Rămâi conectat

Educație și Cultură

Plic ilustrat dedicat primei ediții a Festivalului Blaga, exponatul lunii mai la muzeul din Sebeș

Publicat

în

Exponatul lunii mai la muzeul din Sebeș, plic ilustrat dedicat primei ediții a Festivalului Blaga

Exponatul lunii mai 2022, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeş, este un plic ilustrat emis de Asociaţia Filateliştilor din România, Filiala Alba, în anul 1981, cu ocazia primei ediții a Festivalului „Lucian Blaga”, un eveniment important pentru viaţa culturală a României la începutul anilor ’80.

Organizarea unui astfel de festival era nu doar un demers temerar, ci şi necesar, având în vedere faptul că momentul ales pentru a-l celebra pe marele poet, filosof şi dramaturg din Lancrăm coincidea cu comemorarea a 20 de ani de la moartea sa.

Cu toate că şi emisiunile filatelice au servit regimului comunist drept instrumente de propagandă, Asociaţia Filateliştilor din România şi Poşta Română au reuşit să emită constant mărci poştale sau plicuri ilustrate, cu ocazia unor evenimente importante sau pentru a celebra diferite personalităţi ale culturii şi ştiinţei. Dacă în primii ani ai regimului comunist au fost omagiaţi, în special, scriitori şi poeţi ruşi, precum A. S. Puşkin (1949) şi N. V. Gogol (1952) , au urmat şi cei români, în 1952 fiind emise mărci poştale cu ocazia centenarului naşterii lui Ioan Luca Caragiale. Acestora li s-au adăugat, mai târziu, alte astfel de emisiuni filatelice, precum cele din 1956, prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la nașterea lui George Enescu și a 125 de ani de la cea a lui Theodor Aman. După 1965, personalităţile ştiinţei și culturii sovietice au mai fost omagiate doar ocazional, iar dintre cele autohtone, s-au bucurat de această onoare Ștefan Luchian, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Panait Istrati, Mihail Sadoveanu, dar și alții.

În acest context, în anul 1981, Asociaţia Filateliştilor din România, Filiala Alba, a emis într-un tiraj restrâns un plic ilustrat, prin care marca organizarea la Sebeş a primei ediţii a Festivalului de Poezie „Lucian Blaga”. În patrimoniul Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș se păstrează un exemplar al acestei emisiuni filatelice, pe care îl propunem publicului ca exponat al luni mai.

Plicul ilustrat poartă ca imagine principală portretul lui Lucian Blaga, desenat, redat cu cerneală tipografică de culoare albastru închis, pe un fundal alb, reprezentat de hârtia plicului. Chipul poetului este încadrat într-un medalion de culoare roşie, decorat cu motive vegetale. Sub medalion, pe o panglică, este redat autograful acestuia, iar dedesubt este precizat evenimentul căruia i-a fost dedicată emisiunea filatelică, «FESTIVALUL DE POEZIE / „LUCIAN BLAGA”». Partea superioară a medalionului este flancată de anii naşterii şi morţii poetului, „1895” şi „1961”.

Plicul a fost obliterat cu o ştampilă specială dedicată festivalului de la Sebeş, aplicată în partea superioară, suprapunând parţial timbrul. În amprenta acesteia, imprimată cu cerneală tipografică neagră, în partea centrală se distinge portretul lui Lucian Blaga, încadrat de textele „FESTIVALUL DE POEZIE” şi „2575 – SEBEŞ – ALBA”, dispuse în partea superioară şi, respectiv, inferioară a ştampilei, urmărind conturul circular al acesteia. În partea stângă, pe două rânduri, este consemnată data începerii evenimentului, „15-05 / 1981”, iar în dreapta, ieşind parţial din chenarul ştampilei, este redată schematic o carte pe care este imprimat textul «„Lucian Blaga” Ediţia I». Plicul este francat cu o marcă de 55 de bani, datând din anul 1970, purtând, în partea superioară, înscrisul „ANUL INTERNAŢIONAL AL EDUCAŢIEI 1970”.

Emisiunea filatelică dedicată Festivalului Interjudețean de Poezie „Lucian Blaga”, cum se numea manifestarea în anii ’80, a fost urmată şi de altele, edițiile următoare bucurându-se, la rândul lor, de atenţia şi de aprecierea filateliştilor din judeţul Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Simpozion internațional de știință, teologie și artă la Alba Iulia

Publicat

în

La Alba Iulia, simpozion internațional de știință, teologie și artă

În perioada 13-15 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, va avea loc cea de-a XXIII-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA).

Evenimentul, desfășurat sub genericul „Teologie și medicină: dimensiunea bioetică și terapeutică a credinței și a științei”, se înscrie în tematica anului 2024, declarat de Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”. Lucrările vor fi prezentate în cadrul celor patru paneluri tematice: (1) Teologia suferinței și știința medicinei duhovnicești; (2) Biserica și Spitalul – pastorația clinică și îngrijirea medicală a bolnavilor; (3) Paradigmele bioeticii creștine într-o societate somatocratică; (4) Art-terapia – terapia prin artă într-o societate tehnicizată, în care invitații vor fi distribuiți potrivit preocupărilor și ariilor de cercetare științifică.

La fel ca în edițiile precedente, Simpozionul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Alba Iuliei, Secretariatul de Stat pentru Culte și Consiliul Județean Alba. Această manifestare academică internațională va reuni nume importante din țară și din străinătate, atât din domeniul cercetării teologice, cât și din domeniul altor discipline socio-umane. Printre acestea se află ÎPS Irineu Pop, Arhiepiscop al Alba Iuliei; PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; Jean Claude-Larchet (Universitatea din Strasbourg); Porzia Quagliarella (Facultatea de Teologie Apuliană, Bari, Italia); Mark J. Cherry (Universitatea „St. Edward’s”, Austin, Texas, SUA); Ioan Chirilă (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România); Pascal Capodistrias Hämmerli (Universitatea din Fribourg, Elveția); Ryan Samson Nash (Universitatea de Stat din Ohio, SUA); Adrian Opre (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România); Ciprian Olinici (Secretarul de Stat pentru Culte, România); Mihai Himcinschi (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România).

Invitatul special al celei de-a XXIII-a ediții a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA 2024) este profesorul francez Jean-Claude Larchet, unul dintre cei mai mari teologi ortodocși contemporani. Domnia sa este doctor în Filosofie (1987) al Universității din Nancy și doctor în Teologie (1994) al Universității din Strasbourg, reușint, prin lucrările sale sale să îmbine cercetarea științifică riguroasă cu o profundă înțelegere și trăire a vieții duhovnicești și liturgice. Opera sa însumează o vastă cercetare teologică ce cuprinde peste 30 de lucrări originale pe teme de teologie patristică, dogmatică, morală, bioetică, ecologică și eclesiologică. S-a impus în conștiința publică prin realizarea celor două teze de doctorat: prima, în filosofie, intitulată „Terapeutica bolilor spirituale. O introducere în tradiția ascetică a Bisericii Ortodoxe”, şi a doua, în teologie, intitulată „Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul”. Jean-Claude Larchet, autor a numeroase studii de spiritualitate ortodoxă, este considerat unul dintre cei mai buni cunoscători ai teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul, căruia i-a consacrat nu mai puțin de zece ani de studiu. În cadrul ISSTA 2024, Domnia sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Medalie de argint la Olimpiada Națională de Fizică pentru un elev al Școlii Eminescu din Alba Iulia

Publicat

în

Elev al Școlii Eminescu din Alba Iulia, medalie de argint la Olimpiada Națională de Fizică

Vlad Petru Popa, elevi în clasa a VIII-a C la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, a reușit să obțină medalia de argint în cadrul Olimpiadei Naționale de Fizică.

Faza națională a olimpiadei amintite s-a desfășurat în perioada 21-26 aprilie la Brașov.

La faza națională a Olimpiadei de Fizică au participat cei mai buni 460 de elevi din țară.

„Felicitări elevului Popa Vlad Petru din clasa a VIII-a C de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia și doamnei profesor Consgtantin Adriana, pentru obținerea medaliei de argint în cadrul Olimpiadei Naționale de Fizică – Brașov 2024! Suntem mândri de performanța voastră! Mult succes în continuare”, au transmis reprezentanții instituției de învățământ.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Ziua Europei pe ritmuri muzicale, la Cugir

Publicat

în

La Cugir, Ziua Europei pe ritmuri muzicale

La Cugir va avea loc, joi 9 mai, evenimentul „Ziua Europei pe ritmuri muzicale”.
Cei interesați sunt așteptați la un spectacol pregătit de tineri artiști locali și la un concert susținut de Natalia Pancec la vioară și Emilian Florentin Gheorghe la chitară – de la muzică clasică la rock, cu piese ale compozitorilor români dar și piese din repertoriul internațional.
Evenimentul de joi 9 mai se va desfășura începând cu ora 17.00, pe bulevardul pietonal Alexandru Sahia.
În caz de vreme nefavorabilă festivitățile vor avea loc pe scena Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir.
„Vă invităm la o după-amiază împreună pentru a marca pacea și unitatea europeană prin muzică!”, au transmis organizatorii.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba