Rămâi conectat

Educație și Cultură

O personalitate cu care Sebeșul se mândrește: Dorin Pavel, fondatorul hidroenergeticii românești

Publicat

în

O personalitate cu care Sebeșul se mândrește: Dorin Pavel, fondatorul hidroenergeticii românești

Profesorul Dorin Pavel, membru de onoare post-mortem al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, născut la Sebeş, la 31 mai 1900, este una dintre marile personalități ale acestor locuri.

Era fiul învățătorului Ioan Pavel din Lancrăm și al Letiției, sora mai mare a lui Lucian Blaga. Primii ani de școală i-a urmat la Sebeș, la gimnaziul săsesc, studiile liceale efectuându-le la Orăștie și la Brașov. Paşii l-au purtat apoi spre Politehnica din Zürich – Elveţia, unde a obţinut diploma de inginer electromecanic în anul 1923 şi titlul de doctor în ştiinţe tehnice în 1925.

Să nu uităm că Dorin Pavel a fost prezent aproape 40 de ani pe şantiere şi peste 50 de ani la catedră. A desfășurat o activitate uriașă, elaborând schemele a 567 uzine hidroelectrice pe toate râurile ţării. A tipărit 22 de manuale şi cursuri, peste 150 de publicaţii, totalizând peste 11.000 de pagini cu numeroase figuri şi planşe. Activitatea teoretică a susţinut-o practic prin dezvoltarea Laboratorului academicianului Vâlcovici, iniţiind un Compartiment de Hidraulică, dar mai ales prin participarea în teren, atât cu studenţii, cât şi cu specialiştii. Cu o formaţie ştiinţifică fundamentală în domeniu, profesorul Dorin Pavel a abordat încă din tinereţe studiul hidroenergeticii în strânsă legătură cu activitatea practică, fiind direct implicat în realizarea unor proiecte care, pentru România de atunci, reprezentau o operă de pionierat. La baza realizărilor sale stă lucrarea „Plan general de amenajare a forțelor hidraulice din România”, întocmită în anul 1933, plan perfecționat și completat prin alte numeroase lucrări teoretice și practice de teren, care au dus la finalizarea obiectivelor hidroenergetice din țara noastră, toate incluzând, sub o formă sau alta și contribuția lui Dorin Pavel ca autor sau coautor al proiectelor și al lucrărilor efective de amenajare hidrotehnică a apelor de pe râurile Bârzava, Nera, Semenic, Timiș, Bistrița, Argeș, Lotru, Someș, Drăgan, Sebeș, Râul Mare, Olt și Dunăre.
În anul 1976, Dorin Pavel a publicat o importantă lucrare, „Arhitectura apelor”, într-un tiraj de doar 1600 de exemplare, care s-a epuizat în scurt timp. Reeditarea acestei cărți, în anul 2015, la Editura Mega din Cluj Napoca, a fost inițiativa de excepție a doamnei dr. Monica Fomino, medic stomatolog în Limburg, Germania, nepoata de suflet a lui Dorin Pavel. Cartea a fost lansată în cadrul celei de-a XV-a Conferințe Internaționale multidisciplinare „Profesorul Dorin Pavel – fondatorul hidroenergeticii românești”, la Sebeș.
Pentru prestigiul şi demnitatea pe care şi le-a creat printr-o muncă necurmată şi tenace, comparată cu stânca pe care şi-a amplasat barajele, pentru încrederea şi dragostea pe care a purtat-o mereu ştiinţei româneşti pe care a slujit-o cu credinţă, îl putem include pe profesorul Dorin Pavel – fondatorul hidroenergeticii româneşti – în galeria marilor ingineri pe care i-a dat România: George (Gogu) Constantinescu, Anghel Saligny, Ilie Radu, Ion Ionescu, Dimitrie Leonida, Cristea Mateescu, Emil Prager, Dumitru Dumitrescu şi mulţi alţii.
A fost, prin excelență, un priceput tehnician, dar și un mare dascăl, un îndrăgostit de natură, un patriot adevărat, dar și un fin artist, un poet al apelor, nu numai un arhitect al lor – așa cum îl apreciază Dr. Radu Cărpinișianu, fiind recompensat cu numeroase premii, ordine și distincții pentru meritele didactice și contribuțiile tehnico-științifice.
Dorin Pavel este unul dintre puținii nepoți ai lui Lucian Blaga. S-a stins din viață la 6 iulie 1979, la București, dar își doarme somnul de veci în Lancrăm, alături de strămoși, de părinți și ilustrul său unchi, Lucian Blaga.
Post-mortem, în anul 1995, i-a fost conferit titlul de „Cetățean de onoare” al Municipiului Sebeș. De asemenea, memoria profesorului este cinstită prin cele două busturi ridicate în incinta S.C. Electrocentrale S.A. și în centrul municipiului Sebeș; strada care pornește spre Valea Sebeșului îi poartă numele.
Surse bibliografice:
*** Locuri și oameni în Țara Sebeșului, Studii și cercetări din domeniul culturii, Alba Iulia, Editura Altip, 2004.
*** Sebeș – 750 de ani, Omagiu orașului și oamenilor săi, Petrești, Editura Alba Print S.R.L., 1995.
Dorin Pavel, Arhitectura apelor, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2015.
foto: primariasebes.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Ziua Europei marcată la colegiul militar albaiulian

Publicat

în

Ziua Europei marcată la colegiul militar albaiulian

Ziua de 9 mai, Ziua Europei, a fost marcată de către elevii claselor a X-a de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia printr-o activitate extracurriculară de „public speaking”.
Intitulată „Speaking european – en parleant europeen”, activitatea a fost organizată de către cadrele didactice de limba engleză și limba franceză și a avut ca scop încurajarea elevilor de a se exprima liber în limbile engleză și franceză și de a transmite informații legate de un anume subiect de interes public, care să aibă legătură cu aniversarea Zilei Europei și cu tot ceea ce înseamnă Europa ca uniune, valori, cultură, spațiu geografic și istorie.
Elevii au pregătit prezentări orale, obișnuindu-se astfel cu modalitatea de „public speaking/parler librement”, învățând care sunt pașii importanți într-o prezentare orală, producerea de mesaje și interacțiunea orală.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Care este istoria fostului colegiu academic Bethlen din Alba Iulia

Publicat

în

Istoria fostului colegiu academic Bethlen din Alba Iulia

În ambițiile sale de protector al culturii, principele Gabriel Bethlen dorea să transforme Alba Iulia într-un „Heidelberg al estului”.

În acest sens, a înființat, în 1622, Colegiul Academic, în inima Cetății. Instituția a fost ridicată, în 1629, la rangul de școală academică, cu trei facultăţi: Teologie, Filosofie şi Filologie. Şcoala, de tip umanist, avea 40 de elevi bursieri, susţinuţi direct din bugetul curţii princiare de la Alba Iulia. Aici, tinerii se pregăteau pentru diferite cariere laice şi funcţii practice ale Principatului Transilvaniei.

Prin dimensiunile sale și prin prestigiul profesorilor care au predat aici, această instituție de învățământ superior a fost una de talie europeană, fără rival în epocă în Transilvania.

Gloria Colegiului la Alba Iulia a fost una de scurtă durată: invaziile tătară și turcă din 1658 și 1662 au afectat și Colegiul, care a fost incendiat, situație care a determinat mutarea instituției la Aiud. Aici funcționează și în prezent, dar de nivel preuniversitar.

Clădirea în care a funcționat Colegiul la Alba Iulia a fost ocupată, la începutul secolului al XVIII-lea, de armata austriacă. Aici s-a instalat, pentru început, Cazarma Mare a Infanteriei, ce putea aduna efective de până la 1.000 de soldați.

Edificiul există şi astăzi la intersecţia străzii Unirii cu strada Romană. Clădirea, masivă, cu parter şi etaj, are mai multe aripi ce delimitează două curţi interioare și prezintă elemente caracteristice ale Renaşterii târzii din Transilvania.

Destinația militară se păstrează și în zilele noastre.

sursa: albaiuliaqr.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Simpozion internațional de știință, teologie și artă la Alba Iulia

Publicat

în

La Alba Iulia, simpozion internațional de știință, teologie și artă

În perioada 13-15 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, va avea loc cea de-a XXIII-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA).

Evenimentul, desfășurat sub genericul „Teologie și medicină: dimensiunea bioetică și terapeutică a credinței și a științei”, se înscrie în tematica anului 2024, declarat de Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”. Lucrările vor fi prezentate în cadrul celor patru paneluri tematice: (1) Teologia suferinței și știința medicinei duhovnicești; (2) Biserica și Spitalul – pastorația clinică și îngrijirea medicală a bolnavilor; (3) Paradigmele bioeticii creștine într-o societate somatocratică; (4) Art-terapia – terapia prin artă într-o societate tehnicizată, în care invitații vor fi distribuiți potrivit preocupărilor și ariilor de cercetare științifică.

La fel ca în edițiile precedente, Simpozionul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Alba Iuliei, Secretariatul de Stat pentru Culte și Consiliul Județean Alba. Această manifestare academică internațională va reuni nume importante din țară și din străinătate, atât din domeniul cercetării teologice, cât și din domeniul altor discipline socio-umane. Printre acestea se află ÎPS Irineu Pop, Arhiepiscop al Alba Iuliei; PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; Jean Claude-Larchet (Universitatea din Strasbourg); Porzia Quagliarella (Facultatea de Teologie Apuliană, Bari, Italia); Mark J. Cherry (Universitatea „St. Edward’s”, Austin, Texas, SUA); Ioan Chirilă (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România); Pascal Capodistrias Hämmerli (Universitatea din Fribourg, Elveția); Ryan Samson Nash (Universitatea de Stat din Ohio, SUA); Adrian Opre (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România); Ciprian Olinici (Secretarul de Stat pentru Culte, România); Mihai Himcinschi (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România).

Invitatul special al celei de-a XXIII-a ediții a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA 2024) este profesorul francez Jean-Claude Larchet, unul dintre cei mai mari teologi ortodocși contemporani. Domnia sa este doctor în Filosofie (1987) al Universității din Nancy și doctor în Teologie (1994) al Universității din Strasbourg, reușint, prin lucrările sale sale să îmbine cercetarea științifică riguroasă cu o profundă înțelegere și trăire a vieții duhovnicești și liturgice. Opera sa însumează o vastă cercetare teologică ce cuprinde peste 30 de lucrări originale pe teme de teologie patristică, dogmatică, morală, bioetică, ecologică și eclesiologică. S-a impus în conștiința publică prin realizarea celor două teze de doctorat: prima, în filosofie, intitulată „Terapeutica bolilor spirituale. O introducere în tradiția ascetică a Bisericii Ortodoxe”, şi a doua, în teologie, intitulată „Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul”. Jean-Claude Larchet, autor a numeroase studii de spiritualitate ortodoxă, este considerat unul dintre cei mai buni cunoscători ai teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul, căruia i-a consacrat nu mai puțin de zece ani de studiu. În cadrul ISSTA 2024, Domnia sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba