Rămâi conectat

Administrație

Primăria Blaj a depus prin PNRR și AFM un număr de 8 proiecte de finanțare, în valoare de 13 milioane de euro

Publicat

în

Primăria Blaj a depus prin PNRR și AFM un număr de 8 proiecte de finanțare, în valoare de 13 milioane de euro

Pe lângă marile investiții încheiate sau în derulare, în prezent, pe raza municipiului (Ambulatoriu, Sală Polivalentă, Reabilitarea și modernizarea „Podului Minciunilor”, Reabilitarea și modernizarea Școlilor Gimnaziale „I. M. Moldovan” Ciufud și „P.P. Aron” Veza, Construirea Creșei de pe strada Eroilor, Construirea noii Biblioteci Municipale, Reabilitarea și modernizarea cartierelor Eroilor, Gării și Andrei Mureșanu, Modernizarea cartierului Chereteu), administrația blăjeană se declară preocupată de dezvoltarea continuuă a orașului, pentru construirea Blajului european.

Cele 8 proiecte depuse, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), vizează, în principal, construirea unui oraș verde, prietenos cu mediul, curat și sănătos.

Iată care sunt aceste proiecte:

*RENOVAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE DIN MUNICIPIUL BLAJ (PNRR – C5 Valul renovării – Apelul 1). Vor beneficia de acest proiect 8 blocuri din municipiul Blaj, pe principiul primul venit/primul servit, în ordinea depunerii documentațiilor: Blocurile nr. 31, 40 și 41 (Eroilor), 7 (Republicii), 1 și 2 (Gării), G1 (Câmpia Libertății) și 5 (Gheorghe Barițiu). Proiectul vizează și construirea a 8 stații de reîncărcare, stabilite ulterior de autoritatea contractantă. Valoarea solicitată: 4.165.620 euro (contribuție de la bugetul local 0 euro).

*ACHIZIȚIE AUTOBUZE ELECTRICE, în parteneriat cu comuna Crăciunelu de Jos (PNRR C10 – Fondul local – Apelul 1). Vor fi achiziționate 4 autobuze nepoluante în lungime de 10 m, 4 autobuze nepoluante în lungime de 12 m și un microbuz nepoluant. Valoarea solicitată este de 4.393.550 euro (contribuție de la bugetul local 0 euro).

*ACHIZIȚIE SISTEM DE E-TICKETING, în parteneriat cu comuna Crăciunelu de Jos (PNRR C10 – Fondul local – Apelul 1). Vor fi achiziționate 2 sisteme de transport inteligent (ITS) și 12 stații de încărcare (10 la Blaj și 2 la Crăciunelu de Jos). Valoarea solicitată este de 400.000 euro (contribuție de la bugetul local 0 euro).

*CONSTRUIRE CREȘĂ MICĂ, LOCALITATEA IZVOARELE (PNRR C15 – Educație – Apelul 1). Așa cum v-am anunțat în urmă cu o săptămână, noua creșă a primit deja finanțare, iar contractul va fi semnat în data de 23 septembrie 2022. Creșa va avea 40 de locuri și va fi construită în „Lunca Ciufudului”, lângă parcul de la intrarea în Tiur. Valoarea solicitată este de 2.005.806,54 euro (contribuție de la bugetul local 0 euro).

*STAȚII DE REÎNCĂRCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE ÎN MUNICIPIUL BLAJ (Administrația Fondului pentru Mediu). În cadrul acestui proiect, am solicitat finanțare pentru amenajarea a 15 stații de reîncărcare. Valoarea solicitată este de 3.173.367,15 lei (contribuție de la bugetul local 323.411,15 lei).

*CONSTRUIRE DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE SUBTERANE LA NIVELUL MUNICIPIULUI BLAJ (Ministerul Mediului – Componenta C3 – Managementul deșeurilor). Vor fi amenajate 5 astfel de insule. Insula ecologică poate fi concepută pentru a utiliza mai multe pubele sau containere subterane sau supraterane pentru colectarea selectivă. Valoarea solicitată este de 1.229.875 lei/ 250.000 euro (contribuție de la bugetul local 0 euro).

*CONSTRUIRE DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE SUPRATERANE TIP II LA NIVELUL MUNICIPIULUI BLAJ (Ministerul Mediului – Componenta C3 – Managementul deșeurilor). Vor fi amenajate 14 astfel de insule. Valoarea solicitată este de 1.308.587 lei/ 266.000 euro (contribuție de la bugetul local 0 euro).

*ÎNFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR LA NIVELUL MUNICIPIULUI BLAJ (Ministerul Mediului – Componenta C3 – Managementul deșeurilor). Centrul de colectare prin aport voluntar va asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale: deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de grădină, deșeuri din construcții și demolări. Valoarea solicitată este de 3.830.913,04 lei/ 778.720 euro (contribuție de la bugetul local 0 euro).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Lucrări edilitare importante la Blaj: Care sunt acestea

Publicat

în

La Blaj, lucrări edilitare importante

În această perioadă se lucrează în Blaj la amenajarea peisagistică pentru perioada primăvară-vară-toamnă și la reabilitarea a două străzi din municipiu.
Se plantează flori în toate zonele orașului, astfel încât Blajul să fie pregătit de sărbători. În acest an este propus un aranjament floral în care predomină culorile calde, cu un aspect estetic deosebit, care va rezista până la finalul lunii octombrie.
De asemenea, continuă lucrările de reparații capitale la ultima stradă din Petrisat care necesită reabilitare, acolo unde se apropie finalul acestora. Săptămâna trecută s-a turnat primul strat de asfalt, iar în această săptămână va fi turnat al doilea strat de asfalt și se vor trasa marcajele. A fost una dintre cele mai dificile lucrări de reabilitare, ținând cont de cele 18 izvoare de coastă care au necesitat captarea pentru a asigura stabilitatea străzii. Investiția este finanțată din bugetul local al municipiului Blaj.
Odată cu finalizarea acestei străzi, va exista și la Petrisat o infrastructură rutieră și de servicii completă, iar intervențiile viitoare vor viza doar reabilitările incluse în ciclul de reparații stabilit tehnic de Primăria Blaj, cuprins între 7 și 10 ani, în funcție de importanța și de gradul de uzură a străzilor.
Săptămâna trecută au început și lucrările de modernizare pe strada Gheorghe Magheru, o investiție finanțată din bugetul național al României, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Pe această stradă vor fi efectuate lucrări de reparații capitale la fundația străzii, carosabilul rutier – pe care se vor turna două straturi de asfalt, rigole și trotuare. Lucrările vor fi finalizate până la data de 1 iulie 2024, au anunțat autoritățile locale.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț

Publicat

în

În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public

Au început lucrările aferente proiectului „Modernizarea sistemului de iluminat public in comuna Stremț”, proiect prin care a fost obținută de la Fondul de Mediu suma de 999.936, 52 lei finanțare nerambursabilă.
Anunțul a fost făcut de primarul Traian Ștefan Popa.
Prin acest proiect se va moderniza iluminatul public pe tronsonul drumului Stremț – Geoagiu de Sus – Valea Mănăstirii.
„Totodată suntem în curs de obținere a unei noi finanțări, tot prin Fondul de Mediu, de aceeași valoare, prin care se va moderniza iluminatul public pe străzile din comuna Stremț”, a precizat edilul.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj

Publicat

în

Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor

Proiectul de relocare în subteran a cablurilor de energie electrică și comunicații (internet, tv și telefonie) va continua pe alte șase străzi din municipiul Blaj: Clujului, Simion Bărnuțiu, Tudor Vladimirescu 1 și 2, Episcop Ioan Lemeny și Mitropolit Andrei Șaguna.
Prima stradă care va beneficia de relocarea în subteran a cablurilor este strada Clujului, lucrările urmând să înceapă în următoarele trei luni. Celelalte cinci străzi vor fi finalizate până la mijlocul anului 2025. Pe lângă relocarea cablurilor în subteran, vor fi montați stâlpi noi de iluminat, iar iluminatul public se va face pe LED.
„„Îngroparea” cablurilor este o necesitate pe care Blajul și-a asumat-o ca deziderat urban, în urmă cu șase ani. Procesul a fost accelerat în ultimii 4 ani, când am reușit să relocăm în subteran 57,8 kilometri de cabluri, în total având peste 70 de kilometri de cabluri de energie electrică și comunicații relocate în subteran.
Această investiție majoră, care duce Blajul și mai aproape de standardele europene, nu ar fi fost posibilă fără excelenta colaborare dintre administrația blăjeană și compania Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba și îi mulțumesc directorului Marius Ceteraș pentru sprijin!”, a transmis primarul Gheorghe Valentin Rotar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba