Rămâi conectat

Eveniment

Lansare de carte aniversară, vineri, la Sebeș

Publicat

în

Vineri, la Sebeș, lansare de carte aniversară

Vineri 19 mai, începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș va avea loc un eveniment cultural organizat de Muzeul Municipal „Ioan Raica” și de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, având ca element central omagierea unui valoros cercetător al arheologiei, istoriei și patrimoniului tehnic, Volker Wollmann, care de curând a împlinit o vârstă onorabilă.

Colaboratorii săi apropiați, dar și colegi de branșă, cu sprijinul Municipiului Sebeș, au contribuit la editarea volumului de studii „Istorie și patrimoniu. In honorem Volker Wollmann”, coordonat de Călin Anghel și Cristian Ioan Popa, apărut la Editura Mega din Cluj-Napoca, în anul 2022, ca număr special al anuarului Muzeului Municipal „Ioan Raica”, „Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis”. Acesta va fi prezentat publicului, cu această ocazie, în prezenţa celui sărbătorit.

Din cuprinsul volumului, amintim: „Două locuinţe medievale timpurii descoperite recent la Alba Iulia – Dealul Furcilor – Podei”, „Restaurarea unei statui din piatră de la Baia de Criş reprezentând-o pe Fecioara Maria, reutilizată ca monument funerar”, „Mărturii istorice despre utilizarea unei resurse minerale mai puţin cunoscute a judeţului Hunedoara: sarea”, „Colecţia de pipe a Muzeului Municipal «Ioan Raica» Sebeş”, „Din patrimoniul tehnic al Cugirului: Castelul de Apă”, „Istoricul exploatărilor forestiere din bazinul hidrografic al râului Sebeş, începând de la jumătatea veacului al XIX-lea şi până la mijlocul secolului XX” şi „Sistematizarea localităţilor în perioada comunistă: între intenţii şi realizări. Cazul oraşului Sebeş (1972-1988)”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Eveniment

Conferință la Sebeș a președintelui Academiei Române: Când va avea loc

Publicat

în

La Sebeș, conferință a președintelui Academiei Române

Organizatorii Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș vă invită la conferința susținută de prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, despre eroul național Avram Iancu, în lumina adusă sufletului românesc de Lucian Blaga.

Evenimentul va avea loc vineri 17 mai 2024, începând cu ora 17.00, în aula Primăriei Municipiului Sebeș, fiind sprijinit de Editura „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca.

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române (2018-), profesor și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2012-2020), este autor și coautor a peste optzeci de cărți, tratate și manuale și a peste șapte sute de studii și articole, dintre care mai recente sunt „Instituţii medievale româneşti” (Editura Școala Ardeleană, 2022), „Hunedoreştii. O familie europeană” (Editura Școala Ardeleană, 2020), „Veghea asupra limbii române” (Editura Litera, 2020), „De la romani la români: o pledoarie pentru latinitate” (Editura Litera, 2019), „Scurtă istorie a românilor” (Editura Litera, 2019), „Românii. Eseuri dinspre Unire” (Editura Școala Ardeleană, 2019) și „Southeastern Europe in the Middle Ages and Early Modern Times: Power and Influence between Vatican and Orthodoxy” (Berlin: Frank & Timme, 2021).

I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa din partea a peste zece universități din țară și străinătate. Este membru al unor academii și societăți savante străine, între care Academia Europaea, Academia Europeană de Știință și Artă de la Salzburg (Austria), Academia Națională Virgiliană din Mantova (Italia), Ateneo Veneto din Veneția (Italia), Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris (Franța). A fost visiting professor al unor universități din SUA, Italia, Franța, Ungaria și Austria, precum și director al Institutului Cultural Român din New York (SUA) și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Expoziție de sculptură Doina Lie în Sebeșul natal

Publicat

în

Expoziție de sculptură Doina Lie în Sebeșul natal

Sâmbătă 18 mai 2024, începând cu ora 17.00, la Primăria Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției retrospective „Doina Lie”, prilej de a celebra o mare personalitate a Sebeșului: sculptorița Doina Lie (1929-2012).

Evenimentul face parte din programul celei de-a XLIV-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș. Va fi prezentă fiica artistei, Maria Lie-Steiner, curatorul expoziției, alături de criticul și istoricul de artă Pavel Șușară. Atmosfera va fi întregită de prestația muzicală a pianistei nipone Chiyo Hagiwara. Va fi lansat catalogul „DOINA LIE”, un proiect editorial realizat sub egida festivalului.

Doina Lie s-a născut la Sebeș, în anul 1929, în prima zi de iunie. A absolvit Liceul Pedagogic „Pia Brătianu” din București. Fiică de preot greco-catolic, s-a confruntat cu constrângerile politice ale regimului comunist, fiindu-i refuzată înscrierea la facultatea de arte plastice. A lucrat vreme de trei ani ca educatoare, iar în cele din urmă i s-a permis înscrierea la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, pe care l-a absolvit în anul 1956, sub îndrumarea profesorului Constantin Baraschi. Artista a avut numeroase expoziții, de grup și personale, dintre care amintim: în anul 1975, la Galeria Orizont din București și Galeria Haus im Park, Emmerich am Rhein din Germania, în anul 1991, la Fundația Dinu Lipatti din Geneva (Elveția) și în anul 1992, la Deutsche Bank (Kleve) în Germania. În anul 2004, Doinei Lie i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural de președinția României, iar în 2007 a devenit cetățean de onoare al municipiului Sebeș. Marea sa trecere s-a săvârșit în anul 2012, la vârsta de 83 de ani, monumentul său funerar aflându-se în Sebeșul natal.

„Arta sa monumentală se regăsește în mai multe orașe din România și invită parcă la un periplu: Sebeș, Alba Iulia, Baia de Arieș, Bistrița, Vrancea, Bârlad, Galați, Constanța, Curtea de Argeș, Craiova, Giurgiu și București. Mai multe muzee din România dețin în colecțiile lor lucrările Doinei Lie, iar galerii de prestigiu din mai multe țări europene i-au găzduit expoziții personale. Colecționarii privați din întreaga lume îi prețuiesc operele și le achiziționează. Privindu-i lucrările, resimțim forța feminină învingătoare” transmit organizatorii celei de-a XLIV-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Noaptea Muzeelor la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei și Muzeul Principia

Publicat

în

Noaptea Muzeelor la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei și Muzeul Principia

Sâmbătă 18 mai, Centrul Cultural Palatul Principilor Alba Iulia participă la ediția din acest an a Nopții Muzeelor printr-o serie de spectacole, concerte și ateliere organizate în cadrul Muzeului Palatul Principilor Transilvaniei și Muzeului Principia.
Cele două instituții vor oferi acces gratuit atât în spațiile muzeale, cât și la evenimentele pregătite special pentru această ocazie. Astfel, între orele 18.00 și 2.00, vizitatorii se vor putea bucura de spectacole de reconstituire istorică, dansuri medievale, renascentiste, concerte, ateliere antice și lupte cu gladiatori, ba chiar și de salve de tun.
Seria evenimentelor organizate împreună cu Primăria Municipiului Alba Iulia va fi deschisă de spectacolul schimbului de gardă, susținut de Garda Cetății, la ora 18.00, urmat de cel al AIBD Brass&Drums, care vor defila, începând cu ora 18.30, de la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina până în curtea palatului princiar.
Dacă la Muzeul Principia vizitatorii vor fi întâmpinați de centurionul Legiunii a XIII-a Gemina și de gladiatori, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei își va face apariția Mihai Viteazul, împreună cu un număr însemnat de oșteni, într-un moment prezentat de istoricul Andrei Pogăciaș. Costumul lui Mihai Viteazul va fi cel original, purtat de Amza Pellea în filmul istoric românesc „Mihai Viteazul” , regizat în 1971 de Sergiu Nicolaescu.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba