Rămâi conectat

Social-Economic

Se modifică valoarea tichetelor de masă și a celor de creșă, din aprilie

Publicat

în

Din aprilie, valoarea tichetelor de masă și a celor de gresă va fi majorată.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) vrea majorarea valorii tichetelor de masă și a tichetelor de creșă, începând cu data de 1 aprilie 2022. Astfel ministerul a pus în dezbatere două propuneri de ordin pentru majorarea acestor tichete.

Nu este ceva impresionant, mai ales în cazul tichetelor de masă, dar este o crește. De doar câțiva bani pentru tichetele de masă și ceva mai consistentă, de 30 de lei, pentru tichetele de creșă, creșterea va fi de 30 de lei.

Așa cum apare în primul proiect de ordin, pentru semestrul I al anului 2022, începând cu cele din aprilie, valoarea tichetelor de masă va crește, de la 20,09 lei, cât e în prezent, la 20,17 lei. În cazul tichetelor de masă, este stabilită valoarea maximă pe care o poate avea un astfel de bilet de valoare, astfel că tichetele pot avea orice valoare sub acest prag.

Pe de altă parte, cel de-al doilea proiect de ordin stabilește că, începând tot cu luna aprilie, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă va fi de 520 de lei, cu 30 de lei mai mult decât valoarea actuală a acestor bilete de valoare (490 de lei).

În context, publicația Avocatnet menționează că, potrivit Legii nr. 165/2018, tichetele de masă sunt bilete de valoare pe care orice angajator le poate acorda lunar salariaților săi, acestea putând fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau achiziționarea de produse alimentare. În schimb, tichetele de creșă sunt bilete de valoare care se acordă lunar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul.

De la 1 februarie 2022, tichetele de masă, voucherele de vacanţă, tichetele cadou, culturale şi cele de creşă, care sunt acordate salariaţilor de către angajatori, vor fi emise doar în format electronic. Drept urmare, tichetele nu mai pot fi emise în forma tipărit, cu excepţia celor emise până la data de 31 ianuarie 2022, care rămân valabile până la expirare.

Sursa:dcbusiness.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

Forțe proaspete în echipa Jandarmeriei Alba

Publicat

în

În echipa Jandarmeriei Alba, forțe proaspete

Jandarmeria Alba le spune bun venit în echipă noilor colegi, Adriana, Marian și Paul, absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Drăgășani și Fălticeni.

Aceștia au fost repartizați la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

La debutul în carieră, aceștia vor parcurge o perioadă de 6 luni de tutelă profesională, care îi va iniția în tainele meseriei de jandarm.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

„Împreună dăruim bucurie”, pentru vârstnici, la Sebeș

Publicat

în

„Împreună dăruim bucurie”, pentru vârstnici, la Sebeș

„Împreună dăruim bucurie”, este campania prin care Direcția Generală de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș și-a propus și în acest an să aducă bucurie și zâmbete pe chipurile persoanelor vârstnice singure din comunitatea locală.
200 de persoane vârstnice au primit în pragul sărbătorilor pascale pachete alimentare constând în faină, zahăr, ulei, orez, conservă de carne, paste, cozonac, suc și role de hârtie.
„Voluntarii noștri au fost entuziasmați să ofere căldură, bucurie și o vorbă bună bunicilor comunității”, au precizat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.
Aceștia au adresat mulțumiri pentru implicare primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor, viceprimarului municipiului Sebeș, Dorin Albu, sponsorilor, voluntarilor de la Asociația Laudă semințelor, coordonați de Bogdan Turcu, Centrulului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, elevilor de la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș și Liceul Tehnologic Sebeș, coordonați de profesoarele Cornelia Cosma și Mihaela Suciu, Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și nu în ultimul rând, echipei Direcției Generale de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce nu ai voie să faci

Publicat

în

Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare

Ultima vineri din Postul Paștilor este potrivit tradiției zi de post negru – nu se bea decât apă toată ziua.

Potrivit tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, deoarece pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea trupului Său pentru înmormântare.

Seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care il poartă preoții, ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului.

După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

sursa: crestinortodox.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba