase de la catedrala ortodoxă din Alba Iulia în Vinerea Mare
În Vinerea Mare, zi aliturgică, va fi un program special al serviciilor religioase la catedrala ortodoxă din Alba Iulia.
Iată care este acesta:
Sfânta și Marea Vineri
Răstignirea Domnului
(Zi aliturgică și ajun)
ora 7.00-9.00 – Ceasurile Împărăteşti şi Obedniţa
ora 9.00-9.45 – Vecernia cu scoaterea Sfântului Epitaf
ora 18.00-21.00 – Denia Prohodului Domnului cu Procesiunea Sfântului Epitaf
sursa: reintregirea.ro
Societate
JOIA MARE, ziua Cinei celei de Taină
Joia Mare pentru creștinii ortodocși și greco-catolici
Ziua de joi din Săptămâna Patimilor este cunoscută ca Joia Mare, ziua în care se prăznuiește Cina cea de Taină, adică ultima masă pe care a servit-o Iisus alături de cei 12 apostoli.
Nu se știe cunoaște cu certitudine meniul din acel moment, dar se cunosc obiceiurile alimentare ale celor apropiați lui Iisus, bazat pe pâine, legume precum lintea, ceapa și andivele, fructe ca smochinele și strugurii, ulei de măsline, pește de râu, miere și vin.
Evangheliile menționează doar pâinea și vinul, alimente cu puternică valoare simbolică, ce au fost servite de Iisus și de apostoli la Cina cea de Taină.
Mâncarea era servită în vase din teracotă sau din piatră. Codul strict al etichetei la masă făcea ca la stânga și la dreapta gazdei să se așeze cei mai importanți oaspeți.
Social-Economic
Delegație a Băncii Mondiale în vizită la Sebeș
Vizită la Sebeș a unei delegații a Băncii Mondiale
-
Știriacum o săptămână
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Știriacum 16 ore
Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor
-
Divertismentacum o zi
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum 2 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Divertismentacum o săptămână
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 6 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 zile
Mai, luna florilor: De la lalea, crin și bujor, la maci, margarete și lăcrămioare, transformǎ câmpul și grădinile în adevărate oaze de frumusețe și culoare