Rămâi conectat

Știri

APIA propune o strategie de „înverzire” a parcului auto naţional

Publicat

în

România trebuie să lanseze urgent o strategie de „înverzire” a parcului auto naţional care să cuprindă o schemă adecvată de susţinere pentru achiziţionarea de autoturisme cât mai puţin poluante şi eficiente, precizează Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile /APIA/, într-un comunicat de presă. Află mai multe de pe radiounirea.ro.

„Tehnologia care stă la baza vehiculelor electrice (EV, PHEV) permite reducerea substanţială a utilizării combustibililor fosili şi contribuie activ la reducerea poluării mediului înconjurător. Chiar dacă momentul 2050 pare extrem de îndepărtat, având în vedere obiectivele stabilite, dar şi specificul naţional al României (sau poate tocmai din acest motiv), suntem pe deplin îndreptăţiţi să credem că, pentru România, este momentul luării unor decizii importante pentru industria auto şi care vor avea impact mulţi ani de acum înainte facem un apel către Guvern şi instituţiile abilitate, pentru a lansa urgent o strategie de ‘înverzire’ a parcului auto naţional care să cuprindă o schemă adecvată de susţinere pentru achiziţionarea de autoturisme cât mai puţin poluante şi eficiente, precum şi stimulente consistente pentru achiziţia şi utilizarea autoturismelor electrice şi a celor hibride reîncărcabile (dar şi altora care folosesc combustibili alternativi) pentru ca România să nu se confrunte într-un orizont mai mult sau mai puţin îndepărtat cu o situaţie de blocaj în ceea ce priveşte mobilitatea auto’, notează APIA.
Potrivit sursei citate, printre măsurile ce pot fi cuprinse în această strategie se găsesc: stimulente fiscale/financiare pentru achiziţionarea de autoturisme dotate cu tehnologii inovatoare (ex: start & stop) sau emisii de CO2 cât mai reduse, acordarea unor stimulente substanţiale la achiziţia de autoturisme electrice şi hibride reîncărcabile, obligativitatea înfiinţării de locuri de parcare dedicate autoturismelor electrice (cu sau fără borne de încărcare), atât la sediile autorităţilor publice centrale şi locale, cât şi în parcările hipermarketurilor, exonerarea de la plata TVA (pentru o perioadă determinată) la achiziţia de autoturisme electrice, acordarea de deduceri fiscale pentru persoanele fizice care cumpără autoturisme electrice, precum şi promovarea unei legislaţii care să faciliteze achiziţiile publice de autovehicule care folosesc combustibili alternativi.
Datele APIA arată că numărul autoturismelor ecologice vândute în România, în primele cinci luni din 2015, a ajuns la 151 de unităţi, în creştere cu 55,67% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, ceea ce reprezintă echivalentul a 0,4% din totalul vânzărilor de autovehicule noi înregistrate în aceeaşi perioadă.
În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piaţa cu o pondere care ajunge la 56,5%, în scădere faţă de primele patru luni ale anului 2015, dar uşor mai mare decât cea care se înregistra în primele cinci luni ale anului precedent (56,3%), opt mărci, respectiv opt modele având o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (56,5%).
Potrivit APIA, în ceea ce priveşte autoturismele hibride sau electrice, în perioada ianuarie – mai 2015, au fost vândute 151 de unităţi, dintre care şapte full electric, în creştere cu 55,67% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost vândute 97 de unităţi.
La nivelul lunii mai, statistica APIA relevă faptul că au fost vândute 59 de maşini ‘verzi’, mai mult cu 78,78% faţă de aceeaşi lună din anul 2014, când 33 de clienţi au achiziţionat un astfel de autovehicul.
În ceea ce priveşte achiziţia de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător, România continuă să se claseze pe ultimele locuri în ierarhia europeană şi în care Norvegia, Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Germania deţin supremaţia.

Citeşte şi Românii care aduc maşini din Germania trebuie să solicite plăcuţe cu numere de înmatriculare de export

Persoanele fizice care aplică în Programul ‘Rabla’ 2015 vor putea beneficia de un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cumpărarea unei maşini electrice sau a unui autovehicul cu grad de poluare zero, anunţa, la sfârşitul lunii aprilie, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp.
”Ne dorim ca în perioada următoare să acordăm un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cei care vor să cumpere o maşină electrică sau cu un gard de emisii de CO2 zero. Ecotichetul este valabil şi în Programul Rabla, iar momentan proiectul este în avizare externă. Bugetul acoperă 100 de ecotichete. Valoarea ecotichetului este de 20.000 de lei, de la 12.000 de lei în prezent”, a explicat Gearâp.
Persoanele fizice care vor să achiziţioneze o maşină nouă pot aplica, începând din 27 aprilie, în cadrul Programului ‘Rabla’, bugetul alocat în acest sens de autorităţi fiind de 162,5 milioane de lei.
Sursa:capital.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 23.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool au fost

Publicat

în

Amenzi de aproape 23 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 307 persoane și au fost verificate 208 autovehicule.

Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.995 de lei.

Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Câmpeni: Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Publicat

în

Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Câmpeni

Marți 14 mai s-a inaugurat oficial, la Câmpeni, un Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba care va funcționa în incinta sediului Poliției Orașului Câmpeni, strada Libertății, numărul 3.

Dacă până acum aici de desfășurau doar activități de preluare și eliberare documente pe linie de înmatriculări auto, de marți, cetățenii din Câmpeni dar și din alte localități din Apuseni vor putea beneficia și de alte servicii.
La sediul din Câmpeni se vor desfășura activități de înmatriculări, transcrieri, radieri sau autorizări provizorii în circulație a autovehiculelor cât și preschimbări de permise de conducere a căror valabilitate administrativă a expirat, furate, pierdute sau deteriorate.
De asemenea, tot la Câmpeni, candidații se vor putea planifica la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul central din municipiul Alba Iulia.
De aceste servicii vor putea beneficia circa 60 de mii de locuitori din zona Munților Apuseni (aproximativ 16 % din populația județului Alba).
De asemenea, încă un lucru bun pentru cetățeni este faptul că investigațiile medicale pentru fișele auto pot fi efectuate la Spitalul Orășenesc Câmpeni, în fiecare zi de miercuri între orele 10.00 și 14.00.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba