Administrație
În această lună va intra pe traseu primul autobuz electric din Alba Iulia
În această lună va intra pe traseu primul autobuz electric din Alba Iulia
Acesta a intrat în posesia municipalității în cursul lunii decembrie, a fost deja colantat și înmatriculat și este gata să își transporte călătorii, în cele mai bune și moderne condiții.
Și, la fel de important, fără a mai polua mediul înconjurător.
Urmează livrarea a câte 4 astfel de autobuze lunar, până le vom avea pe toate cele 13 în proprietatea noastră.
Odată cu apariția acestor mijloace de transport, vor fi reduse și costurile cu privire la transportul public local, dar vor contribui și la un mediu mult mai curat pentru albaiulieni.
Administrație
Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării
Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării
Administrație
Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în localitatea Galați (Zlatna): Care este stadiul lucrărilor
Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în localitatea Galați (Zlatna): Care este stadiul lucrărilor
Lucrările la Centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar din localitatea Galați (Zlatna) avansează, au anunțat autoritățile locale.
Prin acest proiect vor fi amplasate 11 containere unde cetățenii vor putea sa depoziteze deșeuri din demolări, deșeuri vegetale, deșeuri casnice, sticlă, mobilă, carton, electrocasnice sau deșeuri periculoase.
Vor fi amplasate în incintă și un cântar si un bazin subteran pentru colectarea uleiurilor uzate.
Proiectul depășește 760.000 de euro și este finanțat prin PNRR.
Administrație
Ultima stradă din Petrisat care necesita reabilitare, finalizată înainte de 1 mai
Ultima stradă din Petrisat care necesita reabilitare, finalizată înainte de 1 mai
-
Știriacum 5 zile
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 5 zile
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum 2 zile
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum o săptămână
Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor
-
Divertismentacum o săptămână
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum o zi
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum 5 zile
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte
-
Știriacum 5 zile
Prăgșorul, obicei de Paști vechi de peste 250 de ani, în Țara Moților, la Bistra