Rămâi conectat

Sport

Sportivul unirist Ionuț Zincă, pe primul loc la o competiție importantă de orientare

Publicat

în

Clasare fruntașă pentru orientaristul unirist Ionuț Zincă

Ionuț Zincă, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, s-a clasat pe primul loc la Săcele O Meeting, competiție de orientare care a contat și pentru cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Sprint Urban, desfășurată duminică 15 mai la Brașov și în împrejurimile acestui municipiu.

În urmă cu o lună, în prima etapă a Campionatului Național de Sprint Urban, Ionuţ Zincă a ratat un post de control, fiind descalificat, şi astfel nu a reuşit să acumuleze niciun punct în clasamentul acestei competiţii care se desfăşoară pe parcursul a 4 etape.

De această dată, respectiv în a doua etapă a Campionatului Național de Sprint Urban, sportivul unirist şi-a luat revanşa în faţa celorlalți concurenți şi a reuşit să câștige. Astfel, și-a trecut în cont cele 25 de puncte acordate pentru victorie. Cu aceste puncte Ionuţ Zincă reintră în lupta pentru medaliile care se vor decerna la sfârșitul celor 4 etape ale Campionatului Național de Sprint Urban. În ierarhia de la finalul clasamentului vor mai conta încă două competiții (ultimele două etape ale campionatului), care se vor desfăşura pe 5 iunie, la Baia Sprie, şi pe 9 octombrie la Arad.

Podiumul etapei a doua a Campionatului Național de Sprint Urban, respectiv al competiției Săcele O Meeting, a fost următorul:

1. Ionuţ Zincă – CS Unirea Alba Iulia – 14.38

2. Alexandru Blejdea – CS Universitatea Craiova – 15.28

3. Mihai Ţînţar – CS Universitatea Craiova – 15.39

La Săcele O Meeting a mai participat un sportiv de la CS Unirea Alba Iulia – Radu Milea. Acesta a terminat pe un foarte bun loc 6, cu timpii 17.10.

Ionuţ Zincă este campionul naţional de anul trecut al Campionatului Național de Sprint Urban. Responsabilul secției de orientare de la CS Unirea Alba Iulia este Marius Anghel.

Cu această ocazie, CS Unirea Alba Iulia transmite felicitări lui Ionuț Zinca, nu doar pentru succesul obținut la Brașov, ci și pentru că sâmbătă 14 mai, la Câmpulung Moldovenesc, a câștigat cu echipa României campionatul balcanic la alergare montană și titlul de vicecampion balcanic la individual. La această competiție, Ionuț Zincă a participat în calitate de component al clubului Steaua București, el fiind legitimat și la clubul din Capitală.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah, competiție de elită la Alba Iulia

Publicat

în

Competiție de elită la Alba Iulia, prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah

Palatul Principilor – edificiu cu deosebită importanță istorică pentru județul nostru – a găzduit în zilele de 11 și 12 mai, prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah, competiție organizată de către Primăria Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia și Academia de Șah Mihnea Costachi.

Tânărul maestru internațional și-a făcut, astfel, debutul în calitate de organizator, turneul de șah rapid desfășurat sub coordonarea sa reunind la start 132 de jucători din România, Bulgaria, Moldova și Serbia, dintre care nouă mari maeștri. Este de remarcat că pe lista de start s-au aflat șase foști campioni ai României (Constantin Lupulescu, Vlad Jianu, Andrei Istrățescu, Vladislav Nevednichy, Mihai Grunberg și Angela Dragomirescu).

Clasamentul final al competiției a adus în prim-plan juniorii, primele două locuri, cu 7,5 puncte din 9, fiind ocupate de Momchil Petkov (Bulgaria, 19 ani, mare maestru) și Vladimir Cnejev (România, 16 ani, maestru FIDE). A urmat un grup de 7 jucători cu câte 7 puncte, cel mai bine clasat – și ocupant al locului 3 pe podium – fiind marele maestru Andrei Istrățescu. În ierarhia feminină, cea mai bine clasată a fost Andreea Cosman, care în curând va primi titlul de maestră internațională, iar primul între jucătorii din județ a fost George Ileană. Turneul, de a cărui bună desfășurare tehnică a răspuns arbitrul internațional Dinu-Ioan Nicula, a avut un generos fond de premiere de 31000 lei (dintre care 5000 lei pentru câștigător), distribuiți pe numeroase categorii de vârstă și rating.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, campioana play-out-ului: Victorie la Târgu Mureș

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, campioana play-out-ului

CSM Unirea Alba Iulia este sigură de primul loc în play-out-ul seriei a noua a ligii a treia de fotbal cu două etape înaintea încheierii campionatului.

Uniriștii și-au securizat primul loc prin victoria obținută în partida restantă din deplasare cu ACS Târgu Mureș. „Alb-negrii” s-au distanțat la opt puncte de oponenta din județul Mureș, a doua clasată în ierarhia din play-out, de care au dispus cu 2-0.

Ambele goluri au fost marcate în reriza secundă. Marcatori au fost Andrei Roșu și Răzvan Fetița, ultimul chiar din pasa aceluiași Roșu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Teodora Damian, handbalistă din Războieni-Cetate, campioană națională la junioare I cu Potaissa Turda

Publicat

în

Teodora Damian, handbalistă din Războieni-Cetate, campioană națională la junioare I cu Potaissa Turda

Teodora Damian, talentata handbalistă din Războieni-Cetate, a devenit campioană națională la junioare I, cu Potaissa Turda.

În finala competiției, la Galați, Potaissa Turda a învins clar, CSM București, scor 31-26 (17-10), iar jucătoarea din Alba a fost una dintre protagonistele întâlnirii, deși a evoluat accidentată. În semifinale, Potaissa a trecut de ACS „Lucian Bute” Galați, scor 22-21 (9-9). În ambele confruntări, Teodora Damian a înscris câte 3 goluri.

Teodora Damian va împlini 18 ani în luna decembrie și face parte din efectivul reprezentative României de junioare care va participa la Campionatul Mondial de la Chuzhou (China), în perioada 10-27 august. Teodora Damian a petrecut 4 ani la Potaissa Turda și se va transfera la Minaur Baia Mare, echipă din Liga Florilor. Anul trecut a fost principala marcatoare a României la Campionatul European Under 17 din Muntenegru (locul 11). Anterior, la precedenta competiție, Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Maribor (Slovenia), handbalista din Alba a fost golgheterul turneului (cu 42 de reușite) și portdarapelul delegației noastre la ceremonia de închidere, România cucerind medaliile de argint.

O performanță uriașă, echipa de junioare I Potaissa Turda, pregătită de Mihaela Tivadar, devenind campioană națională cu un sezon perfect, în care a câștigat toate partidele. La turneul final, echipa din Turda a învins rând pe rând: Activ Prahova Ploiești (41-26), Știința București (37-25), ACS „Lucian Bute” Galați (în semifinale) și CSM București (31-23, în grupă, respectiv, în ultimul act). La nivel de juniori, Potaissa Turda, în colaborare cu Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”, a câștigat două titluri naționale: Juniori III (2022) și Junioare I (2024).

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba