Rămâi conectat

Social-Economic

Noi critici europene la adresa României pentru tăierile ilegale de păduri. Holzindustrie Schweighofer respinge acuzaţiile.

Publicat

în

Curtea de Conturi Europeană a dat publicităţii un raport potrivit căruia România, Grecia, Ungaria şi Spania nu au pus încă pe deplin în aplicare Regulamentul Uniunii Europene privind lemnul, fiind posibil ca lemnul obținut în mod ilegal să fie importat în continuare în Uniune prin intermediul acestor patru țări. Află mai multe de pe radiounirea.ro

Uniunea Europeană consideră că una dintre armele împotriva schimbărilor climatice este combaterea exploatării ilegale a lemnului. În aceste condiţii, Bruxellesul critică faptul că state precum România reprezintă „verigi slabe”.

„Uniunea Europeană ar trebui să își facă ordine mai întâi în propria curte și să dea un exemplu în ceea ce privește combaterea exploatării forestiere ilegale și a comerțului cu lemn recoltat în mod ilegal”, se arată în raport.

Publicarea acestui document a coincis cu apariţia unui alt raport, de această dată al Agenției pentru Investigații de Mediu, care susţine că aproximativ 50% din lemnul tăiat în România a provenit, în ultimul deceniu, din surse ilegale, iar în majoritatea cazurilor investigate destinația lemnului ilegal au fost companiile din industria prelucrătoare. Raportul intitulat „Jefuirea ultimei păduri: Cea mai mare companie de procesare a lemnului, drepturi funciare și corupția din România” a fost prezentat în urma unui imens scandal care s-a încheiat cu un amplu control în perioada 7 aprilie — 12 iunie 2015 în urma căruia ministrul mediului a sesizat Parchetul General.

Citește și 20 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați de poliţiştii de ordine publică, în urma unui control în trafic

Comentând criticile la adresa tăierilor ilegale ministrul mediului Grațiela Gavrilescu a confirmat gravitatea fenomenului. « Aceste cifre nu ne sunt străine, le-am descoperit și noi în investigațiile derulate, atunci când am ridicat problema tăierilor ilegale în CSAT. Tocmai din aceste motive am înființat Garda Forestieră, și am pus în aplicare Radarul Pădurilor”, a afirmat ministrul într-o declaraţie pentru presă. De partea lor, cei acuzaţi, respectiv reprezentanţii industriei prelucrătoare, neagă criticile şi spun că « tăierile ilegale de lemn afectează grav pădurile, precum și întreaga industrie de prelucrare a lemnului, astfel că este în interesul tuturor să promoveze sustenabilitatea, să existe un sistem riguros și eficient de control al originii lemnului și să se prelucreze doar lemn cu documente complete și corecte », după cum se arată într-un comunicat de presă al celei mai mari companii din industrie. La RFI, Dan Banacu, director în cadrul Holzindustrie, spune că interesul firmei pe care o reprezintă este să respecte legile în vigoare.

De partea sa, Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România spune că situaţia este mai nuanţată şi nu se poate vorbi despre distrugerea fondului forestier care, dimpotrivă, este din ce în ce mai bogat. Este industria vinovată de tăierile ilegale ? Cătălin Tobescu, reprezentant al Nostra Silva, crede că lucrururile nu stau chiar aşa.

O analiză despre numărul cazurilor de tăieri ilegale de arbori din România publicată la începutul săptămânii de Greenpeace România arată că în ultimii doi ani au fost tăiați în România, în medie, 62 de arbori pe zi – sau trei hectare la fiecare oră. Raportul se referă doar la perioada 2013-2014, fără anul curent, iar în intervalul respectiv rezultă că au fost înregistrate un total de peste 45 500 de tăieri ilegale de arbori. Județele care au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale sunt Cluj, Argeș, Bacău şi Mureș.

În plus, arată raportul, în Cluj, Alba și Maramureș se înregistrează 78% din volumul de lemn tăiat ilegal la nivel național în perioada 2013-2014. În ceea ce privește prejudiciul, valoarea totală la nivel național în 2013-2014 a fost estimată de către autorități la aproximativ 52,1 milioane euro. Greenpeace crede că fenomenul ar putea fi redus prin aplicarea de pedepse mai aspre, inclusiv încadrarea ca infracțiune a sustragerii de material lemnos, indiferent de cantitate şi introducerea unor controale mai stricte prin Radarul Pădurilor, după cum explică la RFI Valentin Sălăgean, coordonator Greenpeace.

În momentul de față, conform legii, dacă valoarea prejudiciului este de până la de cinci ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă fapta este considerată contravenție, nu infracțiune, și se pedepsește doar cu amendă.

sursa rfi.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Concurs pentru încadrare directă la ISU Alba: Câte posturi sunt disponibile

Publicat

în

Încadrare directă prin concurs la ISU Alba

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba s-a demarat procedura de ocupare  prin încadrare directă pentru 5 posturi de execuție.

Acestea sunt:

1 post de ofițer specialist I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;

1 post de ofițer specialist II în cadrul Inspecției de Prevenire – Avizare-autorizare;

1 post de ofițer I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;

1 post de ofițer I în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților;

1 post de subofițer, asistent medical principal,  în cadrul Centrului Operțional – Asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat

Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot apela numărul de telefon 0258.810.411, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Publicat

în

Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.

Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică.  Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.

În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba

Publicat

în

Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști

Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.

Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.

Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba