Rămâi conectat

Știri

De la sfârșitul lunii august, nicio casă nu mai poate fi construită fără angajarea unui diriginte de șantier

Publicat

în

Toate persoanele care vor sa-si construiasca locuinte, inclusiv la tara, vor fi nevoite sa angajeze un diriginte de santier care sa verifice calitatea lucrarilor, se arata intr-un act normativ ce va intra in vigoare la sfarsitul acestei luni. Află de pe radiounirea.ro că cei care nu vor proceda in acest fel vor risca sa primeasca amenzi de pana la 10.000 de lei.

In momentul de fata, persoanele care vor sa construiasca locuinte – sau sa le modifice, modernizeze, repare, consolideze – trebuie sa aiba proiecte tehnice verificate si sa angajeze un diriginte de santier pentru controlarea lucrarilor, potrivit Legii nr. 10/1995. Totusi, actul normativ prevede ca, in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, sunt exceptate de aceste reguli locuintele cu parter si parter plus un etaj, precum si anexele gospodaresti.
Aceasta exceptie va fi eliminata, potrivit Legii nr. 177/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 484 din 2 iulie. Actul normativ se va aplica efectiv dupa 60 de zile de la publicare, adica din 31 august.
Concret, si cei care construiesc case la tara – sau care fac lucrari de interventie la locuintele existente – vor fi obligati sa angajeze diriginti de santier autorizati, chiar daca cladirea va avea doar parter sau parter cu un etaj. In plus, de verificarea calitatii lucrarilor se vor ocupa si responsabilii tehnici cu executia autorizati, care vor fi angajati de catre persoanele ce vor executa efectiv lucrarile.
„Verificarea calitatii lucrarilor executate pentru realizarea constructiilor si a interventiilor la constructiile existente, pentru care se emit (…) autorizatii de construire sau de desfiintare, este obligatorie si se efectueaza de catre investitori prin diriginti de santier autorizati, angajati ai investitorilor si prin responsabili tehnici cu executia autorizati, angajati ai executantilor”, scrie in actul normativ care urmeaza sa se aplice de la sfarsitul lunii august.
Pe deasupra, proiectele, executia lucrarilor si a constructiilor vor fi expertizate tehnic de catre experti tehnici atestati.
Atentie! Persoanele care nu vor angaja un diriginte de santier pentru a verifica executia lucrarilor vor fi amendate cu sume cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei.

Citește și Grăbeşte-te să-ţi faci casă! Peste cinci ani nu vei mai avea voie să construieşti decât case cu consum de energie aproape zero

La tara, proiectele tehnice nu vor fi controlate pentru casele care au doar parter

Proiectele tehnice vor fi controlate, inainte de a fi folosite, de catre verificatori atestati in acest sens, scrie in Legea nr. 177/2015. Verificatorii vor trebui neaparat sa fie alte persoane in afara de cele care au intocmit proiectele.
„Verificarea proiectelor privind respectarea reglementarilor tehnice referitoare la cerintele fundamentale aplicabile, se efectueaza de catre specialisti verificatori de proiecte atestati pe domenii/subdomenii si specialitati, altii decat specialistii elaboratori ai proiectelor. Verificatorul de proiect atestat nu poate verifica si stampila proiectele intocmite de el, proiectele la a caror elaborare a participat sau proiectele pentru care, in calitate de expert tehnic atestat, a elaborat raportul de expertiza tehnica”, scrie in noua lege.
Cu toate acestea, proiectele tehnice nu vor fi verificate atunci cand este vorba de locuinte unifamiliale care au doar parter si de anexe gospodaresti ale persoanelor fizice, situate in mediul rural si in satele ce tin de municipii si orase. Aceeasi regula se va aplica si pentru constructiile provizorii ce nu necesita autorizatii de construire.
Atentie! In cazul lucrarilor care vor fi facute fara ca proiectele tehnice sa fie verificate de specialisti atestati, amenzile aplicabile vor fi cuprinse intre 10.000 si 20.000 de lei.
In alta ordine de idei, autoritatile vor veni sa controleze lucrarile, prin intermediul personalului Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC). De la aceste verificari vor fi exceptate, totusi, locuintele unifamiliale care au doar parter si anexele gospodaresti ale persoanelor fizice, aflate in mediul rural si in satele ce tin de municipii si orase. De asemenea, inspectorii nu vor controla nici constructiile provizorii si lucrarile care se pot face fara a fi necesara o autorizatie de construire.

Proprietarii vor plati statului o cota din valoarea lucrarilor

Noua lege dispune ca investitorii sau proprietarii vor trebui sa vireze o anumita suma de bani catre ISC.
Mai exact, suma va fi echivalenta cu o cota de 0,5% din valoarea autorizata (fara TVA) a lucrarilor pentru realizarea locuintelor noi si a lucrarilor de interventie la casele existente.
Suma va fi platita catre ISC dupa cum urmeaza:
• 50% din bani vor fi virati la data transmiterii la ISC a instiintarii referitoare la data inceperii lucrarilor autorizate;
• restul banilor (suma ce va fi calculata ulterior in functie de valoarea finala a lucrarilor) vor fi virati la data semnarii procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor.
Nerespectarea acestor termene va fi penalizata cu 0,15% pentru fiecare zi de intarziere.
In momentul de fata, potrivit Legii nr. 10/1995, investitorii/proprietarii trebuie sa vireze lunar catre ISC „o suma echivalenta cu o cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea constructiilor si a lucrarilor (…) si pentru care se emit, in conditiile legii, autorizatii de construire, cu exceptia proprietarilor, persoane fizice, care executa lucrari de consolidare si reparatii la locuintele din proprietate”.

Sursa:avocatnet.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Publicat

în

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Autoritățile locale din Alba Iulia au anunțat finalizarea unui proiect ambițios și vital pentru sustenabilitatea orașului: Parcul Fotovoltaic Alba Iulia.
Amplasat strategic în zona de centură, noul parc acoperă 10.000 de metri pătrați și este echipat cu 1.414 module fotovoltaice, fiecare având o capacitate de 550Wp.
Capacitatea totală este de 777.7 kWp.
Investiția s-a realizat prin proiectul „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia”, care include și instalarea de centrale fotovoltaice pe 5 clădiri publice. Toate acestea sunt posibile datorită finanțării generoase prin granturile norvegiene. Proiectul a fost finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, Program pentru Energie în România, cu un grant de 611.262,00 euro.
„Este un pas mare înainte în angajamentul nostru pentru un viitor mai verde și mai curat. Așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pozitiv pe care această inițiativă îl va avea asupra comunității și mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba