Rămâi conectat

Eveniment

Nicolae Iorga, celebrat la cei 150 de ani de la nașterea sa: Activități organizate de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în 5 iunie

Publicat

în

Nicolae Iorga, celebrat la cei 150 de ani de la nașterea sa

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza sâmbătă, 5 iunie 2021, o serie de evenimente culturale dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți istorici români, Nicolae Iorga.

Activitățile culturale se vor desfășura atât în mediul online, pe paginile de socializare ale bibliotecii, cât și printr-un moment solemn derulat pe Aleea Scriitorilor din Parcul „Mihai Eminescu”, unde, începând cu ora 12:00, cu respectarea tuturor măsurilor legale și a recomandărilor făcute de autorități, pentru prevenirea și reducerea răspândirii pandemiei COVID-19, vor fi depuse jerbe și buchete de flori la statuia marelui istoric.

Pe tot parcursul zilei de 5 iunie 2021, pe paginile de socializare ale Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, vor fi postate informații menite să aducă în atenția publică viața și opera lui Nicolae Iorga, după următorul program:

9:00 – Portret la aniversare – Nicolae Iorga

10:00 – Recomandare carte pentru adulți

11:00 – Expoziție de carte istorică pentru copii

12:00 – transmisiune live și foto de la ceremonia de depunere de jerbă la bustul istoricului de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

13:00 – Citatul zilei

14:00 – Știați că…?

15:00 – Expoziție tematică de carte

16: 00 – Povestea Fondului special – Nicolae Iorga

17:00 – Interviurile Biblioteci. Invitat istoricul Valer Moga

18:00 – Ai vizionat filmul? Îți recomandăm cartea!

19:00 – Zile speciale

Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoşani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judeţul Prahova) a fost istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic și membru titular al Academiei Române. Savant de renume mondial, a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii. Toată această activitate științifică l-a transformat în cel mai prolific istoric al românilor. Nicolae Iorga a lăsat ca moștenire poporului român cele 10 volume din Istoria Românilor, opera de căpătâi pentru care a fost numit pe bună dreptate cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile. Iorga s-a implicat activ în viaţa social-politică a ţării și a contribuit semnificativ la dezvoltarea școlii românești și a vieții culturale naționale. S-a ambiţionat nu doar să scrie istorie, ci să şi facă istorie, într-o epocă de renaştere naţională.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Eveniment

Zilele Comunei Șugag: Când vor avea loc

Publicat

în

Când vor avea loc Zilele Comunei Șugag

În curând se va desfășura o nouă ediție a Zilelor Comunei Șugag.

Evenimentul este programat în 25 și 26 mai.

Manifestările vor avea loc în Piața Eroilor din centrul satului Șugag.

foto: facebook Județul Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Filmul „Avram Iancu împotriva imperiului”, proiecție la Blaj, vineri 17 mai

Publicat

în

Proiecție la Blaj a filmului „Avram Iancu împotriva imperiului”

Filmul „Avram Iancu împotriva imperiului” va fi proiectat la Palatul Cultural din Blaj, vineri 17 mai, de la ora 19.00.
Intrarea este liberă și se va face pe bază de invitații, care se găsesc la Palatul Cultural.
Vor fi prezenți, pentru o sesiune de întrebări și autografe, actorii Horea Fedorca și Sandu Pop (alias Văru Sandel), care au jucat în filmul lansat la începutul acestui an.
Evenimentul face parte din cadrul „Sărbătorii Libertății” (Zilele Blajului), ediția din acest an desfășurându-se sub semnul Bicentenarului nașterii „Crăișorului Munților”, Avram Iancu.
„Avram Iancu împotriva imperiului” este un docu-film produs de PaPa Pictures, Asociația Centrul de Arte Vizuale Transilvania Art și Stilo Evora, în regia lui Theo Thorn, după un scenariu realizat de Theo Thorn și Alexandru Molico.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Concurs de poezie și muzică patriotică la Blaj: Cine l-a organizat

Publicat

în

La Blaj, concurs de poezie și muzică patriotică

Marți 14 mai, la Colegiul Național „I. M. Clain” Blaj s-a desfășurat Concursul de poezie și muzică patriotică ,,Noi suntem români”, ajuns la ediția a 19-a, având ca obiective specifice: formarea unei atitudini de respect faţă de cultura şi patrimoniul naţional românesc; dezvoltarea aptitudinilor artistice ale elevilor; creșterea interesului față de valorile naționale și dezvoltarea sentimentului de patriotism și mândrie națională prin raportare la însemnătatea Revoluției de la 1848.
Concursul a fost organizat sub forma unui parteneriat educativ între Colegiul Național „I. M. Clain” Blaj, director, prof. dr. Ana-Maria Comșa, Biblioteca Municipală ,,Școala Ardeleană”, manager Diana Borcea și ASTRA Blaj, Despărțământul ,,Timotei Cipariu”, președinte, ing. Ioan Mihălțan, fiind o activitate extracurriculară care marchează sărbătorirea celor 176 de ani de la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii din 3-15 Mai 1848.
Juriul, format din prof. Ana Marcu – director adj. Colegiul Național ,,I. M. Clain” Blaj, ing. Ioan Mihălțan- președinte Astra Blaj, doamna Diana Borcea – manager Biblioteca Mun. ,,Școala Ardeleană” Blaj și prof. Alexandra Băcilă, a avut misiunea de a-i selecta pe cei mai talentați dintre participanții la cele două secțiuni ale concursului.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba