Rămâi conectat

Știri

Plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor: De când și cum se aplică

Publicat

în

Proiectul de lege care prevede plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor a fost adoptat de Parlament, măsurile urmând să se aplice de la 1 noiembrie, după ce legea va fi promulgată de președinte

Pe lângă consumatorii casnici, prețurile plafonate se vor aplica și unor noi categorii de consumatori, precum spitalele (publice și private), unitățile de învățământ (publice și private), creșele (publice și private), ONG-urile, furnizorii de servicii sociale publici și privați și unitățile de cult.

Astfel, prețurile vor fi plafonate la cel mult 1 leu/kWh pentru energia electrică și la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale.

De asemenea, facturile vor fi compensate cu cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și cu cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale.

Guvernul estimează că 6 milioane de familii din România vor beneficia de aceste reduceri care vor apărea direct în facturi, fără că oamenii să facă vreun demers.

În comisiile de specialitate deputații au mai decis ca pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, Guvernul să aloce bugetelor unităților administrativ teritoriale o subvenție pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în valoare de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh.

Legea prevede și posibilitatea consumatorilor vulnerabili de a amâna plata facturilor pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase luni fără costuri suplimentare.
Ce prevede legea

Pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se stabileşte o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru clienții casnici, IMM-uri, cabinete medicale și alte profesii liberale, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale; spitale publice și private; unităţi de învăţământ publice și private; ONG-uri, precum și unități de cult.
Schema de sprijin prevăzută cuprinde următoarele măsuri: a) pentru clienții casnici – acordarea unei compensații unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale b) pentru toţi operatorii economici, clienţi finali, din celelalte categorii, pentru fiecare loc de consum: exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din rețea, tariful de distribuție, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum și de la plata certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență şi accizei. / exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuție și accizei.
Limita maximă a consumului pentru toată perioada de aplocare a măsurilor este:

a) 1500 kWh energie electrică, alocat în transe lunare.

b) echivalentul în kWh a 1000 m3 de gaze naturale la un factor de conversie de 10.6 kWh per m3.

La limitele prevăzute se acceptă o abatere în favoarea beneficiarului de maximum 10%.

În perioada aplicării prezentei ordonanțe, prețurile la energie electrică și gaze naturale se plafonează, pentru clienții casnici, după cum urmează:

a) prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh;

b) prețul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.

Prețul de referință al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh și include tarifele reglementate pentru servicii de rețea, contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență, contravaloarea certificatelor verzi, acciză și TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe și tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum și acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Pe perioada de aplicare a dispoziţiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, la cererea debitorului, client final din categoria consumatorilor vulnerabili, aşa cum aceasta este definită în Legea nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, se suspendă obligaţia de plată a facturilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună şi maximum şase luni, fără costuri suplimentare pentru acesta.”

Producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare, vor fi exceptați de la impozitarea cu 80% a venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferența dintre prețul de vânzare al energiei electrice și prețul de 450 lei/MWh.
Care este limita maximă lunară pentru care se aplică compensarea

Energie electrică:

Consum lunar maxim (kWh) (+ maxim 10%) – noiembrie 297.9 kWh (327.69 kWh); decembrie 307.83 kWh (338.61 kWh); ianuarie 307.83 kWh (338.61 kWh); februarie 278.04 kWh (305.84 kWh); martie 307.83 kWh (338.61 kWh).

Gaze naturale:

Consum lunar (kWh) – noiembrie 1649,05; decembrie 2405,61; ianuarie 2762,51; februarie 2512,56; martie 2330,27.

Sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

9 mai, Ziua Europei: Ce semnificaţii are pentru români această zi

Publicat

în

ZIUA EUROPEI este de fapt o triplă sărbătoare pentru poporul român: proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de- Al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

Proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranităţii otomane.

În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării: ‘Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare’. Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de lupta spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene.

Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.

Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI – ‘Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice… Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie’.

 ZIUA EUROPEI. Istoric

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.

Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre.

Ulterior, la acest complex proiect de construcţie europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România. Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre.

Printre evenimentele de diplomaţie publică şi culturală care au loc cu acest prilej se numără manifestările comune organizate sub egida preşedinţiei Uniunii Europene: mese rotunde, expoziţii de carte şi fotografii, proiecţii de filme artistice şi documentare, distribuirea de materiale promoţionale despre ţările europene. Acţiunile dedicate sărbătoririi acestei Zile europene continuă pe tot parcursul lunii mai.

Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE. Poate fi definită, astfel, ca ziua cetăţenilor unei ‘Europe Unite’, care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.

Cât de europeni se simt românii

Un studiu realizat anul trecut arată că peste 65% dintre români consideră că aderarea la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 23% dintre ei afirmă contrariul.

Procentul românilor care se consideră cetățeni europeni este de 71,4%, față de 68,6% în mai 2014. Ponderea celor care nu se consideră cetățeni europeni este sensibil mai scăzută în aprilie 2015 (22,6%), față de mai 2014 (27,7%).

Românii asociază în primul rând Uniunea Europeană cu dreptul la liberă circulație (84%). Urmează cu 72,7% democrația și drepturile omului și pacea cu țările vecine (72,4%). 67,5% dintre locuitorii ţării privesc UE ca un furnizor de securitate și siguranță, răspunsurile la acest item fiind influențate și de faptul că în contextul tensionat din regiune, apartenența la UE a fost prezentată și percepută ca un factor determinant în asigurarea securității României.

În acelaţi timp, 63% dintre respondenți asociază Uniunea Europeană cu dezvoltarea economică, 58,9% cu locurile de muncă, 58,9% cu lupta împotriva corupției, iar 54,1% cu exploatarea resurselor naturale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României

Publicat

în

La 9 mai, sărbătorim proclamarea Independenței de Stat a României

La 9 mai 1877 a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, parte a Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878.

În 1877, la această dată, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. A doua zi, pe 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou şi votată de către Camerele reunite, după care a fost promulgată de către domnitorul Carol I şi publicată în Monitorul Oficial. După făurirea statului naţional român, în 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, statul român a trecut la înfăptuirea unei serii de reforme pentru modernizării ţării care au constituit temelia proclamării şi, ulterior, a cuceririi independenţei de stat. România continua să fie vasală Imperiul Otoman, era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor. Războiul ruso-turc, izbucnit în aprilie 1877, a constituit ocazia ideală pentru ca România să-şi câştige independenţa, iar implicarea ţării, oficializată prin actele adoptate de Adunarea Deputaţilor şi de Senat, în zilele de 29 şi 30 aprilie 1877, a decis soarta conflictului şi stabilirea învingătorilor. Pe acest fond, la 9 mai 1877, ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu spunea: ‘Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa’. A doua zi, pe 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou, de Camerele reunite, după care domnitorul Carol I a acceptat-o proclamând Independenţa de Stat a României.

La 9 mai 1877 a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, parte a Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. La începutul anului 1877, vasală Imperiul Otoman, România era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor. Astfel, izbucnirea Războiul ruso-turc în aprilie 1877, a reprezentat ocazia ideală pentru a profita de contextul internaţional în realizarea independenţei României. În aprilie 1877, România a semnat convenţia cu Rusia prin care permitea armatei ruse să treacă pe teritoriul ei şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului. În temeiul aceleiaşi convenţii, armata română s-a angajat să fie concentrată în Oltenia de sud. La 9 mai 1877, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare… Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”. A doua zi, la 10 mai, Camerele reunite au proclamat şi votat independenţa României, iar domnitorul Carol I a promulgat-o, fiind apoi publicată în Monitorul Oficial. Totodată, Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul Armatei.

Pe front, în iunie, trupele ruse au trecut Dunărea şi au început operaţiile pe teritoriul Imperiului Otoman, dar s-au lovit de rezistenţa lui Osman Paşa, la Plevna, fiind nevoite să oprească înaintarea. Astfel, 38.000 de soldaţi români şi 108 tunuri, parte a Diviziilor 2 şi 4 infanterie şi a unei divizii de rezervă, au intrat în toiul războiului de peste Dunăre, potrivit Enciclopedia României. La 30 august 1877, trupele române şi ruse vor porni un atac urmat de cucerirea redutei Griviţa 1 de către români. Două luni mai târziu, românii au cucerit şi cetatea Rahova. Plevna a reuşit să reziste până la 28 noiembrie, fiind încercuită de trupele ruso-române. Osman Paşa a încercat să străpungă încercuirea şi să se retragă, dar manevra sa a eşuat, astfel încât el şi armata sa s-au predat. După căderea Plevnei, trupele române au trecut la asedierea Vidinului, iar cele ruse au pornit în grabă către Constantinopol. După ce au cucerit Plovdiv (Filipopol) şi Edirne (Adrianopol) şi au ajuns în apropierea capitalei la 18 ianuarie 1878, Turcia a fost nevoită să ceară un armistiţiu. În acest context, la 19 februarie 1878 s-a semnat tratatul de la San Stefano. Tratatul recunoştea, printre altele, independenţa României, întărită la Congresul de la Berlin din vara anului 1878. România a fost recunoscută ca stat independent şi i s-a restabilit autoritatea asupra Dobrogei. Portului Constanţa i-a fost asigurat accesul direct la Marea Neagră. Rusia câştiga, însă, gurile Dunării şi relua în stăpânire judeţele din sudul Basarabiei, care fuseseră retrocedate României prin tratatul de pace de la Paris din 1856.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Joia din Săptămâna Luminată: Ce nu ai voie să faci în această primă joi după Paște

Publicat

în

Joia din Săptămâna Luminată: Ce nu ai voie să faci în această primă joi după Paște

Săptămâna Luminată este prima săptămână de după Duminica Paștilor. Este o perioadă foarte importantă pentru lumea creștină, în care se spune că porțile Raiului sunt larg deschise.

Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morților. Această este denumită și Săptămâna Blajinilor sau Paștile Morților.

Conform unei tradiții populare, în această perioadă Raiul este deschis, iar cei adormiți sunt primiți în Rai, indiferent de păcatele pe care le-au făcut de-a lungul vieții. Pentru creștinii greco-catolici această perioadă simbolizează victoria. Credincioșii ortodocși și greco-catolici nu țin post până duminică, iar tradiția spune că, după cel mai lung post de peste an, urmează cea mai puțin restrictivă săptămână pentru creștini. În această perioadă, toate lucrurile se umplu de lumina sfântă a învierii Domnului, în biserică se sting toate luminile și numai candela de pe Sfântă Masă din Sfântul Altar rămâne aprinsă, prevestind parcă intrarea într-o săptămână cu totul aparte. Spațiul întunecos reprezintă chipul morții și al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Candela aprinsă de pe Sfânta Masă este sufletul viu și îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad.

Joia Luminată

Joia Luminată mai e numită şi Joia Verde, iar tradițional, este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Tradiția populară spune că cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, în unele zone rurale, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba