Rămâi conectat

Știri

Astăzi, ședință a Consiliului Local Alba Iulia cu 27 de proiecte de hotărâri pe ordinea de zi

Publicat

în

Alba Iulia: Ședință de consiliu local, cu 27 de proiecte de hotărâri pe ordinea de zi

Consilierii locali din Alba Iulia se vor întruni astăzi, luni 19 decembrie, de la ora 13.00,în ședința ordinară a lunii decembrie.

Pe ordinea de zi se regăsesc 27 deproiecte de hotărâri. Între acestea se regăsesc propuneri de rectificare a bugetului, exproprieri de terenuri pentru modernizarea străzilor Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu și Arieșului, modernizarea 3 blocuri din oraș și a sediului Palatului Copiilor. Ședința Consiliului Local Alba Iulia va avea loc în format hibrid, în sala de ședințe a primăriei și, online, prin intermediul platformei ZOOM.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli al municipiului Alba Iulia pe anul 20222. Proiect de hotărâre privind execuţia bugetului general de venituri şi cheltuieli pe trimestrul IV anul 2022 al Municipiului Alba Iulia
3. Proiect de hotărâre privind constatarea finalizării eșalonării la plată de către o persoana juridică și ridicarea garanțiilor constituite de două persoane fizice
4. Proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr. 455/2022 privind aprobarea declanșării procedurii de expropriere a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, afectate de modernizarea străzilor Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu și Arieșului în cadrul obiectivului de investiții „MODERNIZARE STRĂZI ZONE DE DEZVOLTARE MUNICIPIUL ALBA IULIA LOT 3 – EMIL RACOVIȚĂ, GRIGORE ANTIPA, PETRE ISPIRESCU, DIMITRIE BOLINTINEANU, SIMION MÂNDRESCU, ALEXANDRU ODOBESCU, ARIEȘULUI”
5. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special domnului __________reprezentantul Municipiului Alba Iulia în Adunarea generală a
Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Apa Alba”
6. Proiect de hotărâre privind decizia de expropriere a unor imobile (terenuri ) situate în Alba Iulia, afectate de modernizarea străzilor Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu și Arieșului în cadrul obiectivului de investiții „MODERNIZARE STRĂZI ZONE DE DEZVOLTARE MUNICIPIUL ALBA IULIA LOT 3 – EMIL RACOVIȚĂ, GRIGORE ANTIPA, PETRE ISPIRESCU, DIMITRIE BOLINTINEANU, SIMION MÂNDRESCU, ALEXANDRU ODOBESCU, ARIEȘULUI”
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul:
“RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A CLADIRILOR REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE – BLOC 11A DIN MUNICIPIUL ALBA IULIA ”
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul: “RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A CLADIRILOR REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE – BLOC 11B DIN MUNICIPIUL ALBA IULIA ”
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul: “RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A CLADIRILOR REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE – BLOC 13A DIN MUNICIPIUL ALBA IULIA ”
10.Proiect de hotărâre privind acordarea normei de hrană personalului poliției locale din cadrul Serviciului Poliția Locală a municipiului Alba Iulia
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare pentru activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare din Municipiul Alba Iulia și a Regulamentului serviciului public de salubrizare pentru activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare din Municipiul Alba Iulia
12.Proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini al serviciului public de salubrizare pentru activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare din Municipiul Alba Iulia, a Proiectului Acordului – cadru și a Proiectului Contractului subsecvent pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare pentru activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare din Municipiul Alba Iulia
13.Proiect de hotărâre privind înființarea Secției de Dans Sportiv în cadrul Clubului Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia și completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Clubului Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia
14.Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii protocoalelor de colaborare între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UAT Municipiul Alba Iulia pentru implementarea proiectului „HUB de Servicii MMSS-SII MMSS”, COD MYSMIS 130963
15.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „CONSTRUIRE ANSAMBLU DE LOCUINȚE COLECTIVE ȘI SERVICII,
AMENAJĂRI EXTERIOARE, ÎMPREJMUIRE INCINTĂ, REALIZARE ACCESE” – Municipiul Alba Iulia, Str. Ion Arion, nr. 62, județul Alba
16.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Modernizare, mansardare, extindere, recompartimentare constructie social
culturala- Palatul copiilor” – Municipiul Alba Iulia, str. Militari, nr.3 – județul Alba
17.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Construire Sediu Administrativ” – Municipiul Alba Iulia, Str. Gheorghe Şincai, nr. 10, județul Alba
18.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „CONSTRUIRE COMPLEX PRIVAT PENTRU LOCUIRE DE VACANȚĂ,
AGREMENT, SPORT ȘI SPAȚII VERZI COMPUS DIN: IMOBIL MIXT -LOCUINȚĂ DE VACANȚĂ, SĂLI DE SPORT / ANTRENAMENT, PISCINĂ
INTERIOARĂ ȘI EXTERIOARĂ, JACUZZI, SAUNĂ, SALĂ MASAJ, SALA CRIOGENARE, SALĂ BILIARD, SALĂ EXPOZIȚIE, GARAJE AUTO,
TERASE DESCHISE, SPAȚII TEHNICE ȘI ALTE SPAȚII CONEXE; AMENAJARE LOCURI DE JOACĂ, SPAȚII VERZI, ALEI AUTO ȘI
PIETONALE, TERENURI DE SPORT, GRĂDINI URBANE AMENAJATE PEISAGER, OGLINZI DE APĂ; REALIZARE ÎMPREJMUIRE
PROPRIETATE ȘI ZIDURI DE SPRIJIN ÎN INCINTĂ” – Muncipiul Alba Iulia, Str. Ion Mincu, Nr.81, județul Alba
19.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „MODIFICARE ZONĂ FUNCȚIONALĂ ÎN VEDEREA CONSTRUIRII DE
LOCUINȚE COLECTIVE CU SPAȚII COMERCIALE / DE SERVICII /BIROURI, AMENAJARE PARCARE ȘI ACCESE” – Municipiul Alba Iulia,
Strada TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 50G, județul Alba
20.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,MODIFICAREA FUNCȚIUNILOR URBANISTICE APROBATE PENTRU
CONSTRUIRE IMOBIL LOCUINȚE COLECTIVE” – Municipiul Alba Iulia, Strada LALELELOR, Nr. 44B, județul Alba
21.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru: ,,CONSTRUIRE LOCUINȚE INDIVIDUALE ȘI REGLEMENTARE
STRADĂ ACCES ȘI INTRODUCERE PARȚIALĂ ÎN INTRAVILAN” – Municipiul Alba Iulia, Strada AZUGA F.N, județul Alba
22.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal: „INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN ȘI REGLEMENTARE ZONA DE
LOCUINȚE INDIVIDUALE ȘI REALIZARE ACCES” – Municipiul Alba Iulia, Extravilan (zona Oarda), DJ 107C, F.N., județul Alba
23.Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcții și organigrama Ocolului Silvic Sebeș R.A. aprobate prin Hotărârea Administrativă nr 56/2022 a Consiliului de administrație a Ocolului Silvic Sebeș R.A.
24.Proiect de hotărâre privind acceptarea donaţiei către Municipiul Alba Iulia, a unui imobil-(drum) înscris în CF nr. 85522 în suprafaţă de 930 mp, aferent străzii George Emil Palade aflat în proprietatea numiților Komives Gabriel și coproprietarii
25.Proiect de hotărâre privind cu privire la propunerea de atribuire prin ordin al Prefectului județul Alba a cotei de 1426/29800 mp teren intravilan înscris în CF.nr.76924 – C1-U9 Alba Iulia cu nr.cad.76924 – C1 – U9 situat în Alba Iulia, str.Toporasilor, Bl.CT20, Ap.19, respectiv Cota de 276/29800 mp teren intravilan înscris în CF.nr.76924 – C1 – U21 Alba Iulia cu nr.cad.76924 – C1 – U21 situat în Alba Iulia, str. Toporasilor, Bl.CT20, Jud. Alba în favoarea numitilor Hațegan Petru și Hațegan Maria
26.Proiect de hotărâre privind privind alegerea preşedintelui de şedinţă care va conduce lucrările Consiliului local al municipiului Alba Iulia în perioada ianuarie – martie 2023
27.Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 474/2022 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia cu modificările şi completările ulterioare
Inițiatori,
Consilieri locali
Sandu Cornel Stelian
Filimon Marius

Art.3 Proiectele de hotărâri înscrise în proiectul ordinii de zi de la punctele 1 -26 sunt inițiate de către Primarul municipiului Alba Iulia.

Art.4 Proiectele de hotărâri înscrise în proiectul ordinii de zi de la punctele 1-27 au fost comunicate comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

La Alba Iulia, acțiuni de curățare și marcaj pentru locurile de parcare: Care sunt zonele vizate

Publicat

în

Acțiuni de curățare și marcaj pentru locurile de parcare din Alba Iulia: Care sunt zonele vizate

La Alba Iulia, continuă lucrările de curățare și marcaj a locurilor de parcare. La început de săptămână, sunt vizate circa 70 de poziții de pe străzile Brădișor și Dr. Ioan Rațiu. Anunțul a fost făcut de viceperimarul Emil Popescu, pe pagina de Facebook.

Curățarea locurilor de parcare de resturi vegetale revine prin contract persoanelor care au închiriat perimetrele respective, iar pentru buna desfășurare a lucrărilor, cetățenii au fost anunțați prin pliante plasate pe parbrizele mașinilor.

Continuă acțiunile de curățare si marcaj pentru locurile de parcare din Alba Iulia. Astăzi sunt programate circa 70 de poziții, aflate pe strada Brădișor și o parte din strada Dr. Ioan Rațiu.

Poliția Locală supraveghează buna desfășurare a lucrărilor și, încă de aseară, a anunțat acest demers prin intermediul unor pliante plasate în parbrizele mașinilor.

Reamintesc faptul că, în anumite situații, există întârzieri cauzate de faptul că locurile de parcare trebuie curățate de resturi vegetale șamd, deși obligația le revine, prin contract, persoanelor care au închiriat aceste perimetre, a precizat viceprimarul Emil Popescu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 24.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool

Publicat

în

Amenzi de aproape 24 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 387 de persoane și au fost verificate 221 de autovehicule.

Au fost constatate 157 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 23.865 de lei.

Au fost efectuate 55 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 10 permise de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic

Publicat

în

Cuvântul DOR, specific poporului nostru român, mioritic, greu de tradus în alte limbi

Psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc,  explică ce amalgam de sentimente reunește acest cuvânt unic, care nu are corespondent nicăieri în lume. Spre deosebire de alte națiuni, românii pot spune că le este dor. Ce este dorul și de ce nu se poate traduce în alte limbi?

Mereu au considerat că dragostea lor este mai mare decât a altora, iar expresia în sine este considerată intraductibilă în alte limbi. Indiferent dacă sunt din zona Ardealului, Transilvaniei, Olteniei sau Moldovei, românii folosesc la unison expresia “Mi-e dor!”. Este una dintre puținele expresii lingvistice folosite în mod uzual și frecvent în toate părțile țării și este pronunțabilă în toate dialectele limbii noastre.

Românii aflați peste hotare au încercat să traducă expresia pentru a fi înțeleasă de locuitorii altor națiuni, dar în zadar; au constatat că în alte limbi nu există decât verbul “a lipsi” si expresia “Îmi lipsești!”… Românii sunt singurii care folosesc un substantiv, și anume dorul, pentru ceea ce în alte limbi este exprimat doar prin verbe. Românii au particularizat atât de mult acest sentiment și i-au dat așa o mare semnificație emoțională și lingvistică tocmai pentru că au trăit din plin lipsurile de tot felul. Încă din cele mai vechi timpuri au fost privați de independență, de libertate sau de alte drepturi, iar lipsa intensă și acută a mulțumirii sufletești a creat cuvântul dor.

Sentimentul de dor este însă mai mult decât simpla lipsă. În dor sunt amestecate sentimente de bucurie, tristețe, melancolie, patimă, nostalgie ori jale. Etimologic vorbind, cuvântul dor vine din latinescul dolus, care înseamnă durere. Alte limbi cu origini latine au, în ziua de astăzi, variații ale acestui cuvânt, însă niciuna nu are un echivalent al dorului. Limba franceză are termenul deuil, care provine din aceeași rădăcină latinească, dar se traduce prin doliu, nu prin dor. Limba spaniolă are termenul dolor, cu aceeași origine veche, dar nici acesta nu se traduce prin dor, ci prin durere.

Dorul din punct de vedere psihologic

Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal. Orice om care s-a atașat de cineva trăiește dorul. Românii sunt însă singurii care au un cuvânt specific pentru a denumi acest amalgam de trăiri. Oamenii pot experimenta mai multe tipuri de dor. Este vorba de dorul provenit din atașament, dorul din cauze romantice și erotice, dorul de țară. Altfel spus, oamenii pot simți dorul atât față de o altă persoană, cât și atunci când le lipsesc situații de viață din trecut.

Dorul resimțit din atașament

Atașamentul este unul dintre cele mai puternice sentimente umane. E nevoie de atașament și timp petrecut cu o persoană pentru a putea spune apoi că îți este dor. Fiecare dintre noi a observat că dacă petreci mult timp cu cineva, dorul apare odată cu separarea. E ca și cum integrezi interacțiunea cu acel om în personalitatea ta. Gesturile simple și situațiile asociate cu persoana respectivă generează un dor puternic. Acest dor poate pune stăpânire pe tine în totalitate și atunci, nu poți munci, nu ai poftă de mâncare, nici de socializare.

Dorul resimțit din cauze romantice sau erotice

Dorul din motive romantice sau erotice este ca o sete permanentă de celălalt, atunci când îți lipsește. Are la bază rațiuni chimice, pentru că substanțe din spectrul hormonal numite neuromediatori sunt secretate de creier și dau această dispoziție psihologică de dor romantic. Dorul romantic poate să apară chiar și atunci când persoana iubită este lângă tine, nu doar când este la distanță. Femeile simt un dor puternic față de bărbatul pe care îl iubesc. Dorul femeilor este unul generalizat și se referă nu doar la apropierea fizică, ci si la prezența spirituală a bărbatului. Și dorul bărbaților poate fi la fel de intens, doar că este mai puțin exprimat în cuvinte. Se mai poate întâmpla ca bărbaților să li se facă dor de anumite părți ale femeii, nu de ea în totalitate. Simțul mirosului este un mare generator de dor. Nimeni nu poate spune că nu a fost încercat de acest dor de natură chimică atunci când a fost învăluit de un miros asemănător cu acela al persoanei iubite.

Dorul de țară

Dorul de țară este una dintre cele mai complexe forme de dor. Nu implică o singură persoană, ci un întreg sistem de factori. Dorul de țară este simțit în special de către românii plecați din țară pe perioade lungi; lor le lipsesc atât acut, cât și cronic părinții, casa părintească, prietenii, le vin în minte momentele frumoase petrecute în țară și totul se suprapune peste vicisitudinile vieții printre străini. Altfel spus, dorul de țară nu se referă la țara în sine și nu are la bază instinctul patriotic, ci persoanele dragi lăsate în urmă și situațiile de viață bazate pe apropiere emoțională. Viața departe de țară este percepută ca fiind frumoasă doar la început, însă după o vreme, dorul de țară devine foarte chinuitor.

Ce mecanism duce la apariția dorului și… cum să scapi de dor

Pentru a îți fi dor e nevoie să te implici emoțional. Să acorzi timp, să oferi afecțiune, să faci lucruri frumoase și să trăiești momente memorabile. E nevoie să ai o viață emoțională de o diversitate mare și cu nuanțe multe. Există însă și oameni care nu au o cultură emoțională și nu știu cum să își exprime dorul. Aceștia sunt mai anxioși, mai nervoși, spun doar că nu se simt bine, că este ceva în neregulă cu ei ori că au o stare de indispoziție. De fapt, este un dor neconștientizat sau mascat, care consumă personalitatea. Intensitatea dorului poate fi ținută în frâu prin expunere periodică la factorul care îl generează. Cu alte cuvinte, dorul de țară se mai detensionează dacă oamenii vin acasă la intervale mulțumitoare de timp, iar celalalte tipuri de dor se detensionează prin interacțiune cu persoana care generează dorul. Dacă acest lucru nu mai este posibil, dorul poate atinge o intensitate asemanătoare suferinței. Oamenii care trec prin asta declară frecvent “Mi-aș dori să nu-mi fie dor!”. Însă a nu-ți fi dor presupune să nu te implici emoțional, să nu conviețuiești cu nimeni, să nu acorzi timp sau încredere nimănui. Mai poți reduce intensitatea dorului prin mutarea atenției pe situații banele de zi cu zi, astfel încât să nu te mai gândești la ceea ce generează dorul. Cu alte cuvinte, e bine să ai mereu mintea ocupată cu ceva, pentru ca dorul să nu pună stăpânire totală pe ea…

Sursa:libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba