Administrație
Sala Polivalentă din Blaj finalizată în proporție de 99 la sută
Sala Polivalentă din Blaj: Procent de finalizare de 99 la sută
Sala Polivalentă din Blaj este finalizată în proporție de 99 la sută. Mai sunt necesare mici finisaje.
Odată cu darea ei în folosinţă se va rezolva şi un aspect mai puţin onorant pentru Alba, singurul judeţ din ţară care nu are o sală polivalentă.
Potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, sala va fi finalizată în maximum două luni. De altfel, în vederea participării la o competiţie europeană în luna august, naţionala feminină de volei a României va veni în iulie să se pregătească la Blaj, urmând să joace vreun meci amical doar în condiţiile în care se primeşte avizul ISU.
În prima decadă a lunii mai, firma clujeană care a câştigat licitaţia va instala tabelele de marcaj şi tot ceea ce ţine de sonorizare, o investiţie de 1,5 milioane de lei. De câteva zile, Primăria Blaj a lansat şi licitaţia în vederea dotării cu mobilierul necesar, inclusiv pentru vestiare și săli de conferinţe, pentru care se alocă în jur de 600 de mii de lei. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a explicat că sunt două lucrări separate, construcţia efectivă a sălii şi amenajarea exterioară. În ceea ce priveşte amenajarea, lucrările au fost oprite din cauza lipsei banilor. Edilul din Blaj a spus că firma care a câştigat contractul a dat asigurări că, după sărbătorile pascale, va continua, chiar şi în aceste condiţii, lucrările.
În prezent, pentru finalizarea investiţiei mai este necesară o sumă de peste un milion de euro. La începerea lucrărilor erau în cont toţi banii estimaţi pentru implementarea acestui proiect, însă creşterea preţurilor la materialele de construcţie aproape că a dublat suma necesară.
foto: facebook Județul Alba
Administrație
Drum nou spre cimitirul din Beldiu: Lucrări în curs
Lucrări în curs la un drum nou spre cimitirul din Beldiu
Se lucrează la accesul spre cimitirul sătesc Beldiu.
Se excavează stratul vegetal, urmează straturile suport și montarea dalelor, lucru ce va permite, conform reprezentanților administrației locale, realizarea unui drum de acces sigur și civilizat.
Într-un viitor apropiat, pe lângă accesul către cimitir, drumul pavat va asigura și accesul către capela ce urmează a fi construită aici.
În paralel, la căminul cultural din Beldiu se execută lucrări de reparații și zugrăveli interioare, după înlocuirea instalațiilor electrice în totalitate și în scurt timp se vor monta corpurile de iluminat, întrerupătoarele și prizele.
Administrație
Punte pietonală în reparație capitală la Sebeș
Sebeș: Punte pietonală în reparație capitală
Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș informează cetățenii că puntea care face legătura între strada Spicului și strada Abatorului este în reparație capitală până în 30 iunie.
Se vor executa mai multe lucrări.
Lucrările prevăzute a se executa sunt recondiționarea cablului principal de susținere, confecționarea și înlocuirea balustradelor, precum și înlocuirea căii de rulare.
Administrație
Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării
Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării
-
Știriacum 2 săptămâni
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum o săptămână
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 2 zile
Urcatul oilor la stână: Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna mai
-
Știriacum 2 săptămâni
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum o săptămână
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic
-
Știriacum o zi
Tulnicul, simbol al Țării Moților: Instrumentul muzical face parte din moştenirea culturală a poporului român
-
Știriacum o săptămână
Mai, luna florilor: De la lalea, crin și bujor, la maci, margarete și lăcrămioare, transformǎ câmpul și grădinile în adevărate oaze de frumusețe și culoare
-
Știriacum o săptămână
DUMINICA TOMII: Ce trebuie să faci în prima duminică după Paşte. Tradiţii şi obiceiuri