Rămâi conectat

Știri

Reguli noi pentru creșterea porcilor în gospodărie: ANSVSA spune că vor ajuta la eradicarea pestei porcine africane

Publicat

în

Reguli noi pentru creșterea porcilor în gospodărie: ANSVSA spune că vor ajuta la eradicarea pestei porcine africane

Legea Porcului ar putea ajunge la vot în Plenul Parlamentului în două – trei săptămâni, iar aceasta va ajuta la eradicarea pestei porcine africane pe teritoriul României, a anunțat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Legea porcului nu va interzice creşterea animalelor în gospodării.

Autoritățile pregătesc reguli noi pentru românii care vor să crească porci în gospodării. Parlamentul ar putea da vot în două sau trei săptămâni pe Legea porcului, prin care vor fi introduse reguli noi privind creșterea porcilor în gospodării pentru consumul propriu. „Sper că în curând vom avea Legea porcului, care a ţinut mult timp spaţiul public şi chiar a creat stări emoţionale având în vedere că se vorbea de interzicerea creşterii porcului în gospodăria populaţiei. Aş vrea să dau asigurări că propunerea legislativă pe care o avem în acest moment – şi sper că în maximum 2-3 săptămâni să ajungă în plenul Parlamentului la vot – nu va interzice creşterea porcului în gospodăria populaţiei, dar vor exista reglementări care vor ajuta la eradicarea pestei porcine africane din România”, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dănuţ Păle, pentru Agerpres.

În opinia sa, Legea porcului alături de Hotărârea de Guvern pentru aprobarea măsurilor de control şi eradicarea pestei porcine africane în România vor ajuta la eradicarea bolii de pe teritoriul ţării. „Am creat toate toate pârghiile ca toţi cei interesaţi de creşterea porcului să fie prezenţi pe piaţă. Nu se va interzice creşterea porcului în gospodăria populaţiei, conform Legii porcului, dar se vor face reglementări. Este normal, şi nu numai la porc, ca omul să înţeleagă că animalele trebuie să fie identificate. Identificarea este ca şi asigurarea CASCO. Dacă animalul este identificat şi doamne fereşte apare boala, este prima condiţie ca să se califice să fie despăgubit. Părerea mea personală: nu aş da bani cetăţenilor care nu au animalele identificate, deoarece creez o frustrare celuilalt cetăţean care respectă regulile. Prin urmare, prima condiţie pe care am pus-o a fost identificarea. Noi avem sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, dar a fost un ordin de preşedinte ANSVSA care s-a modificat şi acum este Ordinul 208/2023, care vine cu reglementări şi pentru alte specii precum cervidee, ren şi camelide, pentru că iată au început să apară şi astfel de crescătorii şi a trebuit să venim cu completări”, a menţionat vicepreşedintele ANSVSA.

Veterinarii, notificați prin SMS, email sau Whatsapp de apariția porcului în gospodărie

Românii care cresc porci în gospodărie pentru consum propriu Potrivit acestuia, în momentul de faţă cetăţenii au numeroase posibilităţi de a notifica medicul veterinar în legătură cu identificarea unui animal, astfel încât în termen de 7 zile acesta poate fi introdus în baza de date. „Am dat posibilitatea ca medicul veterinar să fie notificat prin mai multe metode, respectiv SMS, email, whatsapp, lucru care se vede în timp real şi la direcţia veterinară. Şi am lăsat în continuare şi posibilitatea olografă, dacă oamenii nu au această posibilitate sau nu stăpânesc această tehnologie. Astfel, se deplasează la dispensarul veterinar şi medicul are un registru pe hârtie unde ia act că cetăţeanul respectiv vrea să i se identifice purcelul, oaia, capra, vaca. În 7 zile medicul veterinar trebuie să meargă la cetăţeanul respectiv, să identifice animalul, după care îl introduce în baza naţională de date. Aceste reguli au existat, nu descoperim acum apa caldă, şi chiar foarte mulţi cetăţeni le-au respectat”, a subliniat oficialul ANSVSA.

Mutarea porcului dintr-un loc în altul, doar cu avizul veterinarului

O altă modificare importantă, care se va regăsi în noua legislaţie, vizează mişcarea necontrolată a animalelor făcută de „mijlocitorii de animale”. „Până acum, domnii mijlocitori aveau posibilitatea să-şi elibereze singuri documentul de mişcare. Acel document de mişcare se încărca pe staţia de lucru a medicului veterinar. În acest moment, în România, nicio unitate administrativ-teritorială nu duce lipsă de medic veterinar. Dacă acum 3-4 ani de zile aveam aproape 350 de localităţi fără asistenţă veterinară, în acest moment în România, toate localităţile sunt acoperite cu medici veterinari, iar mijlocitorul de animale nu mai are dreptul să-şi elibereze acel document de mişcare. El se eliberează doar de serviciul veterinar şi atunci am speranţa că această mişcare necontrolată a animalelor se va reduce”, apreciază specialistul ANSVSA.

De asemenea, specialiştii ANSVSA vor să modifice Legea 215 privind organizarea instituţiei în aşa fel încât să poată fi confiscat mijlocul de transport, atunci când animale transportate sunt neidentificate.

Câți porci pot fi crescuți într-o gospodărie

În legătură cu numărul de porci care va putea fi crescut într-o gospodărie ţărănească pentru consumul propriu nu pentru piaţă, vicepreşedintele Autorităţii a spus că în prezent discuţiile sunt pentru un efectiv de 15 porci, însă crescătorii vor trebui să respecte minime reguli de biosecuritate. „Că vor fi doi porci, că vor fi 15 porci, dacă nu respectă aceste reguli, nu avem sub control pesta porcină africană. Mai mult decât atât, noi recomandăm ca la adăpostul de animale să aibă o tăviţă în care să pună apă cu o substanţă dezinfectantă, iar încălţămintea pe care o utilizează să fie doar acolo. Gândiţi-vă ce s-a întâmplat de când am început să ne spălăm pe mâini din cauza Covid, că aproape am scăpat de multe boli de altă natură. De asemenea, dacă trecem la partea de impozite ar trebui să gândim în felul următor: dacă mai mulţi plătim impozite mici, atunci presiunea nu e atât de mare pe portofelul fiecăruia, dar din păcate sunt foarte puţini care plătesc. Ce vreau să spun este că tu, crescător, cu 4 membri în familie creşti 100 de porci pentru consum propriu, asta este o poveste pe care nu putem să o vindem. Şi atunci am dat posibilitatea prin Legea cooperaţiei, pe gospodăria ţărănească, unde chiar mergem la 100 de porci, să fie luat în evidenţă sub altă legislaţie, cu nişte condiţii minime de biosecuritate, respectiv împrejmuire, platformă de gunoi, şi astfel animalele pot fi comercializate spre abatorizare, dar cei care cresc pentru consum propriu este specificat în lege că este doar pentru familia dumnealui, nu pentru piaţă”, a explicat reprezentantul ANSVSA.

Pe de altă parte, Dănuţ Păle a transmis că în perioada sărbătorilor medicii veterinari vor elibera documente specifice, dacă respecta condiţiile, astfel încât carnea de porc sau animalul să poată fi transportate fără a exista pericolul de a fi confiscate. „Tradiţiile vor fi respectate şi de aceea am venit cu o notă de serviciu în preajma sărbătorilor, am trimis şi un model de anexă, unde medicii veterinari de liberă practică care fac examenul de trichină să elibereze documentul în care era consemnată crotalia, marca de identificare, proprietarul, unde merge porcul, că examenul de trichină care a fost făcut este negativ, pentru că nici noi nu dorim să îl oprească pe traseu poliţia şi să-i confişte porcul. Noi, autoritatea, am luat în calcul toate aceste elemente, dar respectând şi anumite reguli, să nu difuzăm boala. Mai mult decât atât, nu cred că numai noi trebuie să facem. De aceea fac apel şi la crescători şi la celelalte autorităţi să fim foarte responsabili”, a reiterat el.

Acesta a subliniat că sunt ţări din Europa care au scăpat numai după zeci de ani de această boală, iar România ar trebui să înveţe din măsurile pe care acestea le-au aplicat, în condiţiile în care în prezent nu există un vaccin specific pentru pesta porcină africană, deşi se lucrează la acest lucru în multe ţări ale lumii. Primele cazuri de pestă porcină africană au apărut în România în anul 2017, iar în următorii ani focarele de pestă au înregistrat o explozie pe teritoriul României, în 2019 fiind un vârf de 1.728 de focare . Ultimele date transmise de ANSVA arată că numărul focarelor de pestă porcină africană (PPA) active în România era de 24, din care 23 la nivelul gospodăriilor populaţiei, iar unul într-o exploataţie comercială de porcine. Până în prezent au fost stinse 5.952 de focare de pestă porcină africană.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Izvorul Tămăduirii: De unde vine numele și ce nu ai voie să faci în vinerea din Săptămâna Luminată

Publicat

în

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, credincioșii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii: ce nu ai voie să faci astăzi și de unde poți lua apă făcătoare de minuni.

Izvorul Tămăduirii este o zi închinată Maicii Domnului și menită să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Se spune că Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, când a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon a cautat în apropiere un izvor, dar nu a găsit. Însă la un moment dat a auzit-o pe Maica Domnului, care i-a spus să pătrundă mai adânc în pădure, să ia în mâini apă tulbure și să potolească astfel setea orbului, apoi să-i ungă ochii întunecați. A găsit un izvor din care i-a dat să bea bătrânului, iar după ce i-a spălat fața cu ea, orbul a început să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci în anul 1453, scrie crestinortodox.ro.De-a lungul timpului, se spune că apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe.

Iar legat de originea sărbătorii, credincioșii au construit o serie întreagă de obiceiuri. Astfel, gospodarii aruncă astăzi apă sfinţită peste vitele de povară, pentru că acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat și a proteja recoltele de grindină, gospodarii stropesc cu apă sfinţită grădinile şi livezile. Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite. Se spune că treaba făcută astăzi prin gospodărie nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată. Nu se țesea nimic, deoarece cu pânză țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți, pentru că nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.Pe vremuri, se credea că acela care lucra în această zi era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte.

De Izvorul Tămăduirii, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate. Aghiasma Mică, puteri miraculoase. Cum te ajută apa sfințită. Apa care rămâne de la sfințire, se pune într-un vas la un loc curat și se ia în fiecare dimineață pe nemâncate după anafură, când suntem curați trupește și sufletește și ne-am împlinit rugăciunile dimineții. Copiilor le este recomandată în fiecare dimineață. Bolnavii mai pot fi stropiți și cu Agheasma Mică de la Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce este așezată în calendar după Sfintele Paști, în Vinerea din Săptămâna Luminată.

Pentru cei căsătoriți, condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească pentru a consuma apa sfințită este „curățenia trupească”. Elevii și studenții pot să bea dimineața, înainte de masă, să se stropească pe frunte și pe hainele de pe ei, pentru a le lumina Dumnezeu mintea, pentru a le dărui înțelegere și pricepere.

Se poate stropi prin casă atunci când se crede de cuviință (suspect de farmece, descântece, vrăjitorii sau alte lucrări diavolești). Celor bolnavi, apa sfințită le este de mare trebuință: să o bea pe nemâncate, să-și stropească hainele de pe ei și rănile sau locurile dureroase.

Sursa:.dcnews.ro și telegrama.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

9 mai, Ziua Europei: Ce semnificaţii are pentru români această zi

Publicat

în

ZIUA EUROPEI este de fapt o triplă sărbătoare pentru poporul român: proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de- Al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

Proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranităţii otomane.

În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării: ‘Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare’. Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de lupta spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene.

Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.

Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI – ‘Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice… Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie’.

 ZIUA EUROPEI. Istoric

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.

Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre.

Ulterior, la acest complex proiect de construcţie europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România. Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre.

Printre evenimentele de diplomaţie publică şi culturală care au loc cu acest prilej se numără manifestările comune organizate sub egida preşedinţiei Uniunii Europene: mese rotunde, expoziţii de carte şi fotografii, proiecţii de filme artistice şi documentare, distribuirea de materiale promoţionale despre ţările europene. Acţiunile dedicate sărbătoririi acestei Zile europene continuă pe tot parcursul lunii mai.

Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE. Poate fi definită, astfel, ca ziua cetăţenilor unei ‘Europe Unite’, care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.

Cât de europeni se simt românii

Un studiu realizat anul trecut arată că peste 65% dintre români consideră că aderarea la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 23% dintre ei afirmă contrariul.

Procentul românilor care se consideră cetățeni europeni este de 71,4%, față de 68,6% în mai 2014. Ponderea celor care nu se consideră cetățeni europeni este sensibil mai scăzută în aprilie 2015 (22,6%), față de mai 2014 (27,7%).

Românii asociază în primul rând Uniunea Europeană cu dreptul la liberă circulație (84%). Urmează cu 72,7% democrația și drepturile omului și pacea cu țările vecine (72,4%). 67,5% dintre locuitorii ţării privesc UE ca un furnizor de securitate și siguranță, răspunsurile la acest item fiind influențate și de faptul că în contextul tensionat din regiune, apartenența la UE a fost prezentată și percepută ca un factor determinant în asigurarea securității României.

În acelaţi timp, 63% dintre respondenți asociază Uniunea Europeană cu dezvoltarea economică, 58,9% cu locurile de muncă, 58,9% cu lupta împotriva corupției, iar 54,1% cu exploatarea resurselor naturale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României

Publicat

în

La 9 mai, sărbătorim proclamarea Independenței de Stat a României

La 9 mai 1877 a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, parte a Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878.

În 1877, la această dată, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. A doua zi, pe 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou şi votată de către Camerele reunite, după care a fost promulgată de către domnitorul Carol I şi publicată în Monitorul Oficial. După făurirea statului naţional român, în 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, statul român a trecut la înfăptuirea unei serii de reforme pentru modernizării ţării care au constituit temelia proclamării şi, ulterior, a cuceririi independenţei de stat. România continua să fie vasală Imperiul Otoman, era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor. Războiul ruso-turc, izbucnit în aprilie 1877, a constituit ocazia ideală pentru ca România să-şi câştige independenţa, iar implicarea ţării, oficializată prin actele adoptate de Adunarea Deputaţilor şi de Senat, în zilele de 29 şi 30 aprilie 1877, a decis soarta conflictului şi stabilirea învingătorilor. Pe acest fond, la 9 mai 1877, ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu spunea: ‘Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa’. A doua zi, pe 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou, de Camerele reunite, după care domnitorul Carol I a acceptat-o proclamând Independenţa de Stat a României.

La 9 mai 1877 a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, parte a Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. La începutul anului 1877, vasală Imperiul Otoman, România era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor. Astfel, izbucnirea Războiul ruso-turc în aprilie 1877, a reprezentat ocazia ideală pentru a profita de contextul internaţional în realizarea independenţei României. În aprilie 1877, România a semnat convenţia cu Rusia prin care permitea armatei ruse să treacă pe teritoriul ei şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului. În temeiul aceleiaşi convenţii, armata română s-a angajat să fie concentrată în Oltenia de sud. La 9 mai 1877, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare… Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”. A doua zi, la 10 mai, Camerele reunite au proclamat şi votat independenţa României, iar domnitorul Carol I a promulgat-o, fiind apoi publicată în Monitorul Oficial. Totodată, Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul Armatei.

Pe front, în iunie, trupele ruse au trecut Dunărea şi au început operaţiile pe teritoriul Imperiului Otoman, dar s-au lovit de rezistenţa lui Osman Paşa, la Plevna, fiind nevoite să oprească înaintarea. Astfel, 38.000 de soldaţi români şi 108 tunuri, parte a Diviziilor 2 şi 4 infanterie şi a unei divizii de rezervă, au intrat în toiul războiului de peste Dunăre, potrivit Enciclopedia României. La 30 august 1877, trupele române şi ruse vor porni un atac urmat de cucerirea redutei Griviţa 1 de către români. Două luni mai târziu, românii au cucerit şi cetatea Rahova. Plevna a reuşit să reziste până la 28 noiembrie, fiind încercuită de trupele ruso-române. Osman Paşa a încercat să străpungă încercuirea şi să se retragă, dar manevra sa a eşuat, astfel încât el şi armata sa s-au predat. După căderea Plevnei, trupele române au trecut la asedierea Vidinului, iar cele ruse au pornit în grabă către Constantinopol. După ce au cucerit Plovdiv (Filipopol) şi Edirne (Adrianopol) şi au ajuns în apropierea capitalei la 18 ianuarie 1878, Turcia a fost nevoită să ceară un armistiţiu. În acest context, la 19 februarie 1878 s-a semnat tratatul de la San Stefano. Tratatul recunoştea, printre altele, independenţa României, întărită la Congresul de la Berlin din vara anului 1878. România a fost recunoscută ca stat independent şi i s-a restabilit autoritatea asupra Dobrogei. Portului Constanţa i-a fost asigurat accesul direct la Marea Neagră. Rusia câştiga, însă, gurile Dunării şi relua în stăpânire judeţele din sudul Basarabiei, care fuseseră retrocedate României prin tratatul de pace de la Paris din 1856.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba