Social-Economic
În 14 ianuarie, sfințirea noii capele din Poiana Vadului
În 14 ianuarie, sfințirea noii capele din Poiana Vadului
Noua capelă mortuară din comuna Poiana Vadului va fi sfințită în cadrul unei solemnități programate să aibă loc duminică 14 ianuarie 2024.
În acest sens, consilierii locali au aprobat în ședința din 19 decembrie 2023 alocarea sumei de 2 mii de lei pentru finanțarea din bugetul local a cheltuielilor ocazionate de organizarea evenimentului.
Într-un document oficial, primarul comunei Poiana Vadului, Beniamin Toader, arată că noua capelă a fost construită cu fonduri alocate integral din bugetul comunei, valoarea investiției, conform devizului general, fiind de aproximativ 475 de mii de lei.
Conform sursei citate, termenul de finalizare a construcției funerare era 13 iunie 2024.
sursa: Ziarul Unirea
foto: Facebook POIANA VADULUI – pamant motesc
Social-Economic
Voluntarii Asociației pentru Câini de Salvare prezenți în școli din Cluj-Napoca și Alba Iulia
Voluntarii Asociației pentru Câini de Salvare prezenți în școli din Cluj-Napoca și Alba Iulia
Săptămâna trecută, voluntarii Asociației pentru Câini de Salvare Transilvania au vizitat școli din Cluj-Napoca și Alba Iulia.
Peste 500 de elevi de la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca, Școala „Ion Agârbiceanu” și Școala „Mihai Eminescu” din Alba Iulia s-au bucurat să afle povestea câinilor de salvare și să îi vadă la lucru.
Dino, Max, Jimmy, Flash, Pongo, Yukan’na și Kamura au stârnit ropote de aplauze și au aprins imaginația micuților elevi.
„Sperăm că prezența noastră, alături de cea a echipelor de pompieri, ambulanțieri și polițiști, la aceste evenimente să îi inspire să devină la rândul lor voluntari, sau chiar profesioniști în domeniul situațiilor de urgență!”, au transmis reprezentanții asociației amintite.
Societate
Grupuri de elevi și studenți la Tribunalul Alba: Cu ce ocazie
Grupuri de elevi și studenți la Tribunalul Alba
În perioada 18-25 octombrie, Tribunalul Alba a fost gazda mai multor grupuri de elevi și studenți, în contextul activităților organizate de Ziua Europeană a Justiției Civile, sărbătorită anual la 25 octombrie.
Celebrarea Zilei Justiţiei Civile are ca raţiune principală crearea unui eveniment simbolic, pentru a reaminti că justiţia este în primul rând un serviciu în slujba cetăţenilor, menit să asigure rezolvarea disputelor private într-un cadru imparţial caracterizat de preeminenţa legii. Prin organizarea acestor activități s-a urmărit apropierea în special a generaţiilor tinere de actul de justiţie şi informarea acestora cu privire la drepturile şi obligaţiile lor, la modul de funcţionare a sistemului judiciar, precum şi oferirea unor răspunsuri întrebărilor legate de sistemul de justiţie.
Elevii claselor a III-a B și a III-a C din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2 Sebeș, ai clasei a VII-a A – Școala Gimnazială „Avram Iancu ” din Alba Iulia, elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la Școala gimnazială Vințu de Jos, precum şi elevii clasei a VII-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, însoțiți de cadrele didactice, au participat activ la întâlnirea cu reprezentanții Tribunalului Alba, Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și Baroului Alba.
În cadrul acestor întâlniri, în data de 25 octombrie, au fost prezenți studenţi din cadrul Facultății de Drept a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia cărora le-au fost prezentate organizarea sistemului judiciar precum și modul de funcționare a justiției ca serviciu public.
Ca urmare a informaţiilor oferite de către reprezentanţii profesiilor juridice cu privire la activităţile concrete îndeplinite zilnic de către aceştia, la finalul întâlnirii a avut loc și o dezbatere în cadrul căreia studenţii participanţi şi-au susţinut argumentele care i-ar putea determina să îmbrăţişeze aceste cariere.
Societate
29 octombrie, Ziua Internațională a Internetului: Când a intrat România în era netului
29 octombrie, Ziua Internațională a Internetului: Când a intrat România în era netului
Pe 29 octombrie 1969, centrele de calcul de la universităţile Standford şi UCLA au fost interconectate şi a fost transmis primul mesaj electronic: „Lo“.
Mesajul ar fi trebuit să fie „Login“, însă se spune că sistemul s-ar fi blocat după apăsarea tastei „g“.
Conceptul s-a extins rapid şi, în 1970, s-a creat o reţea între Harvard şi MIT. În 1971 se pun bazele emailului. Programatorul Ray Tomlinson a implementat un sistem de comunicare care presupunea despărţirea numelui utilizatorului de cel al computerului cu simbolul „@“. În 1973, reţeaua ARPAnet se extindea şi peste ocean. University College din Londra a fost prima instituţie europeană conectată la reţeaua de computere. Pe atunci, 75% din toată activitatea de pe ARPAnet consta din trimiterea de emailuri.
Un an mai târziu apărea conceptul TCP/IP. Acesta presupunea ca reţeaua să nu mai fie gestionată de un singur punct de control, ci informaţiile să ajungă de la un computer la un altul cu ajutorul unui protocol de transmisie. La popularizarea Internetului la scară globală a contribuit o invenţie din 1977: modemul pentru PC. Acesta a fost dezvoltat de Dennis Hayes şi Dale Heatherington. Spamul a luat naştere în 1978, iar în 1979 a apărut primul joc multiplayer online. MUD (MultiUser Dungeon) avea o interfaţă bazată pe text şi utilizatorii puteau comunica între ei.
Primul emoticon a apărut în 1982 ”J”. Anii 1983 şi 1984 au fost foarte importanţi pentru dezvoltarea Internetului. ARPAnet a trecut în totalitate pe protocoalele TCP/IP create de Vint Cerf, a fost creat primul server de date şi a apărut conceptul de DNS (Domain Name Server) care a dus la generarea de adrese mai prietenoase – nu mai erau folosite adresele IP, ci cuvinte. Câţi dintre voi aţi folosit IRC-ul? Sistemul de comunicare care a pus bazele chatului instant a apărut în 1988. Tot în 1988 a avut loc şi primul atac cibernetic de amploare. Programatorul Robert Tappan Morris a scris un program (numit „Viermele Morris“) care a cauzat numeroase întreruperi în reţea.
În 1990 a apărut primul provider de servicii de Internet prin dial-up, numit The World. În acelaşi an, ARPAnet a încetat să existe, iar Berners-Lee a terminat de programat WWW-ul, definind şi standardele HTML, HTTP şi URL. În 1991 a apărut prima pagină Web. Aceasta avea scopul de a explica ce este, de fapt, World Wide Web. Următorii 23 de ani sunt marcaţi de apariţia primelor browsere, primelor motoare de căutare, serviciilor de transfer de fişiere, reţelelor sociale şi a dispozitivelor permanent conectate la Internet.
-
Știriacum 4 zile
Mirul și puterea lui vindecătoare: Ce taină ascunde ceremonialul miruirii
-
Știriacum 2 săptămâni
Cetatea Trascăului din comuna Rimetea, Alba, loc încărcat de istorie și de legende: Povestea maiestuoaselor fortificații
-
Știriacum 23 de ore
31 octombrie: Tradiții, obiceiuri și superstiții de Halloween, Sărbătoarea tuturor sfinților
-
Știriacum 4 zile
Linia principală Arad-Alba Iulia, prima cale ferată transilvăneană: În 1868, cei 211 km dintre Arad și Alba Iulia, parcurși în aproape 9 ore
-
Știriacum 2 săptămâni
18 Octombrie 1599- Bătălia de la Șelimbăr: Mihai Viteazul devine principele Transilvaniei. Deschide drumul spre Prima UNIRE a românilor
-
Știriacum 2 săptămâni
Sfântul Luca, sărbătorit pe 18 octombrie: Este socotit şi patronul iconografiei creştine, el fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului
-
Știriacum 4 zile
Frumusețile toamnei: Care sunt cele mai colorate și frumoase flori
-
Știriacum 2 săptămâni
În 21 octombrie 1754 se inaugurau primele școli din Blaj: Orașul devenea centrul învățământului românesc din Transilvania