Sănătate
Ce să mănânci ca să te bronzezi frumos ?
Te-ai gândit că unele alimente pe care le consumi te pot ajuta să ai un bronz mai frumos? Şi nu oricum: mai repede, mai uniform şi pentru mai mult timp. Iată ce poţi să mănânci pentru a avea o piele frumoasă şi arămie. Vezi detaliile pe radiounirea.ro.
Concediul bate la uşă şi dacă îţi doreşti să te bronzezi mai repede şi să îţi păstrezi culoarea o perioadă mai lungă, îţi poţi face singură un meniu care să conţină alimente excepţionale.
Morcovii, piersicile, caisele, roşiile, căpşunele sau pepenele galben, toate conţin carotenoide, substanţe care dau fructelor şi legumelor culoarea roşie, portocalie sau galbenă. Pe lângă nuanţa auriu arămie pe care o conferă pielii, toate aceste fructe şi legume reuşesc să o protejeze de efectul radicalilor liberi care provoacă îmbătrânirea cutanată.
Citeşte şi Modele de ochelari de soare la modă în 2015
Alege ulei de măsline
Chiar dacă îl consumi în salate, în timp, uleiul de măsline reuşeşte să dea o tentă aurie pielii şi s-o hidrateze foarte bine. În plus, el conţine şi vitamina E, foarte benefică pentru organism.
Nu ocoli cerealele şi seminţele
Consumă cât mai multe cereale, seminţe de floarea-soarelui, seminţe de dovleac, dar şi fructe de mare pentru a beneficia de cantitatea de seleniu, pe care o conţin. Acesta facilitează bronzarea şi protejează pielea de efectele negative ale soarelui, care poţ îmbătrâni prematur pielea.
Sporeşte consumul de fier
Fierul este important pentru formarea hemoglobinei, pigmentul care dă culoarea roşie sângelui. Dacă ai pielea palidă şi/sau cearcăne, acesta poate reprezenta un indiciu că în organism este un deficit. În acest caz, cele mai bune surse de fiert sunt carnea roşie, ficatul, ouăle, fasolea, lintea, dar şi pătrunjelul.
Vitaminele fac minuni
Produsele bogate în vitaminele A, B-uri, C şi E sunt excelente deoarece contribuie la activarea melaninei şi la accentuarea pigmentării. Vitamina A se găseşte din abundenţă în ficat, ouă, peşte gras, unt şi brânză. Vitaminele B1 şi B2 se găsesc în carne, legume şi lactate şi favorizează, cum spuneam, eliberarea de melanină în organism. De asemenea, mănâncă zarzavaturi ca salată verde sau spanac şi bea ceai verde. Vitamina E se găseşte în fructe uscate, ca nuci, alune, arahide, soia, inclusiv în gălbenuş de ou.
Mănâncă alimente proaspete, în stare naturală
Legumele, fructele, zarzavaturile trebuie mâncate crude, în starea lor naturală, pentu a fi asimilate de organism la adevărata lor valoare. Prin fierbere multe dintre proprietăţi se pierd, aşa că cel mai indicat este să le mănânci proaspete. De asemenea, nu uita să consumi şi apă. Hidratarea este importantă, cu atât mai mult când te expui la soare.
Răsfaţă-te cu ciocolată
Şi ca să încheiem într-o notă şi mai îmbucurătoare, ciocolata se numără printre alimentele recomandate, dacă îţi doreşti o piele mai bronzată. Datorită conţinutului său de cacao, ciocolata neagră intensifică nuanţa pe care o capeţi la soare, aşa că profită de efectele ei. Poţi consuma şi numai câteva cubuleţe, pentru ca efectul să fie cel pe care îl doreşti şi fără să îţi pui în pericol silueta.
sursa: libertateapentrufemei.ro
Sănătate
Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj
La Spitalul Municipal Blaj, șase medici noi
Sfatul medicului
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
Odată cu apariția temperaturilor ridicate revine în actualitate și o alertă semnalată de medici. Atenție la înțepătura de căpușă!
Este vară, a început sezonul vacanţelor, dar şi cel al căpuşelor. În special, acestea pot fi luate de animalele de companie din vegetaţie, dar se pot ataşa de pielea unui om foarte rapid.
Medicii se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri pe perioada verii şi recomandă oamenilor să evite zonele cu risc crescut pentru aceste înţepături, respectând toate măsurile preventive cunoscute deja, între care îmbrăcămintea adecvată şi controlul pielii după întoarcerea din natură. Dacă înţepătura s-a produs, este indicată extragerea căpuşei cât mai urgent, în condiţii de siguranţă, de preferat în Serviciul de Primiri Urgenţe de la cel mai apropiat spital.
Şi asta, în condiţiile în care aceste insecte banale pot fi de un real pericol, prin prisma bolilor pe care o simplă înţepătură de căpuşă le poate genera. Cea mai de temut este boala Lyme, denumită și „boala cu 1000 de fețe”, din cauza marii varietăți de simptome pe care le poate dezvolta și care pot duce la confundarea sa cu alte maladii. Specialiştii spun că, pentru a dezvolta boala Lyme, trebuie să fii înţepat de o căpuşă contaminată cu bacteria Borrelia, iar aceasta să rămână ataşată de corp cel puţin 17 ore. Este timpul minim necesar migrării bacteriilor din intestinul căpuşei către glandele salivare ale acesteia, de aici fiind introduse, odata cu saliva, la locul înţepăturii. Însă, o căpuşă îndepărtată imediat după înţepătură scade semnificativ riscul de a dezvolta boala.
Cum se îndepărtează corect căpuşele din piele
Căpuşa are marele dezavantaj că, atunci când se ataşează pe tegument, pe piele, nu o simţi. Explicaţia este că, în timpul muşcăturii, ea transmite anumite substanţe şi sedează locul respectiv. O vezi după ataşasată pe piele. Este important să evităm zonele cu multă verdeaţă – acum ieşim în parc, ne ducem în păduri, ne plimbăm în zonele de agrement în aer liber – iar cei mai expuşi pot fi copiii. Căpuşa poate fi vizibil în zona muşcăturii, este acel rash, cu centrul concentric, se înroşeşte şi este vizibilă cu ochiul liber.
Este important să nu te apuci dintr-o dată să o dai la o parte. Această manevră trebuie făcută cu blândeţe de către o persoană experimentată. Nu este bine să fie îndoită sau răsucită căpuşa, pentru că există riscul de rupere parţială, iar resturile periculoase nu sunt îndepărtate din piele. Ca măsură de precauţie, se utilizează o pensetă cu vârful bont, se apucă integral căpuşa cât mai aproape de piele, se trage în ax, încet, până este scoasă în totalitate de la locul respectiv. Apoi pielea se spală cu apă şi săpun şi se folosesc soluţii dezinfectante. Regula importantă este să nu o lăsăm să stea ataşat de piele mai mult de 36 de ore şi ideal ar fi ca manevra de extragere să fie făcută de un cadru medical. Medicul poate recomanda un tratament imediat cu antibiotice timp de 14 zile şi analize ulterioare, pentru a exclude orice risc. În general, oamenii muşcaţi de căpuşe acuză oboseală, dureri de cap, fatigabilitate, iar apoi apar durerile musculare şi durerile de articulaţii. Pericolul bolii Lyme apare dacă această căpuşă stă ataşată pe piele între 36 de ore şi 72 de ore.
Cele mai expuse categorii ale populaţei la înţepăturile de căpuşe sunt lucrătorii în aer liber (silvicultori, agricultori, lucrători la căi ferate, la exploatarea gazelor naturale, electricieni lucrători la înălţime, lucrători în amenajarea spaţiilor verzi, în administraţia parcurilor, care împreună cu angajatorii, au obligaţia de a aplica toate măsurile preventive.
Medicii recomandă persoanelor care au fost mușcate de această insectă să se prezinte la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Alba, pentru îndepărtarea totală din piele a căpușei. Dacă este necesar pacienții vor fi îndrumați mai apoi la Secția de Boli Infecțioase din Alba Iulia care este singurul centru din județ unde pot fi efectuate testări pentru depistarea bacteriei Borrelia.
Sănătate
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are
Perioada de post a reprezentat dintotdeauna o provocare pentru creativitatea gospodinelor. Dorința oamenilor de a găsi rețete sănătoase și, în același timp, cu un aport ridicat de nutrienți este din ce în ce mai mare.
Din fericire, gama variată de alimente disponibile pe piață vine în ajutorul nostru și ne aduce un produs pe care îl putem include în dieta noastră: năutul. Dacă iubești năutul, nu ai cum să nu iubești și humusul, rețeta minune adusă din Orientul Mijlociu.
Humus este o specialitate orientală, care este făcută , în mod tradițional, din piure de năut, pastă de susan –tahini, ulei de măsline, suc de lămâie, sare și condimente precum usturoi și, uneori, chimion. Humusul reprezintă o sursă bogată de acizi grași esențiali omega-3, care ajuta la protecția sistemului cardiac, și de nutrienți proveniți din naut și sosul tahini. În plus, humusul conține fier, vitamina B6, acid folic și aminoacizii cu un puternic rol antiiinflamator. Persoanele care suferă de diabet necesită diete speciale și, uneori, acest lucru poate fi greu de gestionat. Humusul este o rețetă potrivită pentru diabetici și poate fi consumat de aceștia fără rezerve. Mai mult decât atât, năutul ajută la reglarea zahărului din sânge, fiind un aliat în managementul diabetului. Datorită conținutului ridicat de fier, calciu și vitamina K, năutul din humus contribuie la dezvoltarea și menținerea unei structuri osoase dense și puternice. Vitamina C, B6, potasiul și fibrele din compoziția năutului fac din acesta un super aliment care contribuie la menținerea sănătății inimii. Fibrele ajută și la scăderea nivelului de colesterol din sânge, scăzând riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, arată studiile.
Humusul te ajută să slăbești. Prin senzația de sațietate pe care o oferă năutul, rețetele care conțin acest ingredient vin în ajutorul persoanelor care se luptă cu kilogramele în plus.
Humusul, perfect pentru diabetici
Ce conține humusul?: Există nenumărate rețete de humus, dar toate au în compoziție ingredientele „cheie” ale rețetei. Acestea se referă la boabele de năut, usturoiul și pasta de susan. Pe lângă acestea se adaugă, după gust, uleiul de măsline, zeama de lămâie și diverse condimente precum: boia sau chimion.
Năutul și beneficiile sale. Năutul conține magneziu, vitamina B1, vitamina B6, vitamina B9, seleniu cupru, fier, zinc, fosfor, mangan și potasiu. Acest aliment minune este o sursă bogată în proteine și fibre, ceea ce contribuie la o digestie sănătoasă. Conform healthline, năutul scade riscul de apariție a bolilor cronice precum cancerul, bolile sistemului cardiovascular și diabetul.
Susanul, sursă de vitalitate. Susanul reprezintă un ingredient important atunci când vrem să pregătim humus. Din fericire, semințele de susan ascund beneficii uimitoare pentru sănătate. Acestea contribuie la vitalitate, promovează sănătatea sângelui, scad tensiunea arterială și susțin sistemul imunitar. Este important de știut, însă, că există persoane alergice la susan. În cazul acestora, consumul semințelor de susan poate avea consecințe grave și este recomandată eliminarea pastei de susan din humus.
Sursa:dcmedical.ro, libertatea.ro
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 16 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 8 ore
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază