Rămâi conectat

Sport

O nouă ediție a Memorialului „Iani Mitracu”: Lista laureaților

Publicat

în

Memorialul „Iani Mitracu”, o nouă ediție

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin intermediul Asociaţiei Sportive „Dinamo” Alba și cu sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Alba, a organizat Memorialul ”Iani Mitracu” ediția a noua, turneu fotbalistic devenit tradițional.

Competiţia fotbalistică este una omagială şi are loc anual, de la trecerea prematură în nefiinţă, la data de 14 decembrie 2014, a lui Iani Mitracu, fost poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

La competiția din acest an au participat 12 echipe (Serviciul de Investigații Criminale Alba, Poliția Municipiului Alba Iulia, Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, Secția 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, Secția 1 de Poliție Rurală Galda de Jos, Poliția Municipiului Blaj, Poliția Municipiului Aiud, Poliția Municipiului Sebeș, Poliția Orașului Zlatna, Poliția Orașului Câmpeni, Poliția Orașului Cugir și Serviciul de Ambulanță Județean Alba), care au fost împărțite în 4 grupe, iar peste 100 de polițiști au jucat pe terenul sintetic al „Sport Arena” din Alba Iulia.

La deschiderea competiției, Henrieta Mitracu, soția lui Iani, a împărtășit gânduri emoționante, care au definit spiritul acestei competiții.

Meciurile turneului s-au jucat cu dăruire, pasiune și fairplay, iar la finalul competiției participanții au fost răsplătiți cu medalii, cupe și diplome.

Locul I a fost ocupat de echipa Poliției Municipiului Alba Iulia, locul II de către echipa Poliției Municipiului Blaj, iar pe ultimul loc pe podium s-a clasat echipa Serviciului de Investigații Criminale Alba.

Golgheterul turneului a fost Paul Mucea, din cadrul echipei Poliției Municipiului Blaj, cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Denis Stanciu, din cadrul echipei Poliției Municipiului Sebeș, iar cel mai bun portar a fost desemnat Alexandru Novac, din cadrul echipei Politiei Municipiului Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah, competiție de elită la Alba Iulia

Publicat

în

Competiție de elită la Alba Iulia, prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah

Palatul Principilor – edificiu cu deosebită importanță istorică pentru județul nostru – a găzduit în zilele de 11 și 12 mai, prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah, competiție organizată de către Primăria Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia și Academia de Șah Mihnea Costachi.

Tânărul maestru internațional și-a făcut, astfel, debutul în calitate de organizator, turneul de șah rapid desfășurat sub coordonarea sa reunind la start 132 de jucători din România, Bulgaria, Moldova și Serbia, dintre care nouă mari maeștri. Este de remarcat că pe lista de start s-au aflat șase foști campioni ai României (Constantin Lupulescu, Vlad Jianu, Andrei Istrățescu, Vladislav Nevednichy, Mihai Grunberg și Angela Dragomirescu).

Clasamentul final al competiției a adus în prim-plan juniorii, primele două locuri, cu 7,5 puncte din 9, fiind ocupate de Momchil Petkov (Bulgaria, 19 ani, mare maestru) și Vladimir Cnejev (România, 16 ani, maestru FIDE). A urmat un grup de 7 jucători cu câte 7 puncte, cel mai bine clasat – și ocupant al locului 3 pe podium – fiind marele maestru Andrei Istrățescu. În ierarhia feminină, cea mai bine clasată a fost Andreea Cosman, care în curând va primi titlul de maestră internațională, iar primul între jucătorii din județ a fost George Ileană. Turneul, de a cărui bună desfășurare tehnică a răspuns arbitrul internațional Dinu-Ioan Nicula, a avut un generos fond de premiere de 31000 lei (dintre care 5000 lei pentru câștigător), distribuiți pe numeroase categorii de vârstă și rating.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, campioana play-out-ului: Victorie la Târgu Mureș

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, campioana play-out-ului

CSM Unirea Alba Iulia este sigură de primul loc în play-out-ul seriei a noua a ligii a treia de fotbal cu două etape înaintea încheierii campionatului.

Uniriștii și-au securizat primul loc prin victoria obținută în partida restantă din deplasare cu ACS Târgu Mureș. „Alb-negrii” s-au distanțat la opt puncte de oponenta din județul Mureș, a doua clasată în ierarhia din play-out, de care au dispus cu 2-0.

Ambele goluri au fost marcate în reriza secundă. Marcatori au fost Andrei Roșu și Răzvan Fetița, ultimul chiar din pasa aceluiași Roșu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Teodora Damian, handbalistă din Războieni-Cetate, campioană națională la junioare I cu Potaissa Turda

Publicat

în

Teodora Damian, handbalistă din Războieni-Cetate, campioană națională la junioare I cu Potaissa Turda

Teodora Damian, talentata handbalistă din Războieni-Cetate, a devenit campioană națională la junioare I, cu Potaissa Turda.

În finala competiției, la Galați, Potaissa Turda a învins clar, CSM București, scor 31-26 (17-10), iar jucătoarea din Alba a fost una dintre protagonistele întâlnirii, deși a evoluat accidentată. În semifinale, Potaissa a trecut de ACS „Lucian Bute” Galați, scor 22-21 (9-9). În ambele confruntări, Teodora Damian a înscris câte 3 goluri.

Teodora Damian va împlini 18 ani în luna decembrie și face parte din efectivul reprezentative României de junioare care va participa la Campionatul Mondial de la Chuzhou (China), în perioada 10-27 august. Teodora Damian a petrecut 4 ani la Potaissa Turda și se va transfera la Minaur Baia Mare, echipă din Liga Florilor. Anul trecut a fost principala marcatoare a României la Campionatul European Under 17 din Muntenegru (locul 11). Anterior, la precedenta competiție, Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Maribor (Slovenia), handbalista din Alba a fost golgheterul turneului (cu 42 de reușite) și portdarapelul delegației noastre la ceremonia de închidere, România cucerind medaliile de argint.

O performanță uriașă, echipa de junioare I Potaissa Turda, pregătită de Mihaela Tivadar, devenind campioană națională cu un sezon perfect, în care a câștigat toate partidele. La turneul final, echipa din Turda a învins rând pe rând: Activ Prahova Ploiești (41-26), Știința București (37-25), ACS „Lucian Bute” Galați (în semifinale) și CSM București (31-23, în grupă, respectiv, în ultimul act). La nivel de juniori, Potaissa Turda, în colaborare cu Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”, a câștigat două titluri naționale: Juniori III (2022) și Junioare I (2024).

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba