Rămâi conectat

Administrație

Recepție la terminarea lucrărilor la noua bază sportivă din Aiud

Publicat

în

Recepție la terminarea lucrărilor la noua bază sportivă din Aiud

În prezența reprezentanților CNI, ISC, ai constructorului și ai autorității publice locale au fost recepționate lucrările efectuate pentru construirea bazei sportive de tip 1 de pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Aiud.
Administrația locală a solicitat și a câștigat o finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru realizarea acestui proiect important pentru comunitatea aiudeană.
Valoarea totală a investiției a fost de 5,3 milioane de lei, iar funcționalitățile sunt următoarele:
– Teren sintetic de fotbal cu dimensiuni omologate FRF – 105 m X 68 m, cu nocturnă
– Teren sportiv din tartan, cu dimensiunea de 40 m x 20 m, tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis
– Clădire pentru vestiare și administrativă
– Parcare pentru autovehicule și autocare
– Alei pietonale
– Spații verzi
Terenul de fotbal a trecut cu brio și testul primilor mici fotbaliști care l-au „încercat” în timpul recepției.
Baza sportivă va fi predată Primăriei Aiud printr-un protocol încheiat cu CNI. Ulterior, Consiliul Local Aiud va adopta un regulament de funcționare al bazei, iar aceasta va fi deschisă tuturor aiudenilor iubitori de sport.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Punte pietonală în reparație capitală la Sebeș

Publicat

în

Sebeș: Punte pietonală în reparație capitală

Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș informează cetățenii că puntea care face legătura între strada Spicului și strada Abatorului este în reparație capitală până în 30 iunie.

Se vor executa mai multe lucrări.

Lucrările prevăzute a se executa sunt recondiționarea cablului principal de susținere, confecționarea și înlocuirea balustradelor, precum și înlocuirea căii de rulare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării

Publicat

în

Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării

Primăria Blaj va construi o parcare supraetajată – „PARK&RIDE” – pe fonduri europene, pe linia de finantare aferenta Priorității 4 – O Regiune cu mobilitate urbană durabilă, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane), din cadrul Programului Regiunea Centru, aferent perioadei 2021 – 2027.
Prima parcare supraetajată din Blaj va fi construită în cartierul Gării, zona Pieței Mici, va avea 6 nivele (parter, 4 etaje și terasă) și va oferi peste 200 de locuri de parcare, astfel:
*169 de locuri de parcare acoperită (din care 8 locuri pentru persoanele cu dizabilități);
*31 de locuri de parcare în aer liber, pe terasă;
*16 locuri de parcare pentru motociclete;
10 locuri de parcare exterioare pentru biciclete.
În plus, în viitorul „PARK&RIDE” vor fi amenajate 4 stații de încărcare electrică exterioare.
Prima parcare supraetajată din Blaj va avea, pe lângă facilitățile oferite, alei pietonale și zonă verde.
Proiectul va fi implementat în următorii 3 ani.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în localitatea Galați (Zlatna): Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în localitatea Galați (Zlatna): Care este stadiul lucrărilor

Lucrările la Centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar din localitatea Galați (Zlatna) avansează, au anunțat autoritățile locale.

Prin acest proiect vor fi amplasate 11 containere unde cetățenii vor putea sa depoziteze deșeuri din demolări, deșeuri vegetale, deșeuri casnice, sticlă, mobilă, carton, electrocasnice sau deșeuri periculoase.

Vor fi amplasate în incintă și un cântar si un bazin subteran pentru colectarea uleiurilor uzate.

Proiectul depășește 760.000 de euro și este finanțat prin PNRR.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba