Rămâi conectat

Administrație

Fosta clădire a primăriei din Ciugud, transformată cu fonduri europene într-un centru al seniorilor

Publicat

în

Ciugud: Fosta clădire a primăriei, transformată cu fonduri europene într-un centru al seniorilor

Fosta clădire a primăriei din comuna Ciugud a fost modernizată și transformată cu fonduri europene într-un centru al seniorilor, o structură care oferă diferite servicii sociale și de recuperare seniorilor din comună.

Centrul oferă servicii sociale pentru peste 300 de vârstnici din cele șase sate ale comunei, fiind un loc unde seniorii se pot întâlni, pot participa la diferite activități, pot primi consiliere și pot urma gratuit diferite proceduri de recuperare medicală.

Noua structură socială funcționează într-un parteneriat cu Asociația AS 2001 Alba Iulia, furnizând servicii persoanelor cu vârsta peste 65 de ani din comunitate. Centrul a fost realizat printr-un proiect finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Programului Operațional Regional – Axa prioritară „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”.

Investiția se ridică la peste 3 milioane de lei, din care 2,6 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, iar 446.000 de lei contribuția din bugetul local al Comunei Ciugud. De asemenea, pentru funcționarea centrului, Asociația AS 2001 Alba Iulia primește finanțarea necesară de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în completarea căreia vin cu o contribuție proprie ambii parteneri.

„Ne bucurăm că am reușit, cu fonduri europene, să dăm o nouă viață vechiului sediu al Primăriei Ciugud. Printr-un proiect european, administrația locală a amenajat astfel „Centrul Seniorilor”, un loc unde vârstnicii din comunitate se pot întâlni, pot participa la diferite activități, pot primi consiliere și pot urma gratuit diferite proceduri de recuperare medicală. Aici este locul unde ne arătăm grija și respectul pentru bunicii noștri, cei care reprezintă cu adevărat pilonii pe care s-a ridicat comunitatea noastră. Proiectul se bazează și pe o colaborare excelentă, pe care am dezvoltat-o cu Asociația AS 2001, care furnizează prin personalul său specializat serviciile în cadrul centrului de zi”, a declarat Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

„În satele din România, singurătatea și problemele de mobilitate sunt principalele nevoi ale persoanelor vârstnice. Parteneriatul cu primăria Ciugud înseamnă dezvoltarea unor servicii, care să răspundă acestor nevoie ale seniorilor. Ne bucurăm că am găsit deschidere pentru această colaborare și e important faptul că administrația locală este atentă la aceste probleme ale comunității. Astfel, am dezvoltat servicii personalizate și profesionale pentru a asigura bunăstarea, dar și confortul fizic și mental al beneficiarilor noștri, persoane peste 65 de ani din toate satele Comunei Ciugud. Este nevoie de astfel de proiecte pentru a construi împreună o comunitate solidă și empatică”, a declarat Adriana Todorean, directorul Asociației AS 2001 Alba Iulia.

Centrul Seniorilor Ciugud a fost inaugurat oficial, vineri 5 aprilie, în cadrul unei acțiuni la care au participat aproape 100 de vârstnici din comună și invitați din instituțiile publice județene.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Drum nou spre cimitirul din Beldiu: Lucrări în curs

Publicat

în

Lucrări în curs la un drum nou spre cimitirul din Beldiu

Se lucrează la accesul spre cimitirul sătesc Beldiu.

Se excavează stratul vegetal, urmează straturile suport și montarea dalelor, lucru ce va permite, conform reprezentanților administrației locale, realizarea unui drum de acces sigur și civilizat.

Într-un viitor apropiat, pe lângă accesul către cimitir, drumul pavat va asigura și accesul către capela ce urmează a fi construită aici.

În paralel, la căminul cultural din Beldiu se execută lucrări de reparații și zugrăveli interioare, după înlocuirea instalațiilor electrice în totalitate și în scurt timp se vor monta corpurile de iluminat, întrerupătoarele și prizele.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Punte pietonală în reparație capitală la Sebeș

Publicat

în

Sebeș: Punte pietonală în reparație capitală

Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș informează cetățenii că puntea care face legătura între strada Spicului și strada Abatorului este în reparație capitală până în 30 iunie.

Se vor executa mai multe lucrări.

Lucrările prevăzute a se executa sunt recondiționarea cablului principal de susținere, confecționarea și înlocuirea balustradelor, precum și înlocuirea căii de rulare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării

Publicat

în

Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării

Primăria Blaj va construi o parcare supraetajată – „PARK&RIDE” – pe fonduri europene, pe linia de finantare aferenta Priorității 4 – O Regiune cu mobilitate urbană durabilă, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane), din cadrul Programului Regiunea Centru, aferent perioadei 2021 – 2027.
Prima parcare supraetajată din Blaj va fi construită în cartierul Gării, zona Pieței Mici, va avea 6 nivele (parter, 4 etaje și terasă) și va oferi peste 200 de locuri de parcare, astfel:
*169 de locuri de parcare acoperită (din care 8 locuri pentru persoanele cu dizabilități);
*31 de locuri de parcare în aer liber, pe terasă;
*16 locuri de parcare pentru motociclete;
10 locuri de parcare exterioare pentru biciclete.
În plus, în viitorul „PARK&RIDE” vor fi amenajate 4 stații de încărcare electrică exterioare.
Prima parcare supraetajată din Blaj va avea, pe lângă facilitățile oferite, alei pietonale și zonă verde.
Proiectul va fi implementat în următorii 3 ani.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba