Rămâi conectat

Știri

Apelurile telefonice fixe și mobile mai ieftine, de la 1 ianuarie 2022

Publicat

în

Tarifele pentru terminarea apelurilor în reţelele de telefonie fixă şi mobilă din România vor scădea, de la 1 ianuarie 2022, ca urmare a Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii ANCOM

Astfel, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,55 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile în propriile reţele, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,07 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe în propriile reţele.

„Tariful de terminare a apelurilor mobile se va reduce cu aproape 22% faţă de cel practicat în prezent şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie”, precizează ANCOM, potrivit dcbusiness.ro.

Potrivit sursei citate, Regulamentul Comisiei Europene stabileşte şi tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica şi în România. Acestea sunt de 0,4 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 şi de 0,2 eurocenţi/minut de la 1 ianuarie 2024.

Pe de altă parte, tariful de terminare a apelurilor fixe va fi cu aproximativ 10% mai mic faţă de cel practicat în prezent şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie fixă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propriile reţele publice de telefonie. Aceasta este ultima reducere a tarifului prevăzută de Regulament, subliniază ANCOM.

Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de propriii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul.

ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultra-rapide, scrie dcbusiness.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

21 mai, Sfinții Constantin și Elena: Ce nu este bine să faci în această zi

Publicat

în

21 mai, Sfinții Constantin și Elena: Ce nu este bine să faci în această zi

Ortodocsii si catolicii ii serbeaza pe 21 mai pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, datorita carora crestinismul a devenit religie permisa, jertfele sangeroase au fost interzise si duminica a fost stabilita zi de odihna in Imperiul Roman.

Sfintii Imparati Constantin si Elena sunt sarbatoriti pe 21 mai atat de bisericile ortodoxe, cat si de cele catolice la fel cum sunt serbati apostolii.

Pentru ziua de 21 mai (Sfintii Constantin si Elena) exista o serie de obiceiuri si superstitii care fac referire la vara ce urmeaza sa-si faca aparitia:

– multi agricultori nu lucreaza de Sfintilor Constantin si Elena, pentru a evita pagubele aduse holdelor de pasarile cerului; in unele regiuni ale rarii este ultima zi in care se mai poate semana porumb, ovaz si mei, deoarece, in popor, se vorbeste ca tot ce se seamana dupa aceasta zi se va usca;

– podgorenii respecta ziua de Constantin Graur in ideea ca, daca vor munci, graurii le vor distruge strugurii;

– ziua de 21 mai (Sfintii Constantin si Elena) este ziua in care pastorii hotarasc cine le va fi baci, unde vor amplasa stanele si cine le va pazi pe timpul pasunatului;

– femeile, pentru a alunga duhurile rele si necurate, tamaie si stropesc cu aghiasma; pentru a se apara de forte malefice, taranii aprind un foc mare si stau in jurul lui, prin acest foc obisnuiesc sa treaca si oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cat vor sta la stana.

Oamenii trebuie sa tina sarbatoarea, pentru ca puii din gospodarie sa nu fie mancati de ulii. In ziua Sfintilor Constantin si Elena este bine sa nu se lucreze, pentru ca holdele si strugurii sa nu fie distrusi, iar pana in 21 mai trebuie sa fie semanate porumbul, ovazul si meiul, potrivit traditiei populare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ce e bine să dai de pomană de Sfinții Constantin și Elena, sărbătoriți în 21 mai: Tradiții și obiceiuri

Publicat

în

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe 21 mai pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare și pe mama să, Elena, cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului.

Datorită sfinților Constantin și Elena, creștinismul a devenit religie interzisă, jertfele sângeroase au fost interzise, iar duminica a devenit zi de odihnă în Imperiul Roman.

Tradiţii şi obiceiuri în ziua sfinţilor Constantin şi Elena

În România există o serie de obiceiuri şi superstiții în această zi. Din bătrâni se spune că aceia care vor munci pământul în această zi vor avea parte de o invazie a păsărilor dăunătoare.

În această zi nu se lucrează ogoarele, nu se dă cu sapa, nu se plivesc ierburile. Mai mult, în alte zone se spune că aceasta este ziua în care păsările îşi învaţă puii să zboare.

În calendarul popular, sărbătoarea Sf. Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. În această zi, era interzis să se muncească, iar prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări. Ziua de Constantinul Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul.

În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă. Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

De Sfinții Constantin și Elena femeile dau cu tămâie și stropesc cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele și necurate.

Pentru sănătate și bunăstare, în ziua praznicului, unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori îmbobociți, flori de lămâiță, dulciuri făcute în casă și pâine.

Conform tradiției, pentru persoanele care au plecat dintre noi, se face pomană. Acest lucru se face de mult și se va mai face mult timp de acum încolo. Pomana. nu este atât de simplu de făcut, precum pare la prima vedere. Cei care vor să dea de pomană pentru cei plecați dintre noi, trebui să respecte niște reguli foarte bine stabilite. Pomana se face în memoria celor morți și pentru sufletele lor și constă într-un act de milostenie, care se face pentru a oferi un ajutor celor vii. De obicei, pomana este efectuată de către rude, care pomenesc memoria celor trecuți în neființă.

În funcție de posibilitățile și de dragostea celor care fac pomenirea, de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena se pot da de pomană lucruri diverse. Cel mai adesea se împart vase cu mâncare pentru cei apropiați, sau pentru persoanele nevoiașe. Pe lângă acestea, credincioșii ortodocși ale căror rude au murit, plătesc la biserică pomelnice care urmează a fi citite în timpul slujbei Sfintei Liturghii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Aproape 7 mii de elevi și cadre didactice din Alba implicați în activități în cadrul evenimentului național ,,Săptămâna Școala în Siguranță”

Publicat

în

Aproape 7 mii de elevi și cadre didactice din Alba implicați în activități în cadrul evenimentului național ,,Săptămâna Școala în Siguranță”

În perioada 14 – 17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, alături de polițiști de la subunitățile inspectoratului, au intensificat activitățile informativ-preventive, în scopul creșterii siguranței în unitățile de învățământ din județ.

Polițiștii au ajuns, în cele 4 zile, în 138 de unități de învățământ din județ și au interacționat cu peste 6.800 de elevi și cadre didactice, care au fost informați cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, modul în care acestea afectează sănătatea fizică și psihică, consecințele legale ale consumului și traficului de droguri precum și cu privire la răspunderea penală a minorilor.

De asemenea, elevii au învățat cum să recunoască și să reacționeze în situații de bullying, cyberbullying și despre cum să prevină implicarea sau victimizarea prin fapte cu violență, despre efectele, cauzele și impactul fenomenului de violență asupra victimelor și comunității dar și cum să identifice semnele traficului de persoane, care sunt măsurile de precauție ce trebuie adoptate, precum și despre importanța protejării intimității și a vieții private.

În activitățile desfășurate, alături de polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost implicați specialiști din cadrul Centrului Regional de Prevenire  Evaluare și Consiliere Antidrog Alba, de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia și alți parteneri instituționali.

Activitățile au fost organizate în cadrul evenimentului național ,,Săptămâna Școala în Siguranță”, proiect inițiat de Direcția Siguranță Școlară din cadrul Poliției Române, menit să conștientizeze elevii cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii violenței în mediul școlar și pentru asigurarea unui climat educațional optim.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba