Date semnificative despre fortificația de pământ daco-romană de la Cetatea de Baltă

Din 1969 şi până în 1973 Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a efectuat săpături arheologice la obiective antice şi medievale de pe raza comunei Cetatea de Baltă.

Lucrările au debutat în 1969 cu binecunoscuta cetate medievală ce a aparţinut mai bine de o jumătate de veac domnilor Moldovei. Date fiind inundaţiile din vara anului 1970 n-a mai fost posibilă continuarea săpăturilor la cetatea medievală situată în lunca inundabilă a Târnavei Mici şi din această cauză s-au început investigaţiile la o fortificaţie de pământ situată în pădurea de pe „Dealul Cetăţii”. Săpăturile s-au desfăşurat în vara anilor 1970 şi 1973.

Înălţimea pe care se află fortificaţia este situată pe malul drept al Târnavei Mici, între comuna Cetatea de Baltă şi satul Sântămărie, la altitudinea de 466 metri, încât domină o zonă întinsă a acestei văi atât la vest către Blaj, cât şi spre est până spre Târnăveni.

Informaţii mai vechi, fără să fi fost confirmate prin săpături arheologice, au presupus existenţa pe Dealul Cetăţii a unui castru roman de pământ. Informaţiile se bazau pe descoperirea la începutul secolului în satul Sântămăria şi în comuna Cetatea de Baltă a unor inscripţii fragmentare romane precum şi a unor fragmente de ţiglă şi cărămidă din aceeaşi perioadă1.

Fortificaţia antică ocupă toată partea superioară a înălţimii împădurite de pe Dealul Cetăţii, având o formă ovală neregulată, încadrându-se în situaţia geografică existentă. Laturile de est, nord-est şi sud sunt mai abrupte şi n-au necesitat din partea constructorilor ridicarea unor valuri şi şanţuri de dimensiuni mari, în schimb pe laturile de vest şi nord-vest pantele sunt domoale necesitând lucrări de fortificare mai ample formate din două şanţuri şi un val de pământ mai înalt. Pe această latură se află şi calea de acces spre fortificaţie, un drum de câmp utilizat şi azi, care urcă pe culmea înălţimii dinspre satul Sântămăria.

Fortificaţia ocupă o suprafaţă totală de cea. 0,900 ha, iar interiorul propriu zis nu depăşeşte 0,400 hectare. Axa principală situată pe direcţia sud-est / nord-vest are o lungime de 128 de metri, iar cea secundară, est-vest, este de 120 de metri.

În campaniile de săpături arheologice amintite s-au executat cinci secţiuni.

Materialul arheologic recoltat este sărac. În afară de cel descoperit în locuinţa semiîngropată, fragmente ceramice au mai fost identificate în jurul unor vetre deschise ce par să fi fost folosite temporar de cei care au construit fortificaţia din faza a doua. Restul materialului a fost recuperat din suprafeţele secţiunilor atât din interiorul cât şi din exteriorul fortificaţiei.

Materialul arheologic se poate bine împărţi în trei grupe distincte: preistoric, dacic şi roman.

Materialul arheologic din epoca preistorică se compune din ceramică de tip Coţofeni III şi din bronzul timpuriu (grupul Copăceni).

Materialele din perioada dacică se compun din ceramică lucrată la mână şi la roată şi din alte obiecte. Fragmentele lucrate la mână sunt din pastă grosieră de culoare cărămizie-cenuşie prevăzute cu buton de prindere. Butonii sunt de trei tipuri: circular simplu, ornamentat cu impresiuni, oval şi circular cu proeminenţe. Din aceeaşi categorie s-a descoperit un picior de fructieră din pastă grosieră şi un alt picior de la un vas miniatural. Din categoria ceramicii dacice lucrate la roată recunoaştem un picior de fructieră din pastă fină lustruită de culoare cărămizie deschisă, precum şi câteva fragmente ceramice cu profilul buzelor simplu şi uşor răsfrânt înafară. Tot de factură dacică este şi fragmentul de brăţară din sticlă albastră cu incizi orizontale şi cu pastile aplicate din sticlă galbenă, probabil şi cele două fragmente de cute din gresie cu profile rectangulare.

Cel mai bogat material arheologic descoperit în fortificaţia de pământ de la Cetatea de Baltă aparţine epocii romane. Alături de ceramică de diferite tipuri şi forme s-au mai recuperat şi câteva obiecte din metal, un fragment de ţiglă, un fragment dintr-o râşniţă, precum câteva obiecte din fier.

În final pe baza analogiilor şi a materialului arheologic descoperit s-a putut preciza că fortificaţia de pământ de pe Dealul Cetăţii a fost edificată în două faze distincte, prima în epoca dacică, iar a doua a fost o refacere romană.

Prima fază de construcţie din perioada dacică se caracterizează prin ridicarea unui val cu palisadă de lemn şi a şanţ cu fundul drept situat la distanţa de 5 metri faţă de primul stâlp exterior al palisadei.

Abandonarea fazei romane s-a făcut prin incedierea structurii de lemn a valului fortificaţiei, transformându-se totul într-un strat de sol ceramizat cu urme de cenuşă şi cărbune care s-a aplatizat şi a curs de-a lungul secolelor pe pante, umplând cea mai mare parte a şanţurilor.

În urma săpăturilor executate s-a constatat că fortificaţia nu a fost intens locuită nici în perioada dacică şi nici în cea romană, în afară de locuinţa semiîngropată şi vetrele menţionate nu s-au identificat alte construcţii. Sondajele arheologice executate în anii 1970 şi 1973 au contribuit decisiv la lămurirea originii şi fazelor de construcţie a fortificaţiei de pământ de pe Dealul Cetăţii situat în comuna Cetatea de Baltă.

sursa: dacoromania-alba.ro (Gheorghe Anghel)

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE