Rămâi conectat

Social-Economic

Românii afectaţi de întreruperile de curent electric pot obţine despăgubiri de până la 300 de lei

Publicat

în

Românii afectaţi de întreruperile neprevăzute de curent pot obţine despăgubiri de până la 300 de lei, potrivit unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei

Românii vor fi despăgubiţi inclusiv pentru întreruperile de energie electrică scurte, între 3 secunde și 3 minute.

Cei afectaţi de întreruperile de curent electric pot obţine despăgubiri cuprinse între 5 lei şi 300 de lei.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat în ședința de marți o decizie prin care impune operatorilor de distribuție a energiei electrice să-şi despăgubească clienții afectați de întreruperile neplanificate.

Handyman.

Românii vor fi despăgubiţi inclusiv pentru întreruperile de energie electrică scurte, între 3 secunde și 3 minute.

„Pentru fiecare astfel de depășire operatorii de distribuție vor acorda compensații tuturor utilizatorilor afectați, astfel:

• înaltă tensiune: 300 RON peste 10 întreruperi pe an,
• medie tensiune: 10 RON peste 10 întreruperi pe săptămână,
• joasă tensiune: 5 RON peste 10 întreruperi pe săptămâna.

Impactul acestei măsuri este unul pozitiv pentru utilizatori deoarece includerea monitorizării întreruperilor scurte și prevederea acordării de compensații utilizatorilor la depășirea numărului maxim stabilit de standard, contribuie la obligarea operatorului de a lua măsuri rapide și eficiente pentru remedierea disfuncționalităților care în prezent se manifestă în diferite zone de rețea de joasă tensiune și care pot provoca deprecierea echipamentelor electrocasnice, precum și generarea de disconfort clienților”, potrivit unui comunicat de presă transmis de ANRE.

Citeşte şi Amenzi de peste 2 milioane lei de la ANRE pentru Hidroelectrica, Electrica, E.ON şi ENEL pentru practicile privind liberalizarea pieţei

Ordinul prevede și acordarea posibilității utilizatorilor de a-și monta pe cheltuială proprie analizoare de calitate.

„Pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind calitatea curbei de tensiune, operatorul de distribuție are obligația de a acorda utilizatorilor următoarele compensații:

• pentru persoane juridice: 270 RON la 110kV, respectiv 130 RON la JT și MT pentru fiecare perioadă de monitorizare;
• pentru persoane fizice: 270 RON la 110kV, respectiv 70 RON la JT și MT pentru fiecare perioadă de monitorizare”, au transmis reprezentanții ANRE.

Ordinul aprobat de ANRE în şedinta de marţi mai prevede adăugarea la indicatorii de calitate comercială a serviciului de distribuție a termenului de 90 de zile de realizare a racordării, inclusiv recepția și punerea în funcțiune a instalației de racordare pentru utilizatorii clienți casnici și clienți finali noncasnici ale căror locuri de consum sunt alimentate prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2500 metri. Pentru nerespectarea acestui indicator s-a prevăzut un cuantum al compensației de 100 de lei, indiferent de nivelul de tensiune sau de categoria utilizatorului.

„Stabilirea unui calendar de implementare a unor echipamente cu rol de monitorizare a continuității în alimentarea cu energie electrică și a calității tehnice a energiei electrice. Prin actul normativ aprobat a fost prevăzut un calendar gradual pentru montarea de analizoare de calitate astfel încât 100% din stațiile electrice să fie monitorizate cu ajutorul acestor echipamente până la sfârșitul anului 2026, respectiv 100% din posturile de transformare până la 01.01.2028. Acest program de implementare este corelat cu prevederile calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel naţional, aprobat de ANRE, oferind operatorilor de distribuție concesionari cadrul de reglementare pentru organizarea activității și planificarea investițiilor în rețelele electrice de distribuție astfel încât aceștia să asigure un serviciu de calitate tuturor utilizatorilor deserviți.

Citeşte şi ANRE anunţă regularizarea facturilor pentru cine nu schimbă contractul până pe 30 iunie

Stabilirea unor intervale privind preluarea apelurilor telefonice efectuate de utilizatorii rețelei prin centrele de telefonie gestionate de operatorii de distribuție, și anume:

– maximum 30 de secunde de la inițierea apelului de către utilizator până la preluarea acestuia, fără intervenția operatorului uman;
– maximum 180 de secunde de la preluarea apelului pentru posibilitatea utilizatorului de a selecta opțiunea de a transfera apelul la un operator uman;
– maximum 20 de minute de la preluarea apelului pentru începerea convorbirii utilizatorului cu un operator uman.

Prin această măsură se urmărește îmbunătățirea comunicării între utilizator și operatorul de distribuție astfel încât evenimentele semnalate de utilizatori să poată fi preluate cât mai rapid în scopul remedierii, precum și reducerea timpilor de așteptare în beneficiul utilizatorilor”, a mai transmis ANRE, scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

Forțe proaspete în echipa Jandarmeriei Alba

Publicat

în

În echipa Jandarmeriei Alba, forțe proaspete

Jandarmeria Alba le spune bun venit în echipă noilor colegi, Adriana, Marian și Paul, absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Drăgășani și Fălticeni.

Aceștia au fost repartizați la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

La debutul în carieră, aceștia vor parcurge o perioadă de 6 luni de tutelă profesională, care îi va iniția în tainele meseriei de jandarm.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

„Împreună dăruim bucurie”, pentru vârstnici, la Sebeș

Publicat

în

„Împreună dăruim bucurie”, pentru vârstnici, la Sebeș

„Împreună dăruim bucurie”, este campania prin care Direcția Generală de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș și-a propus și în acest an să aducă bucurie și zâmbete pe chipurile persoanelor vârstnice singure din comunitatea locală.
200 de persoane vârstnice au primit în pragul sărbătorilor pascale pachete alimentare constând în faină, zahăr, ulei, orez, conservă de carne, paste, cozonac, suc și role de hârtie.
„Voluntarii noștri au fost entuziasmați să ofere căldură, bucurie și o vorbă bună bunicilor comunității”, au precizat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.
Aceștia au adresat mulțumiri pentru implicare primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor, viceprimarului municipiului Sebeș, Dorin Albu, sponsorilor, voluntarilor de la Asociația Laudă semințelor, coordonați de Bogdan Turcu, Centrulului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, elevilor de la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș și Liceul Tehnologic Sebeș, coordonați de profesoarele Cornelia Cosma și Mihaela Suciu, Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și nu în ultimul rând, echipei Direcției Generale de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce nu ai voie să faci

Publicat

în

Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare

Ultima vineri din Postul Paștilor este potrivit tradiției zi de post negru – nu se bea decât apă toată ziua.

Potrivit tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, deoarece pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea trupului Său pentru înmormântare.

Seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care il poartă preoții, ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului.

După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

sursa: crestinortodox.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba