Eveniment
Protocol de colaborare între universitatea albaiuliană și o universitate din Germania
Un nou pas în internaționalizare făcut de UAB
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a încheiat un protocol de colaborare cu Universitatea Tehnică Brandenburg (TU Cottbus) din Republica Federală Germania.
Protocolul vizează consolidarea relațiilor interuniversitare și dezvoltarea unor proiecte comune.
Potrivit rectorului Daniel Breaz, internaționalizarea constituie o preocupare constantă a comunității academice UAB. Dincolo de dimensiunea de mobilitate internațională a studenților și a cercetătorilor UAB, aceste parteneriate au menirea de a stabili și relații cu mediul economic, social sau cultural.
Conform lui Daniel Breaz, principalii beneficiari ai eforturilor făcute de UAB în direcția internaționalizării sunt studenții, aceștia având posibilitatea de a deveni parte a unui ecosistem global, menit să îi pregătească profesional astfel încât să performeze pe o piață aflată într-o dinamică tot mai complexă.
Eveniment
Zilele Comunei Șugag: Când vor avea loc
Eveniment
Filmul „Avram Iancu împotriva imperiului”, proiecție la Blaj, vineri 17 mai
Proiecție la Blaj a filmului „Avram Iancu împotriva imperiului”
Eveniment
Concurs de poezie și muzică patriotică la Blaj: Cine l-a organizat
La Blaj, concurs de poezie și muzică patriotică
-
Știriacum 2 săptămâni
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 2 săptămâni
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum o săptămână
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum o zi
Urcatul oilor la stână: Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna mai
-
Știriacum o săptămână
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum o săptămână
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic
-
Știriacum 2 săptămâni
Prăgșorul, obicei de Paști vechi de peste 250 de ani, în Țara Moților, la Bistra
-
Știriacum o zi
Tulnicul, simbol al Țării Moților: Instrumentul muzical face parte din moştenirea culturală a poporului român