Rămâi conectat

Știri

Eroinele din perioada războiului: Ecaterina Teodoroiu și Regina Maria, femei care au schimbat România

Publicat

în

Eroinele din perioada războiului: Ecaterina Teodoroiu si Regina Maria, femei care au schimbat România

Fie că au fost eroine de război,  activiste,  sau pur și simplu au făcut performanță în domenii rezervate până atunci doar bărbaților, figurile feminine au schimbat sisteme, au doborât bariere, au revoluționat domenii și au dus numele României mai departe.

Cu siguranță, una dintre cele mai apreciate prezențe feminine ale României este Regina Maria, o personalitate cu un spirit luptător, înnobilat de bunătate și diplomație.

Pentru Regina Maria, intrarea României în Primul Război Mondial alături de Antanta a reprezentat momentul care i-a arătat că venise timpul ca România să lupte pentru îndeplinirea idealului realizării statului național. Conştientă de menirea sa în acele împrejurări grele pentru ţară, nu a ezitat să-şi pună în pericol viaţa pe front, prin spitale, la căpătâiul soldaţilor răniți sau bolnavi de holeră și tifos. Curajul nedezmințit și tăria sa morală au transformat-o într-un simbol al luptei românilor în acele vremuri de restriște. Prezența sa pe front în mai toate momentele cruciale, încercând să aline suferințele și să ridice moralul soldaților răniți, ocupă un loc special în memoria Armatei Române. Această legătură cu soldații și ofițerii armatei i-a atras supranumele de „Regina Soldat” sau „Mama Răniților”. Încă din primele clipe ale războiului, Regina Maria s-a înscris în rândurile armatei pentru a-i ajuta pe militari. A dedicat cu generozitate timp şi energie bolnavilor și soldaților răniți pe front. Prin activitatea sa medicală pe frontul războiului a coordonat colaborarea cu Crucea Roșie, a organizat spitalele militare de campanie care preluau răniții de pe front și a strâns fonduri pentru serviciul de ambulanță care i-a și purtat numele. Fotografiile din acea vreme o infățișează pe regină în uniformă de infirmieră, mergând prin unitățile sanitare militare, prin tranșee, și chiar prin apropierea liniilor inamice.

Originară din Anglia, Prințesa de Edinburgh ajunge la 17 ani pe meleagurile țării noastre, urmând să devină soția lui Ferdinand I și, ulterior, regină. Încă din primii ani petrecuți aici, Maria începe să descopere tot mai mult țara adoptivă. Se îndrăgostește de cultură și oameni, pentru care va lupta la nivel politic. Va negocia cu miniștri și diplomați, va scrie articole despre România, va pleda pentru cauza țării și o va promova dincolo de granițe. „Fiecare țară are nevoie de o față. Deci când vă adunați cu toții pentru deliberări, vreau ca România să aibă o față. Sunt aici să fiu acea față, să fac România ceva mai personal decât statistici și hărți.” – Regina Maria, aflată într-o vizită diplomatică în Statele Unite. În timpul Primul Război Mondial, Regina Maria rămâne aproape de oameni și de nevoile lor. Acordă îngrijiri soldaților răniți, îi ajută pe bolnavii de tifos și holeră. Între timp, se ocupă și de dezvoltarea sistemului de sănătate. În acest sens, coordonează colaborarea cu Crucea Roșie, organizează spitale de campanie și strânge fonduri pentru serviciul de ambulanță.

Ecaterina Teodoroiu

Figură emblematică pentru poporul român, „eroina de la Târgu Jiu” rămâne un simbol al patriotismului și dedicării. Realizează jertfa supremă, murind pe frontul de luptă în timpul Primului Război Mondial. În timpul liceului, se înscrie în asociația de cercetași Cohorta „Pastorul Bucur” și ia prima dată contact cu viața militară, urmând ca, după începerea războiului, să acorde îngrijiri soldaților răniți. Momentul de cumpănă îl reprezintă moartea fratelui său. Este clipa în care Ecaterina își dă seama de adevăratele implicații ale războiului și, mânată de patriotism, se înrolează în armată. Se confruntă, pentru început, cu reticență sistemului care îi consideră potriviți pentru luptă doar pe bărbați. Cu un curaj nebănuit, eroina rezistă multiplelor confruntări cu trupele inamice. Reușește să evadeze din prizonieratul german și devine sublocotenent, sfârșind, însă tragic, în vara lui 1917.

Ecaterina Teodoroiu a intrat și în atenția Casei Regale și însăși Regina Maria a avut câteva întrevederi cu ea, vizitând-o în perioada în care a fost internată la spitalul Regele Ferdinand din Iași. Primea din partea reginei patru sute de lei pe lună și potrivit mărturiilor vremii, banii erau folosiți pentru îmbunătățirea traiului colegilor de luptă. Tot regina Maria îi conferă gradul de sublocotenent onorific. Ecaterina Teodoroiu e poate cel mai cunoscut erou de război al țării noastre, a căpătat statutul de eroină a României Mari.

Sursa:reginamaria.org, cluj.com, vice.com

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui” din Alba

Publicat

în

În Alba, zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui”

În cadrul primei luni a campaniei umanitare și de mediu „Roboțelul Binelui”, derulată de Crucea Roșie Română Filiala Alba, au fost strânse 31.732 de ambalaje la cele trei puncte de colectare din Alba Iulia, Cugir şi Sebeş.

Punctele de colectare sunt amplasate în Alba Iulia – în zona Casa de Cultură a Sindicatelor, la Sebeș – în zona Piaței Agro-Alimentare „Dacia” și la Cugir – în zona Parcare UM Cugir și stația autobuz strada 21 Decembrie 1989. Aici, prin intermediul unor RVM-uri (automate inteligente de colectare selective), furnizate gratuit de către o firmă din Sebeş, „Roboțelul Binelui” transformă deșeurile în fapte bune.

La punctele de colectare pot fi aduse inclusiv ambalaje de băuturi care nu au sigla SGR sau etichetă. Fiecare ambalaj reciclat înseamnă o donație pentru Crucea Roșie Română Filiala Alba din partea a două companii din Sebeş, destinată susținerii unor proiecte umanitare, educaționale, medicale, pentru campanii de promovare a sănătății sau pentru pregătirea intervenției în caz de dezastre.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centraliza: Proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba

Publicat

în

Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centralizat

Peste 400 de branșamente urmrează să fie făcute, prin proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba.

Amplasamentul studiat se găsește în comuna Lupșa, localitatea Lupșa și Hădărău. Terenurile pe care se vor executa lucrările proiectate sunt cuprinse pe domeniul public-administrativ al acesteia.

În prezent, zona studiată din localitățile Lupșa și Hădărău, nu dispun de un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă. Există un sistem de alimentare cu apă și stație de tratare – aflat la nivel de execuție, cu implementare în perioada imediat următoare, motiv pentru care se va face referire la această rețea ca și cum ar fi existentă.

Problema la sistemul de alimentare cu apă potabilă este faptul că proiectul nu a fost finanțat și pentru branșamentul proprietăților la acest sistem. Investiția inițială a fost de execuție a captării de apă, stației de tratare și conductele de distribuție.

Prin urmare, proprietățile nu sunt branșate la sistemul de alimentare cu apă, motiv pentru care acest sistem nu este integral. Totodată, fără a avea consumatori, Stația de Tratare nu poate funcționa în parametrii proiectați.

Prin investiția propusă se dorește branșarea proprietăților la sistemul de alimentare cu apă.

Ținând cont de cele arătate mai sus și de prevederile și conținutul documentelor strategice de țară care sunt:

– planul național de dezvoltare;
– codul național strategic de referință;
– programul național de dezvoltare urbană;
– planul de dezvoltare al regiunii;
– strategia de dezvoltare a Comunei.

Majoritatea gospodăriilor se alimentează cu apă din fântâni, sau diferite tipuri de captări (curs de apă, foraj) dar nu beneficiază de apă potabilă. Situația actuală este incompatibilă cu normele sanitare din U.E., dar și cu normele societății moderne, iar populația este expusă riscului epidemiologic de apariție a îmbolnăvirilor hidrice.

Consiliul Local LUPȘA urmărește branșarea tuturor proprietăților la sistemul de alimentare cu apă potabilă centralizat.

Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului este Consiliul Local al Comunei Lupșa.

Conform documentației, pentru dimensionarea sistemului de alimentare cu apă, s-a considerat că, în perspectivă, toți locuitorii vor avea instalații interioare de apă rece, apă caldă și canalizare, cu preparare individuală a apei calde.

În urma calculelor efectuate conform SR 1343-1/95, au rezultat următoarele debite caracteristice (pentru nevoi gospodărești, nevoi publice):

Qzi med = 224,56 m³/zi = 2,59 l/s;
Q zi max = 291,94 m³/zi = 3,37 l/s;
Q max orar = 817,43 m³/zi = 34,05 m³/h = 9,46 l/s.

Branșamentul locuințelor se va face prin cămine de branșament din material plastic, prevăzute cu capac de acces. Căminele vor fi pre-echipate cu contor Dn 25 mm, 2 robinete de secționare, cât și mufe de legătură la conducta de branșament.

Amplasarea căminelor de branșament se va face la limita de proprietate, pe cât posibil în spațiul verde evitându-se astfel amplasarea acestora în trotuar.

Astfel, s-a prevăzut un număr de 446 buc cămine de branșament, în vederea contorizării întregii zone extinse a localităților.

Conductele de branșament sunt realizate din țeavă de PEHD PE100 Pn6 RC având diametrul Dn 25 și se vor realiza din conducta de serviciu prin intermediul colierelor de branșare pentru țevi de polietilenă, adaptate la diametrul conductelor (conform SR 8591-91 și SR 4163/1-95).

Lungimea totală a conductelor de branșament PEID PE100 RC DN25 mm Pn 6 va fi de cca. 1460 ml.

Calculul sarcinii hidrodinamice necesare pentru alimentarea cu apă a unei gospodării s-a efectuat în ipoteza asigurării prin branșament a necesarului de apă rece și necesarul de apă rece pentru prepararea apei calde, pentru punctul de consum cel mai dezavantajat din punct de vedere hidraulic.

Pentru o gospodărie obișnuită, tip parter sau P+1, se vor prevedea branșamente Dn 25, executate din țeava PEID 25, prevăzute cu contor de apă Dn 25 (Qn=1,50-6,00 m³).
Montajul conductelor de branșament se va face subteran sub adâncimea minimă de îngheț conform STAS 6054-77 (-0,90 m).

Săpătura se execută atât mecanic cât și manual, funcție de prezența pe traseu a altor utilități, cu pereți verticali, lățimea săpăturii aferente conductei de legătură fiind de 0,6 m; pozarea conductei se va realiza pe un pat de nisip de 10 cm sub generatoarea inferioară, iar umplutura până la 15 cm deasupra generatoarei superioare se va realiza cu nisip bine compactat, restul umpluturii fiind reprezentat de materialul rezultat din săpătură, sortat și măruntit pentru eliminarea bolovanilor și a bulgărilor mari. Materialul excedentar, rezultat în urma săpăturii, va fi îndepărtat.

Căminul de apometru va fi de tip monobloc, complet echipat, compus din: corp cămin din polietilenă (PE) executat prin turnare în dublu strat – strat compact de polietilenă la exterior și strat de polietilenă expandată la interior, cu rol de izolație termică, având Dn500 mm și H= 1100 mm, prevăzut cu capac din polietilenă; capacul este prevăzut cu cameră de formare a pernei de aer împotriva înghețului, etanșarea se face cu garnitură din cauciuc EPDM; căminul este echipat cu contor, robinete de separare și fitingurile de montaj aferente. Căminul se montează pe un pat de nisip de 10 cm, bine compactat, materialul de umplutură se va aplica în straturi uniforme succesive de 20 – 40 cm, cu compactare la minim 90%.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Vizită la Sebeș a unor oficiali din Landul Brandenburg

Publicat

în

Oficiali din Landul Brandenburg în vizită la Sebeș

Marți 14 mai, conducerea Primăriei Sebeș a primit, în Aula Primăriei, o delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Landului Brandenburg, condusă de Barbara Richstein, vicepreședintele Parlamentului Landului Brandenburg și Matthias Stefke, vicepreședintele Comisiei Afaceri Europene și Politică de Dezvoltare a Landului Brandenburg.
Delegația germană a vizitat Liceul Tehnologic Sebeș, unitate de învățământ profesional, inclusiv în sistem dual, construcție nouă finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Liceul German.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes comun precum dezvoltarea comunității locale și impactul pozitiv al investițiilor germane în zonă. De asemenea, un subiect important pe agenda de lucru a fost și formarea profesională în sistem dual, după modelul german și oportunitățile de finanțare europeană pentru educație prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.
Evenimentul se datorează parteneriatului solid dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg, având ca obiectiv principal prezentarea exemplelor de succes din Regiunea Centru în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional și cooperării bilaterale dintre Germania și România, în special între Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba