Rămâi conectat

Educație și Cultură

Statul dă bani pentru școlile private

Publicat

în

Toţi elevii din învăţământul obligatoriu sunt egali. După patru ani de când această lege este în vigoare, guvernanţii au decis abia acum să o şi aplice. Astfel, şcolile particulare din România vor primi, din toamnă, finanţarea standard pentru elevi, la fel ca şcolile de stat. Află mai multe de pe radiounirea.ro.

Rectificarea bugetară a venit cu o veste bună pentru elevii care învaţă la şcoli private. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: „Este vorba de o alocare de 32,6 milioane de lei pentru ce a mai rămas din anul 2015. Învățământul obligatoriu este obligatoriu pentru toți copiii, nu numai pentru cei din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat”. „Suma, în esenţă, se acordă pentru copil, şi rămâne la latitudinea părinţilor să opteze pentru un sistem sau altul”, a spus un părinte. „Mă gândesc că poate costă mai puţin şi pot merge acolo mai mulţi copii. Acolo un avantaj este că-s mai puţini în grupă”, spune un alt părinte.
Taxele la şcolile private pornesc de la câteva mii de lei pe an şi pot ajunge chiar şi la 20.000 de euro. Cele mai mici preţuri sunt la şcolile profesionale.
Gabriel Zorzini, director UCECOM: „Dacă finanţarea de bază se va acorda la şcolile particulare acreditate, cum suntem şi noi, nu le mai cerem nicio taxă, pentru ce să le mai cerem taxă? E chiar un pic mai mare decât taxele pe care le cerem noi. De abia acum va apărea adevărata concurenţă între învăţământul privat şi cel de stat”. Dar, fiecare instituţie privată decide cum foloseşte sumele ce îi revin.

Citește și Înscrierea în şcoli şi grădiniţe, cu aviz de la medicul de familie, fără analize medicale

Şcolile particulare ar fi trebuit să beneficieze de finanţare încă din 2011, potrivit legii educaţiei. Cei din sistemul de stat nu sunt însă încântaţi să împartă banii cu colegii de la privat.
Marius Nistor, lider de sindicat: „Au făcut tot ceea ce era necesar pentru învăţământul de masă până în momentul de faţă? Au asigurat resursele financiare în conformitate cu legea educaţiei, acei 6% din PIB, astfel încât să nu mai avem probleme legate de resursa umană, de infrastructură, astfel încât acum să ne permitem să extindem finanţarea?”
În alte ţări europene, problema a fost rezolvată de multă vreme.
„Și în Franța, învățământul privat este susținut de către stat. Doar în ultimul an școlar, statul a vărsat 400 de milioane de euro în contul celor peste 6.000 de școli private ce se încadrează în domeniul învățământului obligatoriu. Vorbim despre un 1,4 milioane de copii, adică 16% din totalul elevilor”, relatează Sebastian Perju, corespondent Digi24 în Franţa.
Însă, în România, ca şi în Franţa, banii de la stat sunt prea puţini pentru un proces educaţional modern şi complet.

Sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Ziua Europei pe ritmuri muzicale, la Cugir

Publicat

în

La Cugir, Ziua Europei pe ritmuri muzicale

La Cugir va avea loc, joi 9 mai, evenimentul „Ziua Europei pe ritmuri muzicale”.
Cei interesați sunt așteptați la un spectacol pregătit de tineri artiști locali și la un concert susținut de Natalia Pancec la vioară și Emilian Florentin Gheorghe la chitară – de la muzică clasică la rock, cu piese ale compozitorilor români dar și piese din repertoriul internațional.
Evenimentul de joi 9 mai se va desfășura începând cu ora 17.00, pe bulevardul pietonal Alexandru Sahia.
În caz de vreme nefavorabilă festivitățile vor avea loc pe scena Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir.
„Vă invităm la o după-amiază împreună pentru a marca pacea și unitatea europeană prin muzică!”, au transmis organizatorii.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Elevii din Alba, dezbateri cu polițiștii despre consumul de droguri, prevenirea violenței, bullying-ului și accidentelor rutiere

Publicat

în

Elevii din Alba, dezbateri cu polițiștii despre consumul de droguri, prevenirea violenței, bullying-ului și accidentelor rutiere

În perioada 22-26 aprilie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu polițiștii de la rutieră și specialiștii Centrului de Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba Iulia, au desfășurat acțiuni informativ – preventive în 8 unități de învățământ liceal și gimnazial din județul Alba.

Astfel, elevi ai Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia, ai Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” Aiud, ai Școlii Gimnaziale Stremț, ai Școlii Gimnaziale ”Singidava” Cugir, ai Școlii Gimnaziale „Simion Pantea” Sălciua, ai Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” Baia De Arieș, ai Școlii Gimnaziale Meteș și ai Școlii Gimnaziale Horea, au fost provocați la dezbateri care au vizat prevenirea violenței în unitățile de învățământ, a traficului și consumului de droguri precum și modalitățile de prevenire a victimizării prin bulliyng sau accidente rutiere.

Polițiștii le-au recomandat elevilor să adopte o atitudine pozitivă, non-conflictuală, explicându-le, într-un limbaj adecvat segmentului lor de vârstă, că este important să ia atitudine și să spună STOP Violenței!

Subiectul sensibil al consumului de droguri a fost dezbătut cu sprijinul specialiștilor Centrului de Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia.

Cei mai mici dintre participanții la discuții au luat parte la lecția de educație rutieră susținută de polițiștii de la Serviciul Rutier, aplicând, prin joc, regulile de circulație repetate.

Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, este o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Alba, mai ales că siguranța școlară constituie una dintre principalele condiții pentru existența unui învățământ preuniversitar de calitate.

Activitățile dedicate siguranței tinerilor vor continua inclusiv pe perioada vacanței care a început.

Polițiștii le recomandă să țină seama de următoarele sfaturi:

• Nu consumați substanțe interzise și băuturi alcoolice, efectele acestora putând fi nocive pentru organism;
• Nu primiți nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveți puține informații!
• Nu legați prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intrați în anturaje dubioase!
• Evitați frecventarea locurilor și mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!
• Nu vă jucați pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcurile, terenurile de sport, curtea școlii sau a grădiniței etc.)!
• După căderea întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă, folosiți îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor!
• Când circulați cu bicicleta sau trotineta electrică, evitați zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare!
• Traversați strada numai pe trecerea de pietoni şi doar la culoarea verde a semaforului!

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

„Săptămâna verde” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș: Cum a decurs

Publicat

în

Cum a decurs „Săptămâna verde” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

La Sebeș, „Săptămâna Verde” a adus o explozie de activități creative și educative, reunind comunitatea în jurul valorilor de conservare a mediului înconjurător și de promovare a unui stil de viață sustenabil.

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a fost gazda unor evenimente pline de culoare și inspirație, aducând împreună peste 2.000 de copiii, însoțiți de părinți, bunici și cadre didactice, pentru a celebra frumusețea naturii și a învăța despre importanța protejării ei.

La Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș, atelierele de lectură au fost o sursă de inspirație pentru copii, care au descoperit povești captivante, cu personaje care își împărtășesc dragostea pentru natură. Micuții cititori au fost încurajați să-și exprime creativitatea  și să-și pună imaginația la treabă în cadrul atelierelor de personalizare a ghivecelor pentru flori. Cu pensule în mână și culori vii, au transformat ghivecele goale în opere de artă unice, pline de farmec. Copăceii plantați în aceste ghivece au devenit simboluri vii ale angajamentului lor de a îngriji și proteja mediul înconjurător.

Elevii și preșcolarii din instituțiile de învățământ din municipiul Sebeș și împrejurimi s-au alăturat „Săptămânii Verzi” prin participarea la o serie de proiecții de filme educative și inspiraționale despre natură. În sala de evenimente a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, copiii au călătorit virtual prin peisaje spectaculoase și au învățat despre ecosistemele unice ale planetei noastre și despre modurile în care pot contribui la conservarea lor.

Compartimentul muzeal, compus din Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș și Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm, și-a primit vizitatorii, atât la secţia de Știinţele Naturii – extrem de atractivă, dar și în celelalte spații expoziționale, elevii descoperind istoria orașului și a zonei, evenimente și personalități istorice, culturale și artistice. La complexul memorial „Lucian Blaga” din Lancrăm am avut onoarea de a fi vizitați de elevi din întreaga țară, dornici să descopere „curțile dorului” și să cunoască locurile pe care Lucian Blaga le-a iubit atât de mult.

„Săptămâna Verde” a fost o sărbătoare a naturii și a prieteniei, un prilej de educație și conștientizare pentru întreaga comunitate. Prin participarea activă la evenimente, ne-am reafirmat cu toții angajamentul față de protejarea mediului înconjurător și ne-am conectat cu frumusețea și importanța naturii în viața noastră.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba