Administrație
La Blaj se pregăteşte izolarea termică a blocurilor
Pregătiri pentru izolarea termică a blocurilor la Blaj
În această perioadă se finalizează studiile de fezabilitate și documentațiile tehnice pentru primele două loturi de blocuri din Blaj care vor fi reabilitate energetic, adică izolate termic.
În prima fază se află în lucru proiectele pentru primele două loturi, care cuprind 9 blocuri de locuințe, costul documentației pentru fiecare lot fiind de 120.000 de lei (fără TVA), acesta fiind suportat de Primăria Municipiului Blaj.
Cele două proiecte, care vor fi finalizate în luna decembrie, vor fi depuse, pentru a fi finanțate, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – axa care vizează eficientizarea energetică a clădirilor multi-rezidenţiale, cu finanțare europeană.
Administrație
Drum nou spre cimitirul din Beldiu: Lucrări în curs
Lucrări în curs la un drum nou spre cimitirul din Beldiu
Se lucrează la accesul spre cimitirul sătesc Beldiu.
Se excavează stratul vegetal, urmează straturile suport și montarea dalelor, lucru ce va permite, conform reprezentanților administrației locale, realizarea unui drum de acces sigur și civilizat.
Într-un viitor apropiat, pe lângă accesul către cimitir, drumul pavat va asigura și accesul către capela ce urmează a fi construită aici.
În paralel, la căminul cultural din Beldiu se execută lucrări de reparații și zugrăveli interioare, după înlocuirea instalațiilor electrice în totalitate și în scurt timp se vor monta corpurile de iluminat, întrerupătoarele și prizele.
Administrație
Punte pietonală în reparație capitală la Sebeș
Sebeș: Punte pietonală în reparație capitală
Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș informează cetățenii că puntea care face legătura între strada Spicului și strada Abatorului este în reparație capitală până în 30 iunie.
Se vor executa mai multe lucrări.
Lucrările prevăzute a se executa sunt recondiționarea cablului principal de susținere, confecționarea și înlocuirea balustradelor, precum și înlocuirea căii de rulare.
Administrație
Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării
Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării
-
Știriacum 2 săptămâni
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 2 săptămâni
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum o săptămână
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum o săptămână
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 11 ore
Urcatul oilor la stână: Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna mai
-
Știriacum o săptămână
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum 6 zile
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic
-
Știriacum 2 săptămâni
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte