Rămâi conectat

Știri

Adopţia în România – un demers pentru care e nevoie să ai nervi. Ce să faci ca să ajungi părinte

Publicat

în

Adopţia unui copil nu este un lucru uşor nicăieri în lume. În România, trebuie să ai nervi. Procesul este unul anevoios, care poate dura şi câţiva ani buni. Afla totul despre adopţia în România de pe radiounirea.ro.

Adopţia este o procedură reglementată în ţara noastră de Legea nr. 273/2004, republicată la 19 aprilie 2012, fiind definită ca operaţiunea juridică prin care se rup legăturile biologice anterioare şi se creează legatura de filiaţie între adoptator şi adoptat.

Etapele de urmat în cazul adopţiei

O familie sau o persoană ce doreşte să adopte un copil trebuie pentru început să se adreseze Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pe raza căreia îşi are domiciliul. Acolo va primi o listă cu documentele necesare întocmirii unui dosar prin care solicită acest lucru.

Urmează evaluarea familiei de către angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Practic angajaţii sunt interesaţi de bunurile materiale şi garanţiile morale pe care le pot oferi cei care îşi doresc să adopte un copil.

O altă etapă este cea de formare a unor astfel de persoane, o etapă în care li se explică ce înseamnă să fii părinte, se discută despre deprinderile parentale şi se fac anumite evaluări. Durata este de două-trei săptămâni, timp în care se fac cursuri cu viitorii părinţi.

Citeşte şi Procedura de adopție ar putea fi simplificată

Etapa finală este cea în care se reevaluează familia şi se decide dacă persoana sau familia sunt apte să adopte şi să intre în posesia certificatului de părinte apt să adopte.

Ce se întâmplă după obţinerea atestatului de persoană/ familie aptă să adopte ?

Practic cei ce deţin atestatul intră pe o listă de aşteptare, o listă a persoanelor atestate în vederea adopţiei la nivel naţional.
Copiii declaraţi adoptabili de instanţele judecătoreşti, pentru că doar aceşti copii pot fi adoptaţi, sunt de asemenea trecuţi pe o listă a copiilor adoptabili.

Urmează o etapă de potrivire teoretică între familia/ persoana aflată pe lista de aşteptare şi copiii declaraţi adoptabili, dar asta raportat la nevoile copilului şi la cerinţele familiei/ persoanei adoptatoare.E foarte important ca această potrivire teoretică să existe pentru a putea fi pusă în practică etapa de potrivire practică.

Adopţia propriu-zisă si procedurile post-adopţie

După ce angajatii DGASPC vor stabili compatibilitatea dintre copilul adoptabil şi o persoană/familie, în acest sens, vor elabora şi un raport de potrivire. În baza acestui raport, copilul va fi încredințat în vederea adopţiei, prin hotărârea instanţei judecătoreşti.

Practic, copilul va fi încredinţat pentru 90 de zile şi, în această perioadă, DGASPC va urmări evoluția copilului şi relaţiile dintre acesta şi familia adoptatoare, realizând, în acest sens, vizite bilunare.

La sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopţiei, Compartimentul Adopţii întocmește un raport final, în care se evidenţiază modul în care s-a adaptat copilul noului mediu de viaţă, propunerea vizând încuviinţarea adopţiei. Acest raport, împreună cu alte acte cuprinse în legea adopţiei, se transmite instanței judecătoreşti, care va încuviinţa sau nu adopţia.

Cât durează, în fapt, să înfiezi un copil?

„Legiuitorul arată perioadele minime pentru desfăşurarea diverselor proceduri, însă această perioadă poate fi prelungită la nevoie, în funcţie de fiecare caz în parte. Cât despre termenele în instanţă, este de notorietate deja faptul că şi în cazurile ce trebuie soluţionate de urgenţă şi cu precădere termenele sunt foarte lungi”, a precizat avocatul Marius Cătălin Preduţ.

Conform specialistului, durata unei adopţii şi succesul procesului depinde în primul rând de aşteptările şi pregătirea adoptatorilor. Perioada poate depăşi trei ani. „Pentru copiii din sistem sunt preferabile persoane sensibile, empatice, fără prejudecăți, doritoare să formeze comuniune familială alături de copiii din sistemul de protecţie”, a declarat avocat Marius Cătălin Preduţ.

sursa: antenasatelor.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Prima ediție a Zilelor Băilor Sărate Ocna Mureș, în 11 și 12 mai

Publicat

în

În 11 și 12 mai, prima ediție a Zilelor Băilor Sărate Ocna Mureș

Prima ediție a evenimentului „Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș” va avea loc în  al doilea weekend din luna mai, mai exact în zilele 11 și 12 mai.

Organizatorii au pregătit multe surprize, întreceri sportive, dar și spectacole cu soliști locali și invitați speciali.

„Suntem extrem de încântați să vă anunțăm organizarea ZILELOR BĂILOR SĂRATE OCNA MUREȘ, o sărbătoare de tradiție și importanță deosebită pentru orașul nostru! Pregătim un weekend plin de evenimente cu artiști deosebiți și spectacole de neuitat, cu solisti locali și invitați speciali!”, au transmis organizatorii.

PROGRAMUL:

11 MAI 2024 – începând cu ora 11.00, în incinta Băilor Sărate, program oferit de solistele Diana Popa, Sofia Crișan, Gabriela Matei, Diana Rad, Abigail Nistor, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba – clasa canto muzică ușoară prof. Marinela Popa, DJ, iar pe terenurile de sport – întreceri sportive și multe surprize!

12 MAI 2024 – în centrul orașului Ocna Mureș

Ora 16.00-18.00 -program muzică populară cu soliștii locali:

Georgiana Vesa
Sonia Hoca
Roxana Mihu
Alfred Garduli
Eugenia Corpodean Ciceu
Rodica Dobrin
Ansamblul Tradiții Uiorene -Ocna Mureș

Ora 18.00 – Recital Sava Negrean Brudașcu

Ora 19.00 – Recital Orchestra și soliștii Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” Alba

Ora 19.30 – soliste locale muzică ușoară: Andreea Ghiliu și Medeea Moldovan

Ora 19.45 – Recital Bogdan Medvedi (ex-Maxim)

Ora 20.30 – Recital Trupa Good Day

Ora 21.30 – Recital – ALEXIA

Prezintă prof. Camelia Ilea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor

Publicat

în

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare

Ziua de joi din Săptămâna Patimilor, cunoscută ca Joia Mare sau Joia Neagră, este una dintre cele mai importante, având o semnificaţie aparte. În această seară se aprind 12 lumânări la citirea celor 12 Evanghelii, lumânări ce pot fi aprinse ulterior pe parcursul întregului an.

În timpul slujbei din Joia Mare se citesc cele 12 Evanghelii, prin care se aminteşte istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, aducerea lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea, moartea şi punerea sa în mormânt.

Superstiţii în Joia Mare: ce facem cu cele 12 lumânări

Fiecare creştin aprinde câte 12 lumânări pentru cele 12 evanghelii, iar una dintre lumânări poate fi dusă pentru a fi aprinsă în Noaptea de Înviere. După terminarea slujbei, cele 12 lumânări se duc acasă, urmând a fi folosite în timpul anului.

“În fiecare lună se aprinde câte o lumânare dintre cele 12. Lumânările se aprind la început de lună, în zile importante cum ar fi ziua naşterii, căsătoriei, sau ziua botezului. Cu această lumânare trebuie să existe o legătură sufletească. Ziua de joi este o zi importantă pentru feştania casei”, a explicat părintele Roman Pintea pentru Vocea Transilvaniei.

Odată citită cea de-a 12-a evanghelie, se încheie trasul clopotului şi începe bătutul toacelor.

“Ne amintim că în Joia Mare cerul s-a întunecat, soarele s-a dus până la asfinţit, iar catapeteasma s-a rupt. În aceste zile comunitatea este în doliu”, a mai spus părintele Pintea.

sursa: gandul.info


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Mâncăruri specifice românești de Paști: Ce fel de mâncare nu trebuie să lipsească de pe masă

Publicat

în

Pastele este una dintre cele mai importante sarbatori ale anului, motiv pentru membrii familiei si prieteni sa se adune in jurul mesei de sarbatoare.

Masa tradițională pentru Paști este alcătuită la creștinii români din: drob de miel, ciorbă de miel, friptură de miel, ca dulciuri se mănâncă cozonacul cu diverse umpluturi și pasca cu brânză. Alături de aceste bucate se pregătesc ouă roșii.

Tradiția populară spune că, la răstignirea lui Iisus Hristos, Maica Domnului a adus un coș cu ouă pe care a vrut să le dea paznicilor. Aceștia au refuzat darul, batjocorindu-L și mai mult pe Iisus. Plângând în hohote, Maica Domnului a lăsat coșul la picioarele Răstignitului. Sângele, șiroind din trup, a împestrițat ouăle. Uitându-se la ele, Iisus Hristos a șoptit că din acea zi toți creștinii vor vopsi ouă roșii. În felul acesta, ouăle roșii au devenit un simbol al învierii.

Postul Paștelui, cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, presupune ca trecerea la mâncăruri de dulce să fie cumpătată și cu chibzuială.

Mai întâi pe masă de Paşti se aşează aperitivele. Printre acestea drobul de miel şi ouă umplute, dar şi fel de fel de aperitive pe bază de aluat. Bineînţeles, ouăle roşii sunt cele mai importante.

Drobul de miel se prepară în aproximativ 120 de minute. Carnea de miel este, în general, nelipsită din preparatele de Paşti, iar drobul de miel este gustos şi uşor de preparat.

Aperitivele pe bază de aluat uşor de preparat sunt soluţii foarte bune nu doar pentru bufeturile suedeze, ci şi pentru a-ţi ţine musafirii ocupaţi până termini de aranjat masă. Pentru a umple aceste aluaturi nu există limite de creativitate, pentru că se pot folosi nu doar legume şi fructe crude, ci şi cu diverse tipuri de brânză sau cu carne.

Ouăle vopsite sunt nelipsite pe masă de Paşte. Ştiai că poţi vopsi ouăle în albastru folosind afine conservate sau portocalii, utilizând morcovi? Ori că poţi obţine culoarea verde din spanac, iar roşul din suc de rodie?

Supa sau ciorba de miel completează meniul tradiţional de Paşte. Supa de miel, pe lângă beneficiile nutrionale pe care le oferă organismului, este o mâncare delicioasă, care aduce savoare mesei de Paşte. Pe lângă celelalte preparate tradiţionale, bogate în grăsimi, supa de miel vine ca o alinare pentru stomac, uşurând digestia.

Printre felurile principale în meniul tradiţional de Paşte se poate numără stufatul de miel. Această este o mâncare tradiţională, care se prepară, în general, o singură dată pe an. De Paşte, la tăierea mielului, ceapă verde şi usturoiul verde sunt proaspete şi subţiri şi dau aromă minunată stufatului de miel.

Pe masă de Paşte se pot aşeza şi sarmalele în foi de varză. Este o mâncare tradiţională şi mai ales de sărbătoare.

La desert, cozonacii sunt cele mai des întâlnite deserturi de Paşte. Tot la desert se poate servi pască cu brânză şi stafide.

De pe masă tradiţională de Paşte nu lipsesc băuturile tradiţionale: băuturi spirtoase pentru începutul mesei şi vinuri pentru a acompania mâncărurile servite, scrie realitatea.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba