Rămâi conectat

Știri

Îți încarci telefonul corect? Mituri despre încărcarea telefoanelor

Publicat

în

Când vorbim despre încărcarea telefoanelor, există o serie de reguli de care trebuie să ții cont. Dar, de asemenea, există și o serie de reguli care nu au niciun temei și de care ar trebui să uiți. Află totul de pe radiounirea.ro.

Nu spunem că aceste mituri nu ar fi avut sens cu ani în urmă, dar grație avansării tehnologiei, bateriile litiu-ion actuale sunt în curs de perfecționare. Cele folosite de companiile mari precum Samsung și Apple sunt făcute astfel încât să reziste între trei și cinci ani, potrivit Mashable.

Încărcătoarele care nu sunt originale sunt fatale pentru baterie

Unul dintre principalele mituri se referă la faptul că orice încărcător altfel decât original îți va distruge iremediabil bateria. Aici există un sâmbure de adevăr, și anume că ar fi de preferat să eviți încărcătoarele ieftine, cumpărate din locuri obscure. Un experiment făcut de cei de la Lifehacker arată că, într-adevăr, încărcătoarele originale sunt de preferat, dar și cele provenite de la retaileri de încredere, precum Belkin și KMS funcționează.

Nu ar trebui să îți folosești telefonul în timp ce se încarcă

Există motive înfricoșătoare în spatele acestui mit. Oamenii cred că folosirea telefonului în timp ce acesta se încarcă îl va face să explodeze sau să electrocuteze utilizatorul. Acest lucru i s-a întâmplat unei chinezoaice în iulie 2013 cu un iPhone 4, dar folosea un încărcător terț. Așadar, dacă folosești un încărcător de încredere, nu ar trebui să ai teamă.

Încărcarea telefonului pe timp de noapte îl va distruge

Cu toții ne lăsăm telefoanele la încărcat peste noapte. Altfel spus, le ținem conectate mult mai mult decât ar fi nevoie pentru ca bateria să se încarce complet. Există însă credința că această activitate ar afecta durata de viață a bateriei în timp. Nu mai este cazul cu aceste baterii de pe noile telefoane și tablete. Smartphone-urile moderne au baterii litiu-ion sau litiu-polimer și sunt suficient de “inteligente” pentru a se opri din încărcare atunci când ating capacitatea maximă.

Citeşte şi Află cum numărul de telefon îţi trădează vârsta

Nu trebuie să încarci telefonul până nu se termină complet bateria

Probabil ți s-a mai spus și să nu îți pui telefonul la încărcat până bateria nu e complet golită. Acesta nu este altceva decât un alt mit care nu se mai aplică actualelor baterii. De fapt, e posibil să fie chiar mai sănătos pentru baterie să o încarci înainte de a fi golită. Un ciclu de încărcare constă în încărcarea bateriei până la capacitate maximă, iar motivul pentru care durata de viață a bateriei scade în timp este pentru că deja și-a atins numărul de cicluri la care rezistă, nu pentru că o conectezi atunci când e pe jumătate goală.

Nu trebuie să îți închizi niciodată telefonul

O fi el un dispozitiv inteligent, dar mai are nevoie de pauze ocazionale. Chiar experții Apple recomandă să îți închizi telefonul măcar o dată pe săptămână, pentru a prelungi durata de viață a bateriei. Așadar, poate nu ar fi o idee rea să îl mai închizi din când în când noaptea, ca să ai un somn liniștit și să salvezi bateria.
Sursa:playtech.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Prima ediție a Zilelor Băilor Sărate Ocna Mureș, în 11 și 12 mai

Publicat

în

În 11 și 12 mai, prima ediție a Zilelor Băilor Sărate Ocna Mureș

Prima ediție a evenimentului „Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș” va avea loc în  al doilea weekend din luna mai, mai exact în zilele 11 și 12 mai.

Organizatorii au pregătit multe surprize, întreceri sportive, dar și spectacole cu soliști locali și invitați speciali.

„Suntem extrem de încântați să vă anunțăm organizarea ZILELOR BĂILOR SĂRATE OCNA MUREȘ, o sărbătoare de tradiție și importanță deosebită pentru orașul nostru! Pregătim un weekend plin de evenimente cu artiști deosebiți și spectacole de neuitat, cu solisti locali și invitați speciali!”, au transmis organizatorii.

PROGRAMUL:

11 MAI 2024 – începând cu ora 11.00, în incinta Băilor Sărate, program oferit de solistele Diana Popa, Sofia Crișan, Gabriela Matei, Diana Rad, Abigail Nistor, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba – clasa canto muzică ușoară prof. Marinela Popa, DJ, iar pe terenurile de sport – întreceri sportive și multe surprize!

12 MAI 2024 – în centrul orașului Ocna Mureș

Ora 16.00-18.00 -program muzică populară cu soliștii locali:

Georgiana Vesa
Sonia Hoca
Roxana Mihu
Alfred Garduli
Eugenia Corpodean Ciceu
Rodica Dobrin
Ansamblul Tradiții Uiorene -Ocna Mureș

Ora 18.00 – Recital Sava Negrean Brudașcu

Ora 19.00 – Recital Orchestra și soliștii Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” Alba

Ora 19.30 – soliste locale muzică ușoară: Andreea Ghiliu și Medeea Moldovan

Ora 19.45 – Recital Bogdan Medvedi (ex-Maxim)

Ora 20.30 – Recital Trupa Good Day

Ora 21.30 – Recital – ALEXIA

Prezintă prof. Camelia Ilea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor

Publicat

în

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare

Ziua de joi din Săptămâna Patimilor, cunoscută ca Joia Mare sau Joia Neagră, este una dintre cele mai importante, având o semnificaţie aparte. În această seară se aprind 12 lumânări la citirea celor 12 Evanghelii, lumânări ce pot fi aprinse ulterior pe parcursul întregului an.

În timpul slujbei din Joia Mare se citesc cele 12 Evanghelii, prin care se aminteşte istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, aducerea lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea, moartea şi punerea sa în mormânt.

Superstiţii în Joia Mare: ce facem cu cele 12 lumânări

Fiecare creştin aprinde câte 12 lumânări pentru cele 12 evanghelii, iar una dintre lumânări poate fi dusă pentru a fi aprinsă în Noaptea de Înviere. După terminarea slujbei, cele 12 lumânări se duc acasă, urmând a fi folosite în timpul anului.

“În fiecare lună se aprinde câte o lumânare dintre cele 12. Lumânările se aprind la început de lună, în zile importante cum ar fi ziua naşterii, căsătoriei, sau ziua botezului. Cu această lumânare trebuie să existe o legătură sufletească. Ziua de joi este o zi importantă pentru feştania casei”, a explicat părintele Roman Pintea pentru Vocea Transilvaniei.

Odată citită cea de-a 12-a evanghelie, se încheie trasul clopotului şi începe bătutul toacelor.

“Ne amintim că în Joia Mare cerul s-a întunecat, soarele s-a dus până la asfinţit, iar catapeteasma s-a rupt. În aceste zile comunitatea este în doliu”, a mai spus părintele Pintea.

sursa: gandul.info


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Mâncăruri specifice românești de Paști: Ce fel de mâncare nu trebuie să lipsească de pe masă

Publicat

în

Pastele este una dintre cele mai importante sarbatori ale anului, motiv pentru membrii familiei si prieteni sa se adune in jurul mesei de sarbatoare.

Masa tradițională pentru Paști este alcătuită la creștinii români din: drob de miel, ciorbă de miel, friptură de miel, ca dulciuri se mănâncă cozonacul cu diverse umpluturi și pasca cu brânză. Alături de aceste bucate se pregătesc ouă roșii.

Tradiția populară spune că, la răstignirea lui Iisus Hristos, Maica Domnului a adus un coș cu ouă pe care a vrut să le dea paznicilor. Aceștia au refuzat darul, batjocorindu-L și mai mult pe Iisus. Plângând în hohote, Maica Domnului a lăsat coșul la picioarele Răstignitului. Sângele, șiroind din trup, a împestrițat ouăle. Uitându-se la ele, Iisus Hristos a șoptit că din acea zi toți creștinii vor vopsi ouă roșii. În felul acesta, ouăle roșii au devenit un simbol al învierii.

Postul Paștelui, cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, presupune ca trecerea la mâncăruri de dulce să fie cumpătată și cu chibzuială.

Mai întâi pe masă de Paşti se aşează aperitivele. Printre acestea drobul de miel şi ouă umplute, dar şi fel de fel de aperitive pe bază de aluat. Bineînţeles, ouăle roşii sunt cele mai importante.

Drobul de miel se prepară în aproximativ 120 de minute. Carnea de miel este, în general, nelipsită din preparatele de Paşti, iar drobul de miel este gustos şi uşor de preparat.

Aperitivele pe bază de aluat uşor de preparat sunt soluţii foarte bune nu doar pentru bufeturile suedeze, ci şi pentru a-ţi ţine musafirii ocupaţi până termini de aranjat masă. Pentru a umple aceste aluaturi nu există limite de creativitate, pentru că se pot folosi nu doar legume şi fructe crude, ci şi cu diverse tipuri de brânză sau cu carne.

Ouăle vopsite sunt nelipsite pe masă de Paşte. Ştiai că poţi vopsi ouăle în albastru folosind afine conservate sau portocalii, utilizând morcovi? Ori că poţi obţine culoarea verde din spanac, iar roşul din suc de rodie?

Supa sau ciorba de miel completează meniul tradiţional de Paşte. Supa de miel, pe lângă beneficiile nutrionale pe care le oferă organismului, este o mâncare delicioasă, care aduce savoare mesei de Paşte. Pe lângă celelalte preparate tradiţionale, bogate în grăsimi, supa de miel vine ca o alinare pentru stomac, uşurând digestia.

Printre felurile principale în meniul tradiţional de Paşte se poate numără stufatul de miel. Această este o mâncare tradiţională, care se prepară, în general, o singură dată pe an. De Paşte, la tăierea mielului, ceapă verde şi usturoiul verde sunt proaspete şi subţiri şi dau aromă minunată stufatului de miel.

Pe masă de Paşte se pot aşeza şi sarmalele în foi de varză. Este o mâncare tradiţională şi mai ales de sărbătoare.

La desert, cozonacii sunt cele mai des întâlnite deserturi de Paşte. Tot la desert se poate servi pască cu brânză şi stafide.

De pe masă tradiţională de Paşte nu lipsesc băuturile tradiţionale: băuturi spirtoase pentru începutul mesei şi vinuri pentru a acompania mâncărurile servite, scrie realitatea.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba