Știri
Reguli noi pentru femeile care nasc în spital: O persoană desemnată poate asista la naștere. Care sunt condițiile
Ministerul Sănătății a făcut noi recomandări privind prezența unei persoane alături de gravidă în sala de naștere. Acestea au ajuns la direcțiile de sănătate publică județene
Astfel, potrivit recomandărilor emise de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), o persoană desemnată de gravidă poate fi prezentă în sala de naștere dacă aceasta solicită în prealabil acest lucru și în condițiile impuse de unitatea sanitară unde are loc nașterea, transmite Ministerul Sănătății într-o postare pe Facebook.
Condițiile se aduc la cunoștință din timp gravidei, în condițiile în care nașterea este programată, în serviciile de primiri urgențe sau la ultimul control la medicul obstetrician.
Persoana desemnată trebuie să fie clinic sănătoasă, să nu prezinte semne clinice de infecție respiratorie acută și să îndeplinească una dintre următoarele condiții:
-este vaccinată anti-COVID-19 și are cel puțin 10 zile de la vaccinarea completă;
-are un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte;
-a trecut prin infecția SARS-CoV-2 și nu au trecut mai mult de 90 de zile de la confirmare.
Persoana desemnată trebuie să fie echipată corespunzător, cu halat de unică folosință, botoși, capelină, mască, vizieră și mănuși de unică folosință asigurate de spital.
Personalul medico-sanitar care asistă la naștere trebuie să ceară aceste dovezi de la persoana desemnată să asiste la naștere și să le atașeze fișei de internare a gravidei. Triajul epidemiologic și solicitarea documentelor se realizează de către personalul secției de obstetrică-ginecologie, mai precizează ministerul Sănătății.
Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcției de Sănătate Publică București comunică aceste recomandări managerilor tuturor unităților sanitare din teritoriu deservite de acestea.
Sursa:romaniatv.net
Știri
Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”
Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”
Se anunţă o nouă ediţie reuşită a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”, cu” o selecţie foarte riguroasă şi foarte bună, cu evenimente foarte frumoase şi foarte bine gândite”, după cum a afirmat managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, Ioana Bogăţan.
În cadrul unei conferinţe de presă dedicată celei de-a 17-a ediţii a festivalului organizat, între 19 şi 25 mai, de „Prichindel” şi Consiliul Judeţean Alba, Ioana Bogăţan a spus că vor fi spectacole bune, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, lansări de carte, expoziţii, ateliere pentru copii. În total peste 30 de evenimente.
Ioana Bogăţan a precizat că biletele au fost epuizate în cea mai mare parte încă din primele două-trei zile, excepţie făcând piesele unor teatre din străinătate, la actuala ediţie fiind invitate companii din Grecia, Italia, Portugalia şi Republica Moldova. În fiecare an există un cap de afiş, anul acesta sunt mai multe, a adăugat Ioana Bogăţan, menţionând în acest sens „Căsătoria” (o producţie a Teatrului de Comedie din Bucureşti), „…Escu” (o coproducţie Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti şi Teatrul Naţional „Satiricus” din Chişinău), „La câţiva oameni distanţă de tine” (o coproducţie a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi Centrul Cultural „George Coşbuc” Bistriţa), „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” (Teatrul Nottara Bucureşti), „Paracliserul” (Teatrul Dramaturgilor Bucureşti) şi „Băieţii de zinc” (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” Bucureşti). „Important este că avem acest festival la Alba Iulia şi este important să ne bucurăm de el”, a conchis managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia.
Știri
Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu
Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu din partea APM Alba
Un centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar urmează să fie construit în Ocna Mureș. Suprafața acestuia o să fie de 4.450.00 m2, pe care urmează să fie amplasate aporximativ 15 containere.
Conform documentației, prin acest proiect se intenționează construirea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar ce va asigura colectarea separată a deșeurilor. Amplasamentul în suprafața de 4 450.00 m2, aflat în proprietatea domeniului privat al orașului Ocna Mureș identificat cu CF 84021 este situat în extremitatea vestică a localității Ocna Mureș – intravilan, strada Mihai Viteazu, nr. 150, având categoria de folosință: neproductiv, mărginit de terenuri libere de construcții.
Pe amplasament se vor executa următoarele lucrări:
– Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (cap tractor), care aduc/ridică containerele de mai sus;
– Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă;
– Canalizare pentru colectarea apelor pluviale;
– Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție;
– Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.
– Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
– Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.
– Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.
La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.deșeurilor din containerele deschise înalte.
– Stâlpi de iluminat și camere de supraveghere (8 bucăți). Copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise;
– Împrejmuire a amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă – acționare manuală;
– În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane (cap-tractor);
– Platforma va fi prevăzută cu următoarele dotări:
– Container de tip baracă pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri;
– Container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);
– Un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii)
– Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;
– Trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/electronice, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier din lemn;
– Două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/borcane/recipiente;
– Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc.);
– Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz;
– Separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă;
– Două scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea.
Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.
Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.
Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.
La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.
Știri
„Serbarea Narciselor” 2024 de la Negrileasa, în 18 și 19 mai: Care este programul evenimentului
„Serbarea Narciselor” 2024 de la Negrileasa, în 18 și 19 mai: Care este programul evenimentului
Poiana Negrileasa din comuna Bucium, declarată monument al naturii, găzduiește și în 2024 „Serbarea Narciselor”, una dintre cele mai vechi sărbători din ţara noastră.
Locuitorii din zona Munţilor Apuseni, dar şi din diverse părţi ale ţării sunt invitați să se bucure de frumuseţea zonei, priveliştea încântătoare şi mireasma oferită de numărul foarte mare de narcise.
În acest an, evenimentul are loc în zilele de 18 și 19 mai, când sunt programate şi spectacole de muzică uşoară şi populară.
Program SERBAREA NARCISELOR DE LA NEGRILEASA MAI 2024
Sâmbătă, 18 mai, de la ora 17:00:
* Calin Buzgariu, Alex Bunea, Alexandra Veres si Daliana Hanes;
* Sandra N. Fata de la munte o sa ne incante cu un recital de 1 ora. O interpreta care se incadreaza perfect cu melodiile ei in cadrul de poveste al Negrilesei.
* Difuzam filmul Avram Iancu impotriva imperiului dupa care urmeaza muzica de toate genurile si tragem cortina;
Duminică, 19 mai, de la ora 9:00:
* Sunet de tulnice
* Formatia Efect Music
* Ansamblul Tarina Cupru Min
* Ansamblul Fii Motilor Buces
* Ansamblul Doina Crisului Brad
* Ansamblul AURARII Bucium
* Monica Blaga
* Denisa Macavei
* Delia Jude si Alin Joldes
* Varul Sandel
* Oana Bozga Pintea
* Lena Miclaus si Septimiu Marisca
În poiană o să avem și comercianți pe toate gusturile și de la an la an mai încadrați în specificul sărbătorii. O să fie și tobogane pentru cei mici și sperăm să putem să ne ridicăm la așteptările dvs și cu drumul de acces.
Încheiem printr-o rugăminte majoră, RESPECTAȚI POIANA, RESPECTAȚI FLORILE, IUBIȚI NATURA ȘI PĂSTRAȚI CURĂȚENIA!”, transmit organizatorii.
-
Știriacum 2 săptămâni
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 2 săptămâni
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum o săptămână
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum 5 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum o săptămână
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum 4 zile
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic
-
Știriacum 2 săptămâni
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte
-
Știriacum 2 săptămâni
Prăgșorul, obicei de Paști vechi de peste 250 de ani, în Țara Moților, la Bistra