Rămâi conectat

Știri

Autoritățile își doresc ca prețul energiei electrice să rămână același și în perioada următoare

Publicat

în

Strategia Energetică a României ar putea fi elaborată în aproximativ două săptămâni, documentul având printre obiective menținerea unui preț suportabil al energiei pentru consumatorul final, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului /MECT/ Maricel Popa, într-o conferință de specialitate.

„Investițiile din energie și transport în România, în ultimii 25 de ani, nu au mai condus la definitivarea de proiecte majore. Avem acum șapte proiecte incluse în strategie (Strategia Energetică Națională a României — n. r.). La serviciile publice, România are un mare potențial pentru atragerea de investiții în energie și transport. Nu putem vorbi despre eficiență energetică producând energie de la centralele pe cărbune cu tehnologie din 1960. Cam în două săptămâni se va elabora Strategia Energetică a României, care are drept obiectiv securitatea și menținerea unui preț suportabil la consumatorul final și să nu uităm de mediu, de energia verde. În strategia energetică intră și termoficarea populației, consumatorul final. Săptămâna trecută au fost întâlniri interministeriale pentru a demara strategia energetică. Noi am definitivat strategia pe competitivitate. Nu vă pot spune acum la ce minister s-a oprit. Noi ne-am dat acordul pe segmentul de competitivitate. În strategie sunt prezente toate sursele energetice. Draftul strategiei energetice a fost elaborat de Ministerul Economiei și a colaborat cu mediul de afaceri și ONG-urile din România’, a afirmat Popa.

La începutul lunii martie a acestui an, ministrul Energiei, Andrei Gerea, declara în Comisia pentru transporturi și energie din Senat că intenția autorităților este ca, în luna octombrie, să fie prezentată Strategia Energetică Națională.

„Intenționăm ca în octombrie să o putem prezenta (Strategia Energetică — n. r.). Vom vedea cum ne încadrăm. Noi vrem să facem odată un schelet atât cât putem noi și cei care au mai fost până acum, care au lucrat la ceea ce este acum pe site, în consultare, voluntarii, să spunem, că s-a lucrat pe voluntariat, și totodată să putem angaja și un consultant, dacă se poate, pe partea de reglaj, pentru că sunt lucruri la care nu putem răspunde, mai ales pe partea de scenarii unde nu avem capacitatea efectiv umană pentru toate aceste simulări și tot mai trebuie făcut. Trebuie făcute până la urmă și niște scenarii, niște simulări să vedem variantele care ar ieși din această strategie cam ce ne dau”, a explicat Andrei Gerea.

Conform Strategiei Energetice a României 2015-2035, investițiile necesare în sectorul energetic românesc pentru perioada 2015-2035 se cifrează la aproximativ 100 miliarde de euro. Sunt considerate obiective investiționale necesare sau strategice dezvoltarea Unităților 3 și 4 ale CNE Cernavodă, dezvoltarea centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Tarnița — Lăpuștești, dezvoltarea infrastructurii smart metering și smart grid, respectiv dezvoltarea sau extinderea capacităților de interconexiune și facilitarea exportului/importului pentru exploatarea avantajului prețurilor mai mari ale energiei electrice de pe alte piețe.

Citește și Un euro plătim doar pentru a primi factura de energie electrică acasă şi a cere informaţii privind conţinutul ei

În plus, se are în vedere exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, investițiile realizate în vederea conformării la cerințele de mediu ale Uniunii Europene /UE/ și modernizarea centralelor pe cărbune.

Finalizarea proiectului de interconectare România — Bulgaria și asigurarea fluxului bidirecțional al gazelor naturale în punctul de interconectare Giurgiu — Ruse până la finalul anului 2016 reprezintă planuri de dezvoltare a infrastructurii de transport a gazelor naturale menționate în Strategia Energetică Națională /SEN/ pentru perioada 2015 — 2035.

Potrivit documentului, pentru perioada 2014 — 2017, pe lista planurilor de dezvoltare a infrastructurii de transport se află, printre altele, interconectarea sistemului de tranzit al gazelor naturale cu sistemul național de transport al gazelor naturale și asigurarea fluxului bidirecțional (reverse flow) în punctul de interconectare Isaccea I (Tranzit I), proiect ce urmează să fie finalizat în anul 2016.

De asemenea, în următorii trei ani, se are în vedere crearea unui coridor de acces între exploatările din largul Mării Negre și SNTGN, precum și finalizarea proiectului de interconectare România — Bulgaria și asigurarea fluxului bidirecțional al gazelor naturale în punctul de interconectare Giurgiu — Ruse (estimată până la finalul anului 2016).

În prezent, România are o strategie energetică națională, adoptată în 2007, și care este valabilă până în anul 2020.

Sursa:agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Promovarea sectorului agri-food în județul Alba: Discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

Publicat

în

Discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale pe tema promovării sectorului agri-food în județul Alba

Într-o întâlnire desfășurată în județul Alba, reprezentanții Băncii Mondiale au explorat perspectivele promițătoare ale sectorului agri-food, concentrându-se asupra sprijinului pentru producătorii mici și mijlocii în contextul fondurilor UE post-2027.
Prefectul Nicolae Albu, alături de președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, și primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, au avut discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale care s-au axat pe dezvoltarea și promovarea sectorului agri-food, evidențiind potențialul agricol remarcabil al județului Alba.
În cadrul eforturilor de elaborare a Strategiei de Specializare Inteligentă și de furnizare a sprijinului tehnic necesar, reprezentanții Băncii Mondiale au efectuat vizite la producătorii din domeniul viticol, legumicol și pomicol.
Aceste inițiative nu fac decât să sublinieze interesul tot mai crescut pentru dezvoltarea județului nostru, iar eforturile noastre comune promit să consolideze și mai mult poziția acestuia pe harta economică și agricolă a țării, se precizează într-un comunicat de presă al Instituției Prefectului – Județul Alba.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Locuri de muncă în Alba: 470 de job-uri vacante, la data de 30 aprilie 2024. Cine angajează și ce posturi sunt

Publicat

în

Aproape 500 de job-uri vacante, în județul Alba, la data de 30 aprilie 2024

Sunt 470 de locuri de muncă disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Cugir, Câmpeni, Ocna Mureș, Teiuș și alte localități din județ. La Alba Iulia sunt peste 170 de oferte.

ABRUD UNICARM SUPERMARKET S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
ABRUD HANU BÎDEANU SRL OSPATAR (CHELNER) 1
ABRUD SC SORDIAL SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
AIUD MIOMAR UNIVERSAL SRL DIRECTOR VÂNZARI 1
AIUD MIOMAR UNIVERSAL SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
AIUD VIVA SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
AIUD CONF RICAMI NADA SRL BRODER MANUAL 5
AIUD ASOCIATIAUN PAS INAINTE ALEXANDRA ASISTENT SOCIAL NIVEL SUPERIOR 1
AIUD ASOCIATIAUN PAS INAINTE ALEXANDRA EDUCATOR SPECIALIZAT 1
AIUD ASOCIATIAUN PAS INAINTE ALEXANDRA KINETOTERAPEUT 1
AIUD VAN-GAO S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 6
AIUD ASOCIATIAUN PAS INAINTE ALEXANDRA INFIRMIER/INFIRMIERA 1
AIUD ASOCIATIAUN PAS INAINTE ALEXANDRA MEDIC SPECIALIST 1
AIUD UZINA DE VAGOANE AIUD SA MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 4
AIUD UZINA DE VAGOANE AIUD SA LACATUS MECANIC 1
AIUD PREBET AIUD SA MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 4
ALBA IULIA MARISS FOOD S.R.L. AJUTOR BUCATAR 3
ALBA IULIA PREFCONS ALBA SRL BUCATAR 6
ALBA IULIA CARREFOUR ROMANIA S.A. LUCRATOR COMERCIAL 3
ALBA IULIA NEWTER DRUM SRL MECANIC UTILAJ 4
ALBA IULIA VALERIA`S SECRET FASHION S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 1
ALBA IULIA PREFCONS ALBA SRL OSPATAR (CHELNER) 5
ALBA IULIA PREFCONS ALBA SRL RECEPTIONER DE HOTEL 3
ALBA IULIA LA FEMME JOLIE ESTHETIQUE S.R.L. ASISTENT MEDICAL GENERALIST 1
ALBA IULIA CEC BANK SA ADMINISTRATOR CONT 1
ALBA IULIA SELCAN TOUR SRL MANIPULANT MARFURI 1
ALBA IULIA SC ROMANIAN SECURITY SYSTEM SRL AGENT DE SECURITATE 1
ALBA IULIA DISTRIBUTIE ENERGIE ELECTRICA ROMANIA SA INGINER ELECTROENERGETICA 1
ALBA IULIA S.C. ARABELA STYLE S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA ECOTECH MAXSPEED DISPECER 1
ALBA IULIA EUROPEXPRES SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 6
ALBA IULIA EURO TEAM GB SPEDITION SRL AGENT DE VÂNZARI 5
ALBA IULIA SC APC UNIVERSAL PARTNER SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA SC APC UNIVERSAL PARTNER SRL STIVUITORIST 1
ALBA IULIA ALTEX ROMANIA SRL CASIER 1
ALBA IULIA ALTEX ROMANIA SRL LUCRATOR GESTIONAR 2
ALBA IULIA DENY LOOK AJUTOR BUCATAR 1
ALBA IULIA DENY LOOK BARMAN 1
ALBA IULIA DENY LOOK BUCATAR 1
ALBA IULIA DENY LOOK LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 1
ALBA IULIA SOLINA PRODUCTION MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SUB FORMA DE PRAF SI GRANULE 6
ALBA IULIA DENY LOOK OSPATAR (CHELNER) 1
ALBA IULIA DENY LOOK RESPONSABIL CAZARE 1
ALBA IULIA SOLINA PRODUCTION STIVUITORIST 1
ALBA IULIA DEDEMAN SRL STIVUITORIST 1
ALBA IULIA SECURED SR SRL AGENT DE SECURITATE 1
ALBA IULIA SC JUSTICE SECURITY SERVICES SRL AGENT DE SECURITATE 2
ALBA IULIA BIO TERAPIA PLUS SRL ASISTENT MEDICAL GENERALIST 4
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA PEMONT LENJERIE SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 10
ALBA IULIA LIVIO-DARIO SRL ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA 1
ALBA IULIA S.C. VICMOD S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA NEWTER DRUM SRL MECANIC AUTO 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 4
ALBA IULIA NEWTER DRUM SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 5
ALBA IULIA S.C. PATIPAN GRUP SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
ALBA IULIA NEWTER DRUM SRL SUDOR 1
ALBA IULIA AZETS INSIGHT SRL ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA 6
ALBA IULIA NEWAMPORT ASFALT SRL INGINER CAI FERATE, DRUMURI SI PODURI 1
ALBA IULIA TRANSILVANIA PREST SOLUTIONS SRL MONTATOR SISTEME OPACE DE TERMOIZOLARE PENTRU CLĂDIRI 5
ALBA IULIA YUKAMOB STYLE MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1
ALBA IULIA NOVOCASA CONSTRUCT MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1
ALBA IULIA AREAL FLORA CONSTRUCT ZIDAR PIETRAR 1
ALBA IULIA TRANSILVANIA PREST SOLUTIONS SRL ZUGRAV 2
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 4
ALBA IULIA NEMO INVESTIGO SRL AGENT DE SECURITATE 2
ALBA IULIA TEHNO SECURITY SISTEM SRL AGENT DE SECURITATE 10
ALBA IULIA URBAN LOGISTIC TRANSILVANIA SR MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 3
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT SRL TEHNICIAN SILVIC – EXPLOATARE 1
ALBA IULIA IMSAT-ALBA SA ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 2
ALBA IULIA IMSAT-ALBA SA LACATUS MECANIC 2
ALBA IULIA CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL INFIRMIER/INFIRMIERA 2
ALBA IULIA CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL ÎNGRIJITOARE LA UNITATI DE OCROTIRE SOCIALA SI SANITARA 2
ALBA IULIA CABINET MEDICAL SUCIU MONICA ASISTENT MEDICAL FIZIOTERAPIE 1
ALBA IULIA BETON LUXURY FOOD S.R.L. CASIER 2
ALBA IULIA CABINET MEDICAL SUCIU MONICA MASEUR 1
ALBA IULIA CABINET MEDICAL SUCIU MONICA MEDIC SPECIALIST 1
ALBA IULIA AUTOMOB ALBA S.R.L. SPALATOR VEHICULE 1
ALBA IULIA MARISS FOOD S.R.L. PIZZAR 1
ALBA IULIA COCO DTD RECYCLING S.R.L. LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE 1
ALBA IULIA MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA ADAM’S SERVICES SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA MATIN-MAIER SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SUB FORMA DE PRAF SI GRANULE 1
ALBA IULIA ADAM’S SERVICES SRL SPALATOR VEHICULE 1
ALBA IULIA URBAN CONSTRUCT TRANSILVANIA SRL INSTALATOR APA, CANAL 1
ALBA IULIA URBAN LOGISTIC TRANSILVANIA SR SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
ALBA IULIA SC APULUM SA ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 3
ALBA IULIA SC APULUM SA INSTALATOR APA, CANAL 3
ALBA IULIA SC APULUM SA ÎNCARCATOR-DESCARCATOR 10
ALBA IULIA SC APULUM SA LACATUS MECANIC 3
ALBA IULIA TUDOR HEALTHCARE SYSTEM S.R.L. MEDIC SPECIALIST 1
ALBAC ASOCIATIA LAMASOAIA SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
BAIA DE ARIEŞ ARIESUL PRODIMEX SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 5
BISTRA S.C.RARIDA MOLID SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 1
BLAJ GICU TRANS SRL Conducator auto transport rutier de persoane 2
BLAJ TEHNO SECURITY SISTEM SRL AGENT DE SECURITATE 5
BUCERDEA VÂNOASĂ BABY REAL ESTATE SECRETARA 1
CÂLNIC LA FERMA BÂRSAN S.R.L. TEHNICIAN ECONOMIST 1
CÂMPENI SC ZAZA DURUM KEBAB SRL AJUTOR BUCATAR 1
CÂMPENI BALEA EVENTS SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 1
CÂMPENI RIVALY C.H. SRL LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 3
CÂMPENI RIVALY C.H. SRL LUCRATOR GESTIONAR 6
CÂMPENI TOPO MAR CONSULT SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1
CÂMPENI ALL ANDREICA SRL PRIMITOR-DISTRIBUITOR BENZINA SI MOTORINA 1
CETEA SC CUTEAN COMPANY SRL LACATUS MECANIC 1
CETEA SC CUTEAN COMPANY SRL SUDOR 1
CIUMBRUD ROBY SI ERY CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 5
COLŢEŞTI CONACUL SECUIESC RURAL SRL VÂNZATOR 1
CRICĂU DE NIROS TRADE INTERNATIONAL ENTREPRISE SRL LUCRATOR COMERCIAL 3
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 1
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL MANAGER GENERAL 1
CUGIR DELI GROUP PROFESSIONAL SERVICES SRL AJUTOR BUCATAR 2
CUGIR DELI GROUP PROFESSIONAL SERVICES SRL CASIER 2
CUGIR DELI GROUP PROFESSIONAL SERVICES SRL LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 1
CUGIR IVET SRL MANIPULANT MARFURI 2
CUGIR CINPROD SRL MANIPULANT MARFURI 5
CUGIR ELIT SRL AMBALATOR MANUAL 3
CUGIR ELIT SRL MANIPULANT MARFURI 3
DRÂMBAR TOBIMAR CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 25
GALDA DE JOS COMUNA GALDA DE JOS ASISTENT PERSONAL AL PERSOANEI CU HANDICAP GRAV 5
GALDA DE JOS ALBALACT SA FOCHIST PENTRU CAZANE DE ABUR SI DE APA FIERBINTE 3
GALDA DE JOS ALBALACT SA INGINER MECANIC 3
GALDA DE JOS ALBALACT SA MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 5
GALDA DE JOS ALBALACT SA OPERATOR LA ROBOTI INDUSTRIALI 7
GÂRBOVA DE JOS AYO SPEED AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 2
IGHIU PAVEMAR SPEDITION S.R.L. CONDUCATOR AUTOTRAILER 5
LOPADEA NOUĂ MOLNAR CAD SRL OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE SI PRELUCRARE DATE 1
LUPŞA GRANPORTODASS SRL MENAJERA 4
LUPŞA GRANCARMIN SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 4
LUPŞA GRANCARMIN SRL MENAJERA 5
LUPŞA GRANPORTODASS SRL MENAJERA 4
OARDA ELIT SRL AMBALATOR MANUAL 5
OARDA ELIT SRL MANIPULANT MARFURI 3
OCNA MUREŞ MIOMAR UNIVERSAL SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
OCNA MUREŞ C B ELECTRIC SRL MONTATOR SUBANSAMBLE 3
OCNA MUREŞ MEDICAL BAILE SARATE SRL FIZIOKINETOTERAPEUT 1
OCNA MUREŞ S.C. TEOCOS AUTO S.R.L. INGINER AUTOVEHICULE RUTIERE 1
OCNA MUREŞ LOGISTIC MEDIA POP ART SRL OPERATOR LA FABRICAREA PRODUSELOR FAINOASE 5
OIEJDEA VERDINO GREEN FOODS S.R.L. FACTURIST 1
OIEJDEA VERDINO GREEN FOODS S.R.L. FOCHIST PENTRU CAZANE DE ABUR SI DE APA FIERBINTE 1
PETREŞTI PEHART TEC GRUP S.A. MANIPULANT MARFURI 1
PETREŞTI PEHART TEC GRUP S.A. MECANIC AUTO 1
PETREŞTI PEHART TEC GRUP S.A. OPERATOR LA ROBOTI INDUSTRIALI 3
PETREŞTI PEHART TEC GRUP S.A. SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
RĂDEŞTI MOBILAIUD SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 3
SEBEŞ HS TIMBER PRODUCTIONS SEBES S.R.L. REFERENT DE SPECIALITATE FINANCIAR-CONTABILITATE 1
SEBEŞ ONOCAN COMPANY SRL DIRECTOR ECONOMIC 1
SEBEŞ SC VONTRANS IMPEX SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 5
SEBEŞ SC B&B PELLETERIR SRL CONFECTIONER ARTICOLE DIN PIELE SI ÎNLOCUITORI 1
SEBEŞ SC B&B PELLETERIR SRL CONTROLOR CALITATE 1
SEBEŞ SC B&B PELLETERIR SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
SEBEŞ SC B&B PELLETERIR SRL MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA 3
SEBEŞ SC B&B PELLETERIR SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 5
SEBEŞ EURO TOP RECICLARE S.R.L. LUCRATOR PENTRU SALUBRIZARE 1
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. ASCUTITOR LAMINATE LA RECE 1
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. DECLARANT VAMAL 1
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 1
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. FUNCTIONAR ÎN ACTIVITATI COMERCIALE, ADMINISTRATIVE SI PRETURI 3
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. LACATUS MECANIC DE ÎNTRETINERE SI REPARATII UNIVERSALE 10
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. MANAGER DE ZONA 1
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. MANIPULANT MARFURI 2
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. PROGRAMATOR FABRICATIE/LANSATOR FABRICATIE 1
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. SPECIALIST RESURSE UMANE 1
SEBEŞ KRONOSPAN TRADING S.R.L. STRUNGAR UNIVERSAL 1
SEBEŞ SIBARIS SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBEŞ TRIMODA SRL VÂNZATOR 1
SEBEŞ AUTO TOTAL PREST SRL MUNCITOR MANIPULARE SI PREGATIRE FURAJE 10
SEBEŞ VMV SECURITY SRL AGENT DE SECURITATE 5
SEBEŞ TRANS IVINIS & CO SRL CAMERISTA HOTEL 1
SEBEŞ CATALEYA STORE SRL OPERATOR INTRETINERE CORPORALA 1
SEBEŞ LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 5
SEBEŞ GOOD FOOD & HOSTING SRL AJUTOR BUCATAR 3
SEBEŞ GOOD FOOD & HOSTING SRL CAMERISTA HOTEL 4
SEBEŞ COMA CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
SEBEŞ COMA CONSTRUCT SRL FIERAR BETONIST 2
SEBEŞ COMA CONSTRUCT SRL LACATUS MECANIC 2
SEBEŞ COMA CONSTRUCT SRL MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 2
SEBEŞ COMA CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 5
SEBEŞ GOOD FOOD & HOSTING SRL OSPATAR (CHELNER) 3
SEBEŞ COMA CONSTRUCT SRL ZIDAR PIETRAR 2
SUB PIATRĂ S.C. ARMEANU S.R.L. BUCATAR 1
SUB PIATRĂ S.C. ARMEANU S.R.L. ÎNGRIJITOR CLADIRI 4
ŞUGAG CEC BANK SA ADMINISTRATOR CONT 1
TEIUŞ FANTASTIC SRL LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 2
TEIUŞ SEMMELROCK STEIN + DESIGN SRL SEF SCHIMB 1
VIDRA S.C. ARIESUL MICVIDRA SRL MANIPULANT MARFURI 1
VINŢU DE JOS RECICLARE MOLOZ S.R.L. CONCASORIST 1


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Publicat

în

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Alba Iulia primește „Diploma Europeană” din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Alba Iulia se numără printre cele doar cinci municipalități care au primir această distincție din partea Consiliului Europei, alături de trei orașe germane și unul din Macedonia de Nord.  În scrisoarea de felicitare adresată primarului albaiulian, Christian Petry, Președintele Subcomisiei pentru Premiul Europa din cadrul Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă a Consiliului Europei, i-a transmis acestuia aprecierea Comitetului pentru întreaga comunitate albaiuliană, care prin ceea ce face promovează unitatea și înțelegerea între cetățenii Europei.

„Această distincție aparține Albei Iulia și demonstrează recunoașterea europeană a inițiativelor orașului în promovarea valorilor și unității europene, în dezvoltarea proiectelor de cooperare și a parteneriatelor transnaționale. Ea validează, încă o dată, munca echipei Primăriei Alba Iulia”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.

Diploma va fi înmânată oficial în a doua parte a lunii iunie, în prezența președintelui Adunării Parlamentare, a președintelui Comisiei și a membrilor Adunării, în cadrul sesiunii Consiliului Europei, care se va desfășura la Strasbourg (Franța).

Cea mai mare distincție, Premiul Europa, a fost acordată anul acesta orașului spaniol Terrassa.

Pe lângă recunoaștere, obținerea unei astfel de distincții oferă municipiului Alba Iulia și beneficii tangibile, cum ar fi sprijinul financiar pentru facilitarea vizitelor tinerilor la instituțiile europene, dar și includerea Albei Iulia în demersuri prin care tinerii sunt încurajați să se implice în afacerile europene, se precizează într-un comunicat de presă. .


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba