Rămâi conectat

Știri

Black Friday: Cum ne asigurăm că plata online, cu cardul, este una sigură

Publicat

în

Se apropie Black Friday: Cum ne asigurăm că plata online, cu cardul, este una sigură

Tu ești în siguranță atunci când faci cumpărături online? În perioada Black Friday, magazinele online se laudă cu vânzări record. Înainte de a intra în goana după reduceri, află ce măsuri de securitate poți să îți iei atunci când plătești pe internet cu cardul. Black Friday 2022 România se organizează în data de 11 noiembrie 2022.

Nu te poți proteja dacă nu știi ce riscuri apar pentru contul tău bancar atunci când folosești cardul pentru a plăti produsele cumpărate online. Prin urmare, pe internet trebuie să te ferești de viruși, dar și de fraude.

În ceea ce privește virușii, mai multe banci, ne atenționează că există anumite programe malițioase care pot infecta calculatoarele. Virușii sunt niște programe prin care sunt furate informațiile tale sensibile, de exemplu datele personale și financiare, care sunt folosite apoi pentru a face tranzacții fără voia ta.

Există mai multe tipuri de viruși și care se comportă diferit. De exemplu, îți poți compromite datele dacă apeși pe un anumit link prin care vei accesa un site fals care imită site-ul atacat. Dacă îți introduci datele acolo, acestea vor fi furate. De asemenea, poti primi mesaje ce par a fi trimise din partea unor surse de încredere, precum banca, prin care ți se cer anumite informații financiare sau identitatea personală.

De aceea, trebuie să știi că băncile nu-ți vor solicita niciodată date personale sau informatii vitale, precum numărul cardului, data la care expiră, PIN-ul, parola de Internet sau Mobile banking, prin accesarea unui link transmis prin e-mail.

Cum te poți proteja de eventualele riscuri

Acum, pentru că știm care sunt pericolele la care suntem expuși în mediul online, trebuie să aflăm cum ne putem proteja în fața acestora. În acest sens, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ne face câteva recomandări, dar și pe site-urile băncilor putem găsi informații referitoare la securitatea online.

1. Nu divulga nimănui datele cardului (cele 16 cifre ale numărului cardului, luna și anul când expiră, numele deținătorului cardului, codul CVV) sau informațiile tale personale și nici nu ține cardul și codul PIN în același loc. Nu este îndreptățit să îți ceară codul PIN nici măcar personalul băncii sau al poliției. Tot pentru a face cât mai greu de furat datele tale, nu folosi opțiunea de memorare automată a datelor de acces de către browser și deconectează-te întotdeauna de la aplicația de Internet Banking.

2. Folosește parole complexe și bine gândite în detrimentul unora ușor de ghicit, precum data zilei de naștere. De asemenea, ești mai în siguranță dacă nu folosești aceeași parolă pentru mai multe conturi.

3. Cumpără numai de pe calculatoare sigure, de preferat calculatorul personal, la care doar tu ai acces. Computerele publice, cum sunt cele din Internet Cafe-uri, nu sunt sigure și riști să ți se fure parolele și datele de pe card. Aceeași este situația și dacă vorbim de o rețea publică de internet fără fir, chiar dacă folosești propriul dispozitiv.

4. Folosește un program antivirus de încredere, pe care să îl actualizezi periodic, pentru a te putea proteja împotriva celor mai noi viruși. De asemenea, și pe dispozitivul prin care accesezi Internetul trebuie să folosești un sistem de operare actualizat, dar și browser-ul trebuie să fie la zi.

5. Introdu adresa web a site-ului respectiv direct în browser și nu îl accesa din mesaje primite pe e-mail. Verifică dacă folosești o adresă securizată (o poți recunoaște prin simbolul lacătului închis sau dacă adresa paginii respective are „s” după „http”: „https://”). Dacă dai click pe imaginea cu lacătul, poți vedea un certificat de securitate. În schimb, dacă faci cumpărături de pe telefonul mobil, este bine să folosești aplicația magazinului respectiv. Ai grijă să o descarci dintr-o sursă sigură (App Store, Google Play etc.). De asemenea, este important ca acel magazin online de unde vrei să cumperi să fie unul de încredere.

6. Folosește un card separat pentru cumpărături, pe care să îl încarci numai cu banii necesari unei achiziții cu câteva momente înainte de a face plata. Astfel, dacă datele sunt, totuși, compromise, nu ți se vor fura mai mulți bani din contul respectiv. Pentru a te asigura că suma retrasă din cont nu este mai mare decât ar trebui, este bine să verifici regulat extrasele de cont.

7. Fă plăți prin sistemul 3DSecure. Acesta asigură o securitate sporită prin folosirea unei parole care trebuie introdusă în momentul efectuării unei plăți online. Aceasta nu este înscrisă pe card și doar tu o cunoști. Astfel, chiar dacă o altă persoană reușește să-ți aflele datele notate pe card, nu va putea face tranzacții în numele tău pentru că sistemul nu îi permite dacă nu știe această parolă. Poți afla mai multe informații despre acest sistem de plată securizată pe site-urile băncilor .

8. Raportează orice eveniment cu potențial de fraudă. În acest sens, băncile îți pun la dispoziție un număr de telefon la care le poți apela oricând.

Sursa: avocatnet.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 23.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool au fost

Publicat

în

Amenzi de aproape 23 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 307 persoane și au fost verificate 208 autovehicule.

Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.995 de lei.

Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Câmpeni: Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Publicat

în

Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Câmpeni

Marți 14 mai s-a inaugurat oficial, la Câmpeni, un Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba care va funcționa în incinta sediului Poliției Orașului Câmpeni, strada Libertății, numărul 3.

Dacă până acum aici de desfășurau doar activități de preluare și eliberare documente pe linie de înmatriculări auto, de marți, cetățenii din Câmpeni dar și din alte localități din Apuseni vor putea beneficia și de alte servicii.
La sediul din Câmpeni se vor desfășura activități de înmatriculări, transcrieri, radieri sau autorizări provizorii în circulație a autovehiculelor cât și preschimbări de permise de conducere a căror valabilitate administrativă a expirat, furate, pierdute sau deteriorate.
De asemenea, tot la Câmpeni, candidații se vor putea planifica la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul central din municipiul Alba Iulia.
De aceste servicii vor putea beneficia circa 60 de mii de locuitori din zona Munților Apuseni (aproximativ 16 % din populația județului Alba).
De asemenea, încă un lucru bun pentru cetățeni este faptul că investigațiile medicale pentru fișele auto pot fi efectuate la Spitalul Orășenesc Câmpeni, în fiecare zi de miercuri între orele 10.00 și 14.00.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba