Rămâi conectat

Știri

Vreme caldă, cu maxime de până la 29 de grade, în zilele următoare: Cum arată prognoza meteo pentru perioada 13–26 septembrie

Publicat

în

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 13 – 26 septembrie

Vremea va fi caldă la începutul intervalului, dar spre finalul lunii se răceşte.

Prognoza meteo 13 – 26 septembrie TRANSILVANIA
Vremea caldă va caracteriza această regiune până pe data de 17 septembrie, valorile maxime ale temperaturii aerului fiind, în medie, de 24…26 de grade, iar media celor minime nocturne se va situa între 9 și 13 grade. În intervalul 18 – 21 septembrie, vremea se va răci treptat, ajungându-se la un regim termic caracterizat de valori apropiate de cele obișnuite acestor date, respectiv în medie, maxime de 17…20 de grade și minime de 7…10 grade. În intervalul 22-26 septembrie valorile termice vor mai scădea ușor și astfel vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică celei de-a treia decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi în general deficitar într-o bună parte a intervalului de referinţă, șansele de ploaie fiind în creştere mai ales între 16 și 20 septembrie.

Prognoza meteo 13 – 26 septembrie MUNTENIA
Vremea caldă va fi caracteristică acestei regiuni până pe data de 18 septembrie, astfel că vor fi, în medie, temperaturi maxime de 28…29 de grade şi minime de 14…17 grade. Răcirea vremii din intervalul 19 – 21 septembrie va determina înregistrarea de valori termice apropiate de normele perioadei, astfel că media maximelor se va încadra între 19 și 23 de grade, iar cea a minimelor între 9 și 13 grade. Ulterior, până pe 26 septembrie, temperaturile vor mai scădea ușor și astfel vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică ultimei decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi deficitar pe durata întregului interval de referință, ploi slabe fiind posibile doar local, în unele zile, cu probabilitate mai mare în intervalul 17-20 septembrie, scrie romaniatv.net.

Prognoza meteo 13 – 26 septembrie OLTENIA
Între 13 şi 18 septembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, în medie cu temperaturi maxime de 28…29 de grade și minime între 13 și 17 grade. Începând din 19 septembrie și până pe 22 septembrie, vremea se va răci treptat, ajungându-se la un regim termic caracterizat de valori apropiate de cele obișnuite acestor date, respectiv în medie, maxime de 20…23 de grade și minime de 10…13 grade. În intervalul 23-26 septembrie vor mai scădea ușor valorile termice și astfel vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică celei de-a treia decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în mare parte a intervalului de referinţă, șansele de ploaie fiind în creştere mai ales între 16 și 19 septembrie.

Prognoza meteo 13 – 26 septembrie MOLDOVA
Până pe data de 17 septembrie, maximele temperaturii aerului vor fi, în medie, de 26…27 de grade, iar media celor minime nocturne se va situa între 12 și 15 grade, aceste valori indicând o vreme caldă pentru această regiune. În intervalul 18 – 21 septembrie, răcirea vremii va conduce la valori termice apropiate de cele obișnuite acestor date, respectiv în medie, maxime de 15…18 grade și minime de 7…11 grade. În intervalul 22-26 septembrie, valorile termice vor mai scădea ușor și astfel vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică celei de-a treia decade a lunii septembrie. Deși regimul pluviometric va fi deficitar în tot intervalul de referinţă, vor fi câteva zile cu ploaie slabă, mai ales în intervalul 17 – 19 septembrie.

Prognoza meteo 13 – 26 septembrie DOBROGEA
Vremea caldă va fi caracteristică acestei regiuni până pe data de 18 septembrie, astfel că vor fi, în medie, temperaturi maxime de 25…27 de grade şi minime de 15…17 grade. Răcirea vremii din intervalul 19 – 21 septembrie va determina înregistrarea de valori termice apropiate de normele perioadei, astfel că media maximelor se va încadra între 19 și 23 de grade, iar cea a minimelor între 10 și 14 grade. Ulterior, până pe 26 septembrie, temperaturile vor mai scădea cu 1…2 grade și astfel vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică ultimei decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi deficitar pe durata întregului interval de referință, ploi slabe fiind posibile doar local, în unele zile, cu probabilitate mai mare în intervalul 17-19 septembrie.

Prognoza meteo 13 – 26 septembrie BANAT
Între 13 şi 17 septembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, în medie cu temperaturi maxime de 28…29 de grade și minime între 13 și 17 grade. Începând din 18 septembrie și până pe 22 septembrie, vremea se va răci treptat, ajungându-se la un regim termic caracterizat de valori apropiate de cele obișnuite acestor date, respectiv în medie, maxime de 20…22 de grade și minime de 10…12 grade. În intervalul 23-26 septembrie vor mai scădea ușor valorile termice și vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică celei de-a treia decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în mare parte a intervalului de referinţă, șansele de ploaie fiind în creştere mai ales între 16 și 19 septembrie.

Prognoza meteo 13 – 26 septembrie CRIŞANA
Între 13 şi 16 septembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu medii ale temperaturii maxime de 27…28 de grade și ale celei minime între 12 și 15 grade. Începând din 17 septembrie și până pe 21 septembrie, vremea se va răci treptat, ajungându-se la un regim termic caracterizat de valori apropiate de cele obișnuite acestor date, respectiv în medie, maxime de 19…21 de grade și minime de 9…11 grade. În intervalul 22-26 septembrie valorile termice vor mai scădea cu 1-2 grade și astfel vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică ultimei decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, probabilitatea de ploaie fiind mai ridicată între 16 și 19 septembrie.

Prognoza meteo 13 – 26 septembrie MARAMUREŞ
Vremea caldă va caracteriza această regiune până pe data de 16 septembrie, valorile maxime ale temperaturii aerului fiind, în medie, de 24…25 de grade, iar media celor minime nocturne se va situa între 11 și 14 grade. În intervalul 17 – 21 septembrie, vremea se va răci treptat, ajungându-se la un regim termic caracterizat de valori apropiate de cele obișnuite acestor date, respectiv în medie, maxime de 18…20 de grade și minime de 7…10 grade. În intervalul 22-26 septembrie, valorile termice vor mai scădea cu 1…2 grade și astfel vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică ultimei decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi în general deficitar într-o bună parte a intervalului de referinţă, șansele de ploaie fiind în creştere mai ales între 16 și 19 septembrie.

Prognoza meteo 13 – 26 septembrie LA MUNTE
Valorile termice se vor menține ridicate până pe 17 septembrie, cu o medie regională a maximelor în jurul a 17 grade, iar a celor minime de 8 grade. Ulterior, procesul de răcire a vremii se va resimți mai ales în a doua săptămână, când temperaturile maxime vor fi, în medie, de 8…10 grade, iar cele minime de 2…4 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod obișnuit în a treia decadă a lunii septembrie. Deși regimul pluviometric va fi deficitar în intervalul celor două săptămâni, local vor fi aproape zilnic ploi slabe, iar în intervalul 17 – 20 septembrie, izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate, scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

în

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România

Publicat

în

Zi dedicată în România veteranilor de război

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.

Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

sursa: agerpres.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba