Administrație
Investiții de aproape 370 de mii de euro pentru dezvoltarea orașului Câmpeni
Investiții de aproape 370 de mii de euro pentru dezvoltarea orașului Câmpeni
Conducerea Primăriei Câmpeni a semnat, la București, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Admmnistrației, contractele de finanțare pentru primele două dintre cele nouă proiecte depuse pe Componenta C10 – Fondul Local prin PNRR.
Este vorba despre proiectele:
– Elaborare Plan Urbanistic General/Oraș Câmpeni – în valoare totală cu TVA de aproximativ 1,5 milioane de lei (adică peste 302 mii de euro), cu durata de implementare de 24 de luni
și – Plan de Mobilitate Urbană Durabilă/Oraș Câmpeni – în valoare totală cu TVA de peste 300 de mii de lei (adică peste 65 de mii de euro), cu durata de implementare de 24 luni.
Primul proiect include și 6 stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Administrație
Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț
În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public
Administrație
Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj
Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor
Administrație
1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj
Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 15 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 7 ore
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază