O persoană își pierde eleganța nu doar din cauza unei vestimentații necorespunzătoare ci și din cauza gesturilor nepoliticoase

Așa cum acordăm importanță vestimentației pentru a nu ne ruina aspectul, grija noastră față de gesturile zilnice trebuie să fie la fel de mare.

Iată o serie de gesturi nepotrivite pe care ar trebui să le evităm:

vorbitul tare
scărpinatul în orice parte a corpului
scobitul de față cu alte persoane
vorbitul cu gura plină de mâncare
încercarea de a scăpa de resturile de mâncare dintre dinți folosind limba sau și mai grav – unghiile
scrâșnitul din dinți
scuipatul sau încercarea de a elimina flegma din gât
decojirea și mâncatul semințelor în public
sorbitul supei sau a băuturilor
amestecul zgomotos al cafelei
sprijinirea corpului de perete, mobilă, etc
statul cu coatele pe masă și sprijinirea capului sau a bărbiei în pumni
statul cu picioarele prea depărtate
statul cu gura deschisă
încrucișarea brațelor
privitul în gol sau insistent către o persoană
aranjarea în public (pieptănatul, pensatul, epilatul, aplicarea machiajului, tragerea pantalonilor, ajustarea curelei sau a bretelelor sutienului, schimbarea hainelor, etc.)
mersul prea repede sau târâirea papucilor
poziția cocoșată a corpului în timp ce stăm sau mergem
râsul zgomotos
examinarea feței sau a danturii în public și nu într-un loc retras
roaderea unghiilor
lenjeria intimă la vedere
trecerea mâinii prin păr sau aranjarea părului
aplicarea rujului după servirea mesei la masă.

Majoritatea gesturilor elegante provin din autocontrol și practicarea regulilor de bune maniere. Comunicarea dintre oameni, spun specialiștii, se bazează 93 la sută pe comunicarea non-verbală, adică cea transmisă de limbajul corpului. Limbajul trupului constă în poziția corpului, gesturi, expresia facială și mișcarea ochilor iar trimiterea și interpretarea acestora se face aproape în întregime în subconștient.Limbajul corpului se află în strânsă legătură cu emoțiile astfel, ele vor fi demascate prin gesturile noastre, elegante sau nu, și vor transmite celor din jur ceea ce gândim noi defapt. Obișnuința de a ne controla sau nu, devine astfel evidentă pentru ceilalți prin limbajul corpului.

Sursa:bunele-maniere.com

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Cetatea Aiudului, o bijuterie turistică a județului Alba: A fost implicată sau martoră la câteva dintre evenimentele sociale și politice importante din istoria Transilvaniei

Situată în zona centrală a orașului, la dreapta șoselei naționale București – Oradea, la aproximativ 30 km distanță de municipiul Alba Iulia și la circa 36 km de Turda, Cetatea Aiudului – un complex de arhitectură medievală cuprinzând mai multe edificii – este cel mai important obiectiv turistic de pe teritoriul așezării.

Cetatea cu ziduri si turnuri de piatră este amplasată pe locul unei fortificatii de pământ mai vechi, care la rândul ei se suprapune pe o asezare daco- romană din secolul al III-lea d.Chr.. În edificarea complexului de arhitectură sunt cunoscute două faze de constructie. Existenta unei prime cetăti este atestată arheologic, prin săpăturile din anii 1974-1977, în secolul al XIV-lea. Potrivit traditiei locale săsesti aceste începuturi ar fi avut loc înainte de marea invazie tătară din anii 1241-1242. Această datare însă nu este deocamdată confirmată.

În plan orizontal cetatea are forma unui pentagon cu laturile inegale. La unghiurile de întâlnire ale zidurilor si la mijlocul laturilor lungi ale acestora, sunt adosate turnuri cu patru, cinci si sapte laturi. Forma actuală corespunde în mare măsură etapei a doua de constructie, dar pe alocuri conservă si elemente ale primei faze, cât si ale unor refaceri si adăugiri mai târzii. Inscriptiile care s-au mai păstrat pe alocuri pe turnuri si ziduri aduc unele informatii legate de acele lucrări.

Desi de mici dimensiuni (cu perimetrul de cca 350 m), prin grosimea incintei (de 1,20-1,30 m) si înăltimile zidurilor (de 7-8 m), la care se adaugă parapetul de cărămidă (de 2 m), cetatea a constituit un mijloc sigur de apărare în vremuri tulburi pentru locuitorii Aiudului. Apărarea era sporită si de santul cu apă ce înconjura cetatea în exterior. Turnurile erau date în grija breslelor mestesugăresti, care aveau obligatii militare, dintre mesterii breslasi alegându-se comandanti militari – așa ziși “ofițeri de breaslă”.

Si azi în oraș se vorbește de turnurile măcelarilor, croitorilor, cizmarilor si olarilor – de formă rectangulară, al tăbăcarilor – cu sapte laturi, ca si de cele ale cojocarilor și lăcătușilor – cu câte cinci laturi. Pe latura de vest se mai află un turn mic, denumit “Kalendas”, care era în grija Asociației Sf. Spirit. Legătura dintre turnurile apropiate era asigurată de drumul de strajă din spatele parapetului, la care se urca prin intermediul unor scări din lemn sustinute de profilele de piatră prinse în zidurile curtinei. În interiorul turnurilor accesul la nivelele superioare se făcea prin scări din lemn.

În interiorul cetătii sunt amplasate două edificii de cult si patru edificii din secolele XVIII si XIX, acestea din urmă apartinând acum cultului reformat calvin. Cel mai important edificiu este biserica construită în stil gotic transilvănean la sfârsitul secolului al XV-lea. În prezent aparține cultului reformat calvin. Biserica are un turn robust, înalt de 64 metri si prevăzut cu metereze. Cealaltă biserică datează de la sfârsitul secolului al XIX- lea și apartine cultului evanghelic lutheran. Biserica a fost construită pe locul vechii capele în stil romantic din prima jumătate a secolului al XIV-lea, cu ocazia zidirii noului edificiu păstrându-se planul si fundația primului edificiu din cetate.

Complexul fortificat are strânse legături si cu istoria orasului care s-a derulat de-a lungul mai multor secole. Cetatea a fost implicată direct sau a fost martoră la câteva dintre evenimentele sociale si politice importante din istoria Transilvaniei. În general toate aceste evenimente si-au pus amprenta asupra acestui monument medieval, tocmai prin consecintele pe care le-au generat: reconstruiri sau reparatii repetate cu ocazia cărora nu s-a mai respectat stilul inițial, ci s-a lucrat în stilul noilor perioade. De aici au rezultat si particularitătile acestui monument de arhitectură medievală transilvană.

În interiorul cetătii se mai găsesc următoarele edificii, proprietăti ale Oficiului parohial reformat calvin:

· clădirea oficiului parohial alipită jumătătii vestice a Palatului princiar, a cărei aripă dinspre jumătatea nordică păstrează elemente de zidărie din piatră si resturi de ancadramente fasonate în piatră, care permit o datare în secolul al XVII-lea; aripa dinspre sud este o constructie mai nouă (sec. XVIII-XIX);
· clădirea parohială, utilizată ca locuintă de serviciu a preotului paroh. Conține elemente constructive din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, deși se presupune că este o refacere a unei clădiri vechi;
· fosta casă a clopotarului. Este alipită de zidul perpendicular pe peretele vestic al cetătii, lângă turnul olarilor. Pare o constructie din secolele XVIII- XIX, cu refaceri si mai târzii;
· fosta casă parohială evanghelică, cumpărată de Oficiul parohial reformat, în prezent renovată.

sursa: aiudulmeu.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Luna iunie conform tradiției populare românești mai este denumită și “Cireșar” sau “luna cireșelor”, deoarece acum se coc cireșele.

Totodată, denumirea lunii iunie provine și de la zeița “Iuno”, protectoarea femeilor căsătorite. Astfel, se spune că luna iunie este favorabilă pentru nunți fiindcă acum se vor lega cele mai trainice căsnicii.

Vegetația și timpul calendaristic ajung la maturitate în prima lună a verii, când ziua este cea mai lungă de peste an. Totuși, recoltele, oricât de promițătoare s-ar arăta, nu pot fi sigure. În luna iunie, orice furtună, vijelie sau ploaie torențială poate distruge lanul de grâu și porumb, livezile sau vița de vie. Din bătrâni se spune că la Sânpetru de Vară apar licuricii. Aceștia reprezintă scântei care apar pentru că acest sfânt plesnește din bici. Se spune că acei licurici sunt trimiși de Sfântul Petru pentru a-i ghida pe oamenii rătăciți în pădure.

Se spune că dacă în luna iunie plouă sau tună, atunci va fi o vară ploioasă. De asemenea, se va face grâu din belșug. Pe de altă parte, dacă va ploua mai mult decât este cazul, atunci via va avea de suferit. Dacă apar omizile în prima lună a verii, este un semn că gospodarii vor avea parte de recolte bogate.

Sfântul Ioan cel Nou este pomenit în această lună de Biserica Ortodoxă. În special femeile respectă această sărbătoare. Asta pentru ca familia lor să aibă sănătate. De asemenea, astfel vor fi feriți de lucruri rele. Din bătrâni se spune că persoanele care respectă această tradiție vor fi ferite de lucruri rele. Pe de altă parte, cei care nu respectă sărbătoarea și muncesc în acea zi riscă să aibă probleme, să li se deformeze corpul.

În calendarul popular, luna iunie este una dintre cele mai importante luni, având multe sărbători și evenimente folclorice.

Dintre sărbătorile lunii iunie, amintim:

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava;
Sfântul Vartolomeu;
Sfântul Onufrie;
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele sau Drăgaica, pe data de 24 iunie;
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sau Sânpetru de Vară, pe data de 29 iunie.

Luna iunie, de asemenea, este înconjurată de o serie de superstiții cu privire la vreme și la productivitatea anului agricol.

Câteva dintre superstițiile lunii iunie:

Dacă tună și fulgeră mult în luna iunie, atunci vara va fi noroasă;
Dacă în luna iunie avem parte de ploi, atunci la Crăciun vom avea parte de belșug;
Dacă vântul de la miazănoapte va bate în luna lui iunie, atunci grâul va avea roade bogate;
Dacă plouă în luna iunie, atunci nu vom avea recolte prea bune la porumb, etc.

Pe lângă superstiții, luna iunie este înconjurată și de multe obiceiuri, cele mai multe în data de 24 și 29 ale lunii, când se sărbătorește Dragăgaica, respectiv Sânpetrul de Vară.

21 iunie, este solstiţiul de vară în emisfera nordică, adică va fi cea mai lungă zi din 2017. De la acest moment, ziua se scurtează, devenind egală cu noaptea, la echinocţiul de toamnă. De momentul solstițiului de vară este legat și un ritual de transformare a unei bijuterii din aur în talisman norocos. Se foloseste orice fel de obiect din aur, indiferent dacă este un inel, o moneda sau pandativ. Cu o zi inainte de solstițiu, bijuteria este pusă într-un vas rezistent la foc, plin cu ierburi uscate (cimbru, rozmarin, salvie, lavandă, mușețel, sunătoare), ce reprezintă elementul pământ. În zorii zilei solstițiului de vară, se scoate obiectul de aur dintre ierburi și se pune într/un vas cu apă curată, apon prin flacăra unei lumânări galbene sau aurii. Astfel, bijuteria este purificată cu elementul focului. Cu flacăra de la lumânare, se dă foc ierburilor uscate din vas, lasându-le să ardă și să își împrăștie aromele. De la mijlocul zilei și până la apus, se lasă obiectul de aur într-un loc sigur de afară, astfel încât să fie sub lumina soarelui. Seara, țineți strâns bijuteria într-o mână, închideți ochii și concentrați-vă asupra dorintei cele mai arzătoare, apoi pronunțați dorința cu glas tare, de 3 ori. La final, se recită: „Fii vrăjit și legat, cu noroc, dragoste și lumină; belșugul să se reverse și energiile să străluce. Așa să fie”.

Sursa:traditii-superstitii.ro, kfetele.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE