Administrație
Primăria Aiud a câștigat proiectul privind modernizarea iluminatului stradal din satele aparținătoare municipiului
Primăria Aiud a câștigat proiectul privind modernizarea iluminatului stradal din satele aparținătoare municipiului
Administrația Fondului de Mediu (finanțatorul proiectului) a publicat lista proiectelor aprobate pentru modernizarea iluminatului public, iar municipiul Aiud se află printre acestea.
Valoarea proiectului (cheltuieli eligibile și cheltuieli neeligibile) este de peste 2,4 milioane lei.
Obiectivele proiectului sunt achiziționarea şi instalarea unui număr de 645 corpuri de iluminat cu LED cu eficienţă energetică ridicată și achiziţionarea şi instalarea sistemului de telegestiune care permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţie.
Se află deja în implementare proiectul privind modernizarea iluminatului public din urbanul municipiului Aiud.
Această nouă finanțare înseamnă că toți locuitorii municipiului Aiud (atât din urban cât și din rural) vor beneficia de un iluminat public modern.
Administrație
Punte pietonală în reparație capitală la Sebeș
Sebeș: Punte pietonală în reparație capitală
Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș informează cetățenii că puntea care face legătura între strada Spicului și strada Abatorului este în reparație capitală până în 30 iunie.
Se vor executa mai multe lucrări.
Lucrările prevăzute a se executa sunt recondiționarea cablului principal de susținere, confecționarea și înlocuirea balustradelor, precum și înlocuirea căii de rulare.
Administrație
Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării
Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării
Administrație
Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în localitatea Galați (Zlatna): Care este stadiul lucrărilor
Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în localitatea Galați (Zlatna): Care este stadiul lucrărilor
Lucrările la Centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar din localitatea Galați (Zlatna) avansează, au anunțat autoritățile locale.
Prin acest proiect vor fi amplasate 11 containere unde cetățenii vor putea sa depoziteze deșeuri din demolări, deșeuri vegetale, deșeuri casnice, sticlă, mobilă, carton, electrocasnice sau deșeuri periculoase.
Vor fi amplasate în incintă și un cântar si un bazin subteran pentru colectarea uleiurilor uzate.
Proiectul depășește 760.000 de euro și este finanțat prin PNRR.
-
Știriacum 2 săptămâni
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 2 săptămâni
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum o săptămână
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum 5 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 7 zile
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum 4 zile
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic
-
Știriacum 2 săptămâni
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte
-
Știriacum 2 săptămâni
Prăgșorul, obicei de Paști vechi de peste 250 de ani, în Țara Moților, la Bistra