Rămâi conectat

Știri

Paşte 2021: Care sunt regulile pentru slujba de Înviere

Publicat

în

Paşte 2021: Care sunt regulile pentru slujba de Înviere

Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat o serie de îndrumări, adresate tuturor unităților de cult din România ale Bisericii Ortodoxe Române, privind sfintele slujbe care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021)

Sfintele slujbe vor fi săvârșite potrivit prevederilor liturgice și tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.
Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior.
Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a sfintelor slujbe și a activităților specifice perioadei prepascale și pascale.
Preoții vor aduce, din timp, la cunoștința credincioșilor programul evenimentelor religioase și prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico‑sanitare.
Preoții parohi, stareții sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia, îngrijindu‑se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanțarea fizică dintre persoane.
Pentru evitarea deplasărilor și aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).
Întrucât „organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate” (art. 1 pct. 10‑11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandă ca, acolo unde există această tradiție, procesiunile de Florii să fie organizate în ajunul sărbătorii de către fiecare unitate de cult, cu propriii credincioși, prin înconjurarea lăcașului de cult. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, după Vecernie, dacă se organizează procesiune în jurul lăcașului de cult, sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021. Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de către preoți și voluntari în exteriorul lăcașului de cult, iar credincioșii vor fi îndemnați să aștepte pe locurile marcate până când vor primi ramurile. Pe tot parcursul slujbei și al procesiunii se va respecta distanța fizică prevăzută de reglementările legale.
În săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice și tipiconale, cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Ținând cont că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22:00‑5:00, iar în localitățile cu rată mare de incidență a cazurilor de persoane infectate circulația în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 20:00‑5:00 (art. 2 alin. 1 pct. 2‑4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe săvârșite seara vor fi programate, după caz, într‑un interval orar care să permită revenirea credincioșilor la casele lor, astfel încât să fie respectate prevederile legale în vigoare.
În Sfânta și Marea Vineri, la momentul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii îi vor îndemna pe credincioși să respecte distanța fizică. Dacă biserica nu are ieșiri laterale și nu poate fi asigurat un flux de intrare‑ieșire, clericii vor aștepta în curtea bisericii până când toți credincioșii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în biserică pentru partea de final a slujbei. Dacă în biserică nu există spaţiu suficient pentru credincioşi, după închinare, aceştia vor aştepta în curtea lăcaşului de cult, pe locurile marcate.
Potrivit tradiţiei începute în anul 2009, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, şi va fi oferită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni. Delegații vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii.
Ținând cont că „în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1-2 mai 2021, în intervalul orar 20:00‑5:00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârșită în prezența credincioșilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe. Astfel:

– pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj;

– credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00:00, păstrând distanța de 1,5 m între persoane;

-după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie și Pastorala;

-la finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare.

În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându‑se regulile sanitare în vigoare.
În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfințire a apei va fi săvârșită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. După sfințirea apei, aceasta va fi oferită credincioșilor în afara lăcașului de cult de către voluntari, credincioșii păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”

Publicat

în

Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”

Se anunţă o nouă ediţie reuşită a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”, cu” o selecţie foarte riguroasă şi foarte bună, cu evenimente foarte frumoase şi foarte bine gândite”, după cum a afirmat managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, Ioana Bogăţan.

În cadrul unei conferinţe de presă dedicată celei de-a 17-a ediţii a festivalului organizat, între 19 şi 25 mai, de „Prichindel” şi Consiliul Judeţean Alba, Ioana Bogăţan a spus că vor fi spectacole bune, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, lansări de carte, expoziţii, ateliere pentru copii. În total peste 30 de evenimente.

Ioana Bogăţan a precizat că biletele au fost epuizate în cea mai mare parte încă din primele două-trei zile, excepţie făcând piesele unor teatre din străinătate, la actuala ediţie fiind invitate companii din Grecia, Italia, Portugalia şi Republica Moldova. În fiecare an există un cap de afiş, anul acesta sunt mai multe, a adăugat Ioana Bogăţan, menţionând în acest sens „Căsătoria” (o producţie a Teatrului de Comedie din Bucureşti), „…Escu” (o coproducţie Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti şi Teatrul Naţional „Satiricus” din Chişinău), „La câţiva oameni distanţă de tine” (o coproducţie a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi Centrul Cultural „George Coşbuc” Bistriţa), „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” (Teatrul Nottara Bucureşti), „Paracliserul” (Teatrul Dramaturgilor Bucureşti) şi „Băieţii de zinc” (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” Bucureşti). „Important este că avem acest festival la Alba Iulia şi este important să ne bucurăm de el”, a conchis managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu

Publicat

în

Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu din partea APM Alba

Un centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar urmează să fie construit în Ocna Mureș. Suprafața acestuia o să fie de 4.450.00 m2, pe care urmează să fie amplasate aporximativ 15 containere.

Conform documentației, prin acest proiect se intenționează construirea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar ce va asigura colectarea separată a deșeurilor. Amplasamentul în suprafața de 4 450.00 m2, aflat în proprietatea domeniului privat al orașului Ocna Mureș identificat cu CF 84021 este situat în extremitatea vestică a localității Ocna Mureș – intravilan, strada Mihai Viteazu, nr. 150, având categoria de folosință: neproductiv, mărginit de terenuri libere de construcții.

Pe amplasament se vor executa următoarele lucrări:

– Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (cap tractor), care aduc/ridică containerele de mai sus;
– Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă;
– Canalizare pentru colectarea apelor pluviale;
– Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție;
– Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.
– Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
– Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.
– Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.

La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.deșeurilor din containerele deschise înalte.

– Stâlpi de iluminat și camere de supraveghere (8 bucăți). Copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise;
– Împrejmuire a amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă – acționare manuală;
– În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane (cap-tractor);
– Platforma va fi prevăzută cu următoarele dotări:
– Container de tip baracă pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri;
– Container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);
– Un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii)
– Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;
– Trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/electronice, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier din lemn;
– Două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/borcane/recipiente;
– Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc.);
– Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz;
– Separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă;
– Două scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea.

Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.

Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.

Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.

La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

„Serbarea Narciselor” 2024 de la Negrileasa, în 18 și 19 mai: Care este programul evenimentului

Publicat

în

„Serbarea Narciselor” 2024 de la Negrileasa, în 18 și 19 mai: Care este programul evenimentului

Poiana Negrileasa din comuna Bucium, declarată monument al naturii, găzduiește și în 2024 „Serbarea Narciselor”, una dintre cele mai vechi sărbători din ţara noastră.

Locuitorii din zona Munţilor Apuseni, dar şi din diverse părţi ale ţării sunt invitați să se bucure de frumuseţea zonei, priveliştea încântătoare şi mireasma oferită de numărul foarte mare de narcise.
În acest an, evenimentul are loc în zilele de 18 și 19 mai, când sunt programate şi spectacole de muzică uşoară şi populară.
Program SERBAREA NARCISELOR DE LA NEGRILEASA MAI 2024

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 17:00:

* Calin Buzgariu, Alex Bunea, Alexandra Veres si Daliana Hanes;
* Sandra N. Fata de la munte o sa ne incante cu un recital de 1 ora. O interpreta care se incadreaza perfect cu melodiile ei in cadrul de poveste al Negrilesei.
* Difuzam filmul Avram Iancu impotriva imperiului dupa care urmeaza muzica de toate genurile si tragem cortina;
Duminică, 19 mai, de la ora 9:00:

* Sunet de tulnice
* Formatia Efect Music
* Ansamblul Tarina Cupru Min
* Ansamblul Fii Motilor Buces
* Ansamblul Doina Crisului Brad
* Ansamblul AURARII Bucium
* Monica Blaga
* Denisa Macavei
* Delia Jude si Alin Joldes
* Varul Sandel
* Oana Bozga Pintea
* Lena Miclaus si Septimiu Marisca

În poiană o să avem și comercianți pe toate gusturile și de la an la an mai încadrați în specificul sărbătorii. O să fie și tobogane pentru cei mici și sperăm să putem să ne ridicăm la așteptările dvs și cu drumul de acces.

Încheiem printr-o rugăminte majoră, RESPECTAȚI POIANA, RESPECTAȚI FLORILE, IUBIȚI NATURA ȘI PĂSTRAȚI CURĂȚENIA!”, transmit organizatorii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba